În ședința din data de 13 decembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare este neconstituțională.
În esență, Curtea a reținut că Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, prin conținutul său normativ, care este similar cu cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, contravine dispozițiilor art.1 alin.(3) și (5) și art.61 alin. (1) din Constituție.