Acesta a fost salvat printr-o intervenție minim-invazivă, care a presupus introducerea unui stent special prin vasele de sânge pentru a scoate cheagul care bloca o arteră cerebrală.Echipa medicală din Satu Mare a pus diagnosticul de accident vascular cerebral pacientului de 55 de ani. Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor este inclus în Acțiunea Prioritară pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut AP-AVCAc, așadar, costul acestei intervenții a fost suportat prin fonduri de la Ministerul Sănătății. Din punct de vederea al adresabilității, atât pacienții din județul Bihor, cât și cei din întreaga regiune de Nord-Vest a țării pot să aibă acces la tratament în cadrul compartimentului.
Pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde a ajuns într-o oră și jumătate de la punerea diagnosticului. Acesta a fost preluat de către echipa medicală, care a confirmat diagnosticul de accident vascular ischemic. Un cheag de sânge bloca un vas de sânge din creier, ceea ce împiedica vascularizarea.
S-a decis efectuarea unei trombectomii mecanice pentru îndepărtarea cheagului. Sub anestezie generală, s-a făcut o puncție prin artera femurală dreaptă, iar cu ajutorul unor catetere, s-a navigat prin vasele de sânge (artera aortă și artera carotidă) până la nivelul creierului. Cheagul de sânge ocluza una dintre arterele cerebrale, ceea ce a cauzat AVC-ul. Cu ajutorul unui stent special dedicat trombectomiei, cheagul a fost scos în totalitate, iar teritoriul cerebral afectat a fost din nou vascularizat, redevenind funcțional. Intervenția a decurs bine și a fost realizată într-un timp foarte scurt, de doar 16 minute.
În momentul de față, pacientul se simte bine și a recuperat deficitul neurologic cauzat de AVC. Dacă nu se intervenea, pacientul ar fi rămas paralizat pentru tot restul vieții, sau putea chiar să survină decesul. Însă datorită intervenției, pacientul este în prezent funcțional și se va recupera complet pe parcursul următoarelor luni, reluându-și toate activitățile.
Acest rezultat a fost posibil datorită colaborării multidisciplinare dintre Compartimentul de Neuroradiologie Intervențională, Secția Clinică Neurologie I, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU-SMURD) și Secția Clinică ATI I.
Intervenția a avut loc în cadrul Compartimentului de Neuroradiologie Intervențională, iar echipa medicală a fost formată din: Dr. Dan Mihoc, medic primar radiologie și neuroradiologie intervențională și coordonator al compartimentului, Dr. Călin Morgovan, medic primar radiologieși imagistică medicală, Dr. Sebastian Boancă, medic primar radiologie și imagistică medicală, Dr. Ștefania Sije, medic primar ATI și Dr. Florina Fortiș, medic primar neurologie.
Compartimentul de Neuroradiologie Intervențională dispune atât de dotări moderne, la nivel european, precum angiograf biplan de ultimă generație și aparat Angio-CT unic în România, cât și de o echipă performantă și pregătită la cel mai înalt nivel.
Dr. Dan Mihoc, medicul coordonator al compartimentului, a urmat o supraspecializare în radiologie și neuroradiologie intervențională la Spitalul Universitar din Strasbourg, Franța, unde a profesat timp de 9 ani în domeniu și a colaborat extensiv la lucrări științifice. De asemenea, Dr. Sebastian Boancă și Dr. Călin Morgovan au absolvit stagii de formare în radiologie și neuroradiologie intervențională la Clermont-Ferrand, în Franța.
În cadrul compartimentului, sunt tratate o varietate de patologii, pe partea de neuroradiologie intervențională: AVC ischemic, AVC hemoragic, malformații artero-venoase, fistule durale rupte, stenoze intracraniene, precum și o gamă extinsă de patologii vasculare: anevrisme cerebrale, stenoze și ocluzii arteriale are membrelor inferioare, hemoragii acute periferice etc.
În ceea ce privește rata de succes a tratamentului în cazul accidentelor vasculare cerebrale, unul din cei mai importanți factori este promptitudinea cu care pacientul primește tratament specializat. Așadar, pentru a putea identifica cât mai rapid un AVC, este bine să ne raportăm la acronimul FAST. Acest acronim ne ajută să identificăm semnele inițiale ale unui AVC și să acționăm la timp: F (Face – fața) – când persoana încearcă să zâmbească, fața este asimetrică sau cu gura căzută, A (Arms -brațe) – când persoana încearcă să ridice ambele brațe, unul este inert sau rămâne mai jos, S (Speech – vorbire) – persoana nu poate să repete clar o propoziție simplă, T (Time – timp) – oricare din aceste simptome poate indica un AVC, așadar persoana trebuie văzută urgent de un medic.