Dispoziţiile art. 2524 C.proc.pen., care reglementează procedura de contestare a modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, acoperă şi ipoteza în care adjudecatarul invocă anumite vicii referitoare la procedura de valorificare a bunurilor sechestrate, având în vedere că, după momentul valorificării prin licitație publică, sechestrul trece asupra sumelor plătite de adjudecatar, astfel cum reiese din coroborarea dispoziţiilor art. 775 C.proc.civ., art. 2521 alin. (4) şi art. 252 alin. (8) C.proc.pen.
Astfel, nu se poate considera că scopul instituirii măsurii asigurătorii a fost atins odată cu dispunerea măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate, finalizată cu consemnarea sumelor de bani rezultate din vânzarea bunurilor în contul bancar prevăzut de art. 252 alin. (8) C.proc.pen. la dispoziția organului de urmărire penală, în situaţia în care adjudecatarul solicită restituirea parţială a sumelor achitate, întrucât se poate ajunge, în mod indirect, la ridicarea parţială a sechestrului asupra sumelor de bani solicitate, ceea ce are ca efect diminuarea sumei indisponibilizate.
Prin urmare, câtă vreme există posibilitatea contestării modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, conform procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 2524 C.proc.pen., competenţa materială de soluţionare a cererii prin care terţul adjudecatar solicită restituirea sumelor plătite, reprezentând contravaloarea mărfurilor dobândite în urma licitației, aparţine instanţei penale.
Prin cererea înregistrată la 20.01.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei – Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a solicitat să se constate situaţia de fapt prin care a fost păgubită în urma achiziţiei unui lot de marfă de la ANABI şi să se dispună restituirea sumei de 104.751,11 lei (TVA inclus), formată din 84.271,23 lei la care se adaugă 16.011,53 lei TVA, reprezentând contravaloarea mărfurilor lipsă şi 3.754,91 lei la care se adaugă 713,43 lei TVA, reprezentând mărfurile deteriorate şi mucegăite nerecepționate de la depozit.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei, pe lângă restituirea sumei de 104.751,11 lei, la emiterea unui document contabil (factură storno) aferentă sumei restituite pentru o evidenţă corectă a situaţiei de fapt în contabilitatea reclamantei.
În drept, a indicat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 318/2015, Ordinului nr. 4344/C/2843/2016.
Prin sentința civilă din 2.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti.
În motivare, instanța a arătat că obiectul cauzei este reprezentat de modalitatea în care a fost pusă în aplicare măsura dispusă în vederea valorificării mărfurilor sechestrate.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 2524 C.proc.pen. şi reţinând că din probatoriul administrat şi din declaraţiile reprezentantului pârâtei reiese că procesul penal în cadrul căruia s-a dispus măsura valorificării bunurilor sechestrate se află în etapa urmăririi penale, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor penale ale aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea din 20.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia civilă.
În considerentele hotărârii, instanța a arătat că procedura prevăzută de art. 2524 C.proc.pen., având denumirea marginală „Contestarea modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate”, ce poate fi urmată în cursul procesului penal, la cererea oricărei persoane interesate (nu doar a suspectului sau inculpatului, părții responsabile civilmente, custodelui), nu poate fi subsumată decât scopului aceleiași proceduri, respectiv conservarea valorii bunurilor mobile indisponibilizate.
Or, acest scop a fost atins în cauză, odată dispusă și adusă la îndeplinire valorificarea bunurilor mobile sechestrate, finalizată cu consemnarea sumelor de bani rezultate din vânzarea bunurilor în contul bancar prevăzut de art. 252 alin. 8 C.proc.pen., la dispoziția organului de urmărire penală.
