Prin Hotărârea din 21 decembrie în cauzele conexate C-38/21, C-47/21 și C-232/21 | BMW Bank și alții CJUE a statuat că un consumator care a încheiat un contract de credit în vederea achiziționării unui autovehicul fără să fi fost corect informat cu privire la drepturile și obligațiile sale se poate retrage în orice moment atât timp cât nu i-au fost furnizate informații complete și exacte, în măsura în care această retragere intervine înaintea executării integrale. Așadar, drepturile consumatorilor în materie de leasing de autovehicule și de credit pentru autovehicule.
În cazul unui contract de leasing de autovehicule fără obligație de cumpărare, din dreptul Uniunii nu rezultă un drept de retragere al consumatorului. În schimb, în cazul unui contract de credit încheiat în vederea achiziționării
unui autovehicul, consumatorul poate, fără a săvârși un abuz de drept, să își exercite dreptul de retragere în orice moment atât timp cât nu a primit informații complete și exacte cu privire la drepturile și obligațiile sale și atât timp cât contractul este în curs de executare, adică, de obicei, înainte de ultimul termen de rambursare.
Mai mulți consumatori susțin în fața Tribunalului Regional din Ravensburg (Germania) că s-au retras în mod valabil din contracte de leasing sau de credit încheiate cu bănci legate de producători de autovehicule (BMW Bank, Volkswagen Bank și Audi Bank). Aceste contracte priveau un autovehicul în leasing fără obligație de cumpărare și, respectiv, finanțarea unui autovehicul de ocazie. În cazul contractului de leasing, consumatorul s-a deplasat la un concesionar de autovehicule autorizat să furnizeze informații despre contract, acesta din urmă fiind apoi încheiat direct între consumatorul respectiv și bancă prin
intermediul unui mijloc de comunicare la distanță. În cazul contractelor de credit, concesionarii au acționat ca
intermediari pentru bănci.
Toți acești consumatori s-au retras după câteva luni sau chiar după câțiva ani de la încheierea contractului, unul dintre ei exercitându-și dreptul de retragere chiar după rambursarea integrală a creditului. Aceștia consideră că termenul de retragere de 14 zile prevăzut de dreptul Uniunii nu a început să curgă deoarece nu au fost suficient de informați cu privire la drepturile și obligațiile lor la încheierea contractului. În ceea ce privește băncile, acestea susțin că, în orice caz, o retragere după atât de mult timp trebuie să fie calificată drept abuzivă.
În aceste condiții Tribunalul Regional din Ravensburg a hotărât să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Cu privire la prezumția de legalitate care decurge din articolul 247 § 6 alineatul (2) a treia teză și din articolul 247 § 12 alineatul (1) a treia teză din EGBGB:
a)Dispozițiile articolului 247 § 6 alineatul (2) a treia teză și cele ale articolului 247 § 12 alineatul (1) a treia teză din EGBGB sunt incompatibile cu articolul 10 alineatul (2) litera (p) și cu articolul 14 alineatul (1) din Directiva [2008/48], în măsura în care declară clauze contractuale contrare cerințelor articolului 10 alineatul (2) litera (p) din Directiva 2008/48 ca îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 247 § 6 alineatul (2) prima și a doua teză și la articolul 247 § 12 alineatul (1) a doua teză punctul 2 litera (b) din EGBGB?
În cazul unui răspuns afirmativ:
bDin dreptul Uniunii, în special din articolul 10 alineatul (2) litera (p) și din articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2008/48, rezultă că dispozițiile articolului 247 § 6 alineatul (2) a treia teză și cele ale articolului 247 § 12 alineatul (1) a treia teză din EGBGB sunt inaplicabile în măsura în care declară clauze contractuale contrare cerințelor articolului 10 alineatul (2) litera (p) din Directiva 2008/48 ca îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 247 § 6 alineatul (2) prima și a doua teză și la articolul 247 § 12 alineatul (1) a doua teză punctul 2 litera (b) din EGBGB?
