Unitățile sanitare private ar putea fi scutite de impozitul pe clădiri, potrivit unei propuneri de lege de modificare a Codului Fiscal. Actul a fost depus în Senat în această săptămână și a fost semnat de senatori și deputați de la PNL, ALDE, UDMR și minorități.
Inițiativa legislativă propune modificarea art. 456, lit. h) din Codul fiscal, care prevede în pezent scutiri de la impozitul pe clădire doar pentru unitățile sanitare publice și cabinetele medicilor de familie.
În forma propusă de parlamentari, articolul menționat va fi modificat astfel:
”ART. 456 – Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:
h) clădirile unităţilor sanitare publice și private, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, cabinete medicale ale ambulatoriilor de spcialitate, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice”.
În expunerea de motive, inițiatorii modificării susțin că actuala prevedere, care nu include decât unitățile sanitare de stat creează ”un regim fiscal discriminatoriu între unitățile sanitare publice și unitățile sanitare private, aspect care impietează asupra dezvolătorii unor servicii medicale de calitate pentru populație”.
Semnatarii propunerii apreciază că impactul bugetar al scutirii de impozit pe clădiri a clinicilor private este nesemnificativ, ”în condițiile în care unități sanitare private se regăsesc cu precădere în mediul urban (…), situație în care bugetele administrațiilor publice locale pot susține fără dificultate această facilitate”.
Propunerea de lege a fost depusă la Senat pe 18 iunie 2020.