Pasiunea pentru arta artizanatului românesc nu este transmisă. Revoltat, artistul Mircea Cantor vorbește despre “un genocid cultural” care are loc în România. Orădeanul Mircea Cantor, laureat al premiului Marcel Duchamp în Franța, fotograf, pictor, sculptor, artist vizual și desenator. El a fost recompensat, printre altele, cu Ordinul pentru merit Cultural în grad de Cavaler din partea președintelui României și este Ofițer al ordinului Artelor și Literelor în Franța.Ia românească, ori, mai exact spus cămașa cu altiță, se află de exact un an de zile în patrimoniul imaterial al umanității.Toate covoarele sunt lucrate manual la Botiza și sunt unicat iar străini vin special în România pentru a descoperi aceste minunate femei care lucrează covoarele maramureșene, scrie stiripesurse.ro
Între timp, artistul Mircea Cantor a recreat motivul floral al cojoacelor din Bihor, mai precis din Vașcău, pe ultima geantă Dior – Lady Dior Bag, care este prezentată săptămâna aceasta de celebra casă franceză.
În 2021, Fragonard, creator francez de parfumuri, îmbrăcăminte dar și de covoare, a creat o colecţie întreagă, de primăvară-vară, botezată „Couleurs roumaines”, inspirată, după cum o indică şi titlul, din artizanatul românesc.
Între timp, în România, acest savoir-faire dispare. Sunt tot mai puțini oameni care cunosc tehnicile de producere a obiectelor tradiționale românești.
Pasiunea pentru arta artizanatului românesc nu este transmisă. Revoltat, artistul Mircea Cantor vorbește despre “un genocid cultural” care are loc în România.
Artistul Mircea Cantor: “Noi nu știm să ne valorificăm artizanii. Nu vrem, nu că nu știm, pardon. Pentru că știm cum s-a făcut în perioada socialistă, valorificarea lor, prin tot felul de industrii cooperative, știm cum se făceau covoare, cum se făceau vase, ii. Spre exemplu iile de Breaza ar putea fi un brand internațional al României și s-ar putea valorifica incredibil. Ei bine, nu se vrea, cred….
https://www.stiripesurse.ro/mircea-cantor-in-romania-are-loc-un-genocid-cultural_3169843.html