Plenul Curții Constituționale s-a pronunţat, marți, 23 iunie, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.146 indice 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională (CCR), cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate.
Potrivit unui comunicat, CCR a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.146 indice 1din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii referitoare la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională.
Decizia este definitivă și general obligatorieși se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Argumentele reținute în motivarea soluțieipronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Conținutul articolului 146 indice 1 din Codul de Procedură Penală – Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane
(1) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a intocmit propunerea, cu privire la tranzactiile financiare ale faptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricarei persoane care este banuita ca realizeaza asemenea operatiuni cu faptuitorul, suspectul sau inculpatul, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrangerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute in alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a intocmit propunerea, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 140 alin. (2)-(9) se aplica in mod corespunzator.
(4) Mandatul prin care este autorizata obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi prelungit in conditiile art. 144, durata totala a masurii neputand depasi, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
(5) In cazurile in care exista urgenta, iar obtinerea mandatului in conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o intarziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune in pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica in mod corespunzator.
(6) Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor in care exista date ca avocatul savarseste sau pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(7) Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea inscrisurile sau informatiile la care se face referire in mandatul dispus de judecator sau in autorizatia emisa de procuror.
(8) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul il informeaza, in cel mult 10 zile, in scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata in privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei tranzactii financiare au fost vizate de aceasta masura are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(9) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica in mod corespunzator.
Decizia Curții Constituționale referitoare la excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.146 indice 1 din Codul de Procedură Penală, cu denumirea marginală Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.