În perioada 15-16 noiembrie 2023 a avut loc, la Bucureşti, Întâlnirea preşedinţilor secțiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal şi procesual penal, ocazie cu care a fost dezbătută și problema încadrării juridice a faptei inculpatului care, prin constrângere (amenințare/ lovire), determină victima să efectueze un transfer bancar din contul său în contul inculpatului.
La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au fost identificate două opinii din perspectiva infracțiunii care se impune a fi reținută:
– infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 C.pen.,
– concurs între infracțiunea de amenințare prev. de art. 206 C.pen. sau lovire prev. de art. 193 C.pen. și infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 C.pen. și/sau acces ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 C.pen.
În opinia INM, cu titlu preliminar, trebuie menționat că premisa problemei de practică neunitară este reprezentată de situația în care violențele sau amenințările sunt simultane cu efectuarea transferului bancar (de ex., realizarea acestuia printr-o aplicație mobilă), deoarece în orice situație în care există un interval de timp mai mare între momentul exercitării violențelor fizice sau amenințării și momentul operațiunii bancare, va fi săvârşită o infracțiune de șantaj.
INM apreciază drept corectă prima opinie în sensul că în sarcina inculpatului se va reține infracţiunea de tâlhărie.
Astfel, în doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat în mod constant că infracţiunea de tâlhărie subzistă şi în situaţia în care persoana vătămată remite ea însăşi bunul care reprezintă obiectul material al infracţiunii către făptuitor ca urmare a violenţelor sau amenințării provenind din partea acestuia.
Împrejurarea că în speţă, victima nu remite făptuitorului un bun mobil, ci efectuează un transfer bancar în beneficiul acestuia, diminuându-şi ea însăşi patrimoniul, nu este de natură să impună reţinerea unei alte încadrări juridice. Practic, violenţele sau ameninţările exercitate asupra victimei o determină pe aceasta să adopte o conduită autoprejudiciabilă, singura diferenţă faţă de o infracţiune de tâlhărie „clasică” fiind reprezentată de modalitatea în care suma de bani trece din patrimoniul subiectului pasiv în cel al făptuitorului.
De asemenea, în condiţiile în care transferul este efectuat chiar de către titularul instrumentului de transfer de fonduri, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 C.pen. de asemenea, nu poate fi reţinută nici infracţiunea de acces ilegal la un acces informatic, prev. de art. 360 C.pen., deoarece autorul faptei nu accesează el însuşi în nici un mod sistemul informatic prin care se efectuează transferul bancar.