A reţinut, de asemenea, că soluționarea oricăror conflicte ivite chiar în legătură cu valorificarea bunurilor mobile indisponibilizate, cum este și cel din speţă, în care un terț adjudecatar, ulterior finalizării procedurii în discuție și urmare a inventarierii stocului de marfă achiziționat la licitație publică, solicită să se constate starea de degradare a acestuia sau/și lipsa a parte din marfă, cu consecința restituirii unei sume de bani, nu poate fi dată decât în competența instanței civile, potrivit regulilor de drept comun prevăzute de ar art. 94 pct. 1 lit. h) și k) şi art. 107 C.proc.civ.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – Secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă din 5.05.2022, prin care a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia penală, a constatat ivirea conflictului negativ de competență şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivare, instanța a arătat că dosarul este de competența instanței penale, deoarece scopul (conservarea valorii bunurilor mobile indisponibilizate) nu a fost atins în condițiile în care prin cererea ce face obiectul dosarului se solicită restituirea unei părți din prețul consemnat, iar o eventuală admitere a acesteia ar avea ca efect diminuarea sumei indisponibilizate.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul de competenţă îl constituie obligarea pârâtei Agenția Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate la restituirea sumelor plătite de reclamanta SC A. SRL, sume reprezentând contravaloarea mărfurilor obţinute în urma licitației organizate de pârâtă în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea 318/2015, dat fiind că, urmare a ordonanței din 14.08.2018 emisă de către DIICOT – Structura Centrală în dosar nr. x/D/P/2016, s-a dispus punerea în executare a încheierii nr. 8007/2/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin încheierea din 19.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a iniţiat valorificarea bunurilor mobile sechestrate într-o cauză penală aflată în etapa urmăririi penale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 250 şi art. 2501 C.proc.pen., măsurile asigurătorii pot fi contestate, atât pe fond, cât şi în ceea ce priveşte aducerea lor la îndeplinire – art. 251 din acelaşi Cod: „Ordonanţa sau încheierea de luare a măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală, precum şi de către organele competente potrivit legii, din dispoziţia organului de urmărire penală sau a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată, după caz.”Textul de lege prevede expres posibilitatea ca procurorul să apeleze la alte organe competente care îşi pot da concursul, o astfel de instituţie fiind şi Agenţia Naţională pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate, astfel cum reiese din prevederile art. 20, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 318/2015, sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile depunându-se în contul constituit potrivit legii speciale, la dispoziţia organului care a dispus măsura asiguratorie.
Potrivit art. 2524 C.proc.pen., ce reglementează procedura de contestare a modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate: „(1) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevăzute de art. 2522 alin. (3) sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzută de art. 2522 alin. (7) sau art. 2523 alin. (3), suspectul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice altă persoană interesată, precum şi procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestaţie la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. (2) Contestaţia prevăzută la alin. (1) se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat. (3) Instanţa soluţionează contestaţia de urgenţă şi cu precădere, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, prin
încheiere definitivă. (4) După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestaţie potrivit legii civile.”
Dispoziţiile legale anterior redate acoperă şi ipoteza în care adjudecatarul invocă anumite vicii referitoare la procedura de valorificare a bunurilor sechestrate, având în vedere că, după momentul valorificării prin licitație publică, sechestrul a trecut asupra sumelor plătite de adjudecatar, astfel cum reiese din coroborarea dispoziţiilor art. 775 C.proc.civ. şi art. 2521 alin. (4) şi art. 252 alin. (8) C.proc.pen.
Or, dat fiind că adjudecatarul solicită restituirea parţială a sumelor achitate, astfel încât se poate ajunge, în mod indirect, la ridicarea parţială a sechestrului asupra sumelor de bani solicitate, având ca efect diminuarea sumei indisponibilizate, competenţa aparţine instanţei penale care, potrivit legii, soluţionează orice aspecte privitoare la modalitatea de valorificare a bunurilor indisponibilizate.
Art. 249 alin. (1) C.proc.pen. dispune cu privire la scopul instituirii măsurii asiguratorii: „Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.”
Acest scop nu a fost atins în cauză odată cu dispunerea măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate, finalizată cu consemnarea sumelor de bani rezultate din vânzarea bunurilor în contul bancar prevăzut de art. 252 alin. (8) C.proc.pen. la dispoziția organului de urmărire penală, câtă vreme există posibilitatea contestării modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, conform procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 2524 C.proc.pen..
Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor legale anterior menţionate, norme speciale ce instituie o competenţă materială exclusivă în favoarea instanţei penale competente să soluţioneze cauza în primă instanţă, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