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare litera b):
2) Cu privire la informațiile obligatorii în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48:
a)Articolul 10 alineatul (2) litera (p) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că cuantumul dobânzii plătibile pe zi, care trebuie menționat în contractul de credit, trebuie să poată fi calculat pe baza ratei dobânzii aferente creditului, indicată în contract?
b)Articolul 10 alineatul (2) litera (l) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că rata dobânzii de întârziere aplicabilă la data încheierii contractului de credit sau cel puțin rata dobânzii de referință (în speță, rata dobânzii de bază în conformitate cu articolul 247 din BGB) din care rezultă, prin adăugare, rata dobânzii de întârziere aplicabilă [în speță, de cinci puncte procentuale, în conformitate cu articolul 288 alineatul (1) a doua teză din BGB], trebuie indicată ca valoare absolută, iar consumatorul trebuie să fie informat cu privire la rata dobânzii de referință (rata dobânzii de bază) și la variabilitatea acesteia?
c)Articolul 10 alineatul (2) litera (t) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că textul contractului de credit trebuie să conțină condițiile de formă esențiale în ceea ce privește accesul la o procedură extrajudiciară de contestare și la o cale de atac?
În cazul unui răspuns afirmativ la cel puțin una dintre întrebările 2 a), 2 b) sau 2 c):
d)Articolul 14 alineatul (1) a doua teză litera (b) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că termenul de retragere începe să curgă numai atunci când informațiile prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 au fost comunicate integral și exact?
În cazul unui răspuns negativ:
e)Care sunt criteriile determinante pentru a declanșa curgerea termenului de retragere în pofida unor informații incomplete sau inexacte?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1 a) și/sau la cel puțin una dintre întrebările 2 a), 2 b) sau 2 c):
3)În ceea ce privește decăderea din dreptul de retragere prevăzut la articolul 14 alineatul (1) prima teză din Directiva 2008/48:
a)Dreptul de retragere prevăzut la articolul 14 alineatul (1) prima teză din Directiva 2008/48 este supus decăderii?
În cazul unui răspuns afirmativ:
b)Decăderea constituie o limitare în timp a dreptului de retragere care trebuie reglementată printr‑o lege adoptată de parlament?
În cazul unui răspuns negativ:
c)Invocarea excepției decăderii implică, din punct de vedere subiectiv, faptul că consumatorul a avut cunoștință despre menținerea dreptului său de retragere sau cel puțin că este răspunzător pentru necunoașterea sa în această privință din cauza unei neglijențe grave?
În cazul unui răspuns negativ:
d)Posibilitatea creditorului de a transmite ulterior împrumutatului informațiile prevăzute la articolul 14 alineatul (1) a doua teză litera (b) din Directiva 2008/48, declanșând astfel curgerea termenului de retragere, se opune aplicării cu bună‑credință a normelor de decădere?
În cazul unui răspuns negativ:
e)Acest lucru este compatibil cu principiile consacrate ale dreptului internațional care sunt obligatorii pentru instanța germană în temeiul Legii fundamentale?
În cazul unui răspuns afirmativ:
f)Cum ar trebui să soluționeze practicienii din domeniul dreptului german un conflict între cerințele imperative ale dreptului internațional și cerințele Curții de Justiție a Uniunii Europene?
4)În ceea ce privește exercitarea abuzivă a dreptului de retragere al consumatorului prevăzut la articolul 14 alineatul (1) prima teză din Directiva 2008/48:
a)Exercitarea dreptului de retragere al consumatorului prevăzut la articolul 14 alineatul (1) prima teză din Directiva 2008/48 poate fi calificată ca fiind abuzivă?
În cazul unui răspuns afirmativ:
b)Faptul de a califica drept abuzivă exercitarea dreptului de retragere constituie o limitare a dreptului de retragere care trebuie să fie reglementată printr‑o lege adoptată de parlament?
În cazul unui răspuns negativ:
c)Posibilitatea de a califica exercitarea dreptului de retragere ca fiind abuzivă implică, din punct de vedere subiectiv, faptul că consumatorul a avut cunoștință despre menținerea dreptului său de retragere sau cel puțin că este răspunzător pentru necunoașterea sa în această privință din cauza unei neglijențe grave?
În cazul unui răspuns negativ:
d)Potrivit principiului bunei-credințe, posibilitatea creditorului de a transmite ulterior împrumutatului informațiile menționate la articolul 14 alineatul (1) a doua teză litera (b) din Directiva 2008/48, declanșând astfel curgerea termenului de retragere, se opune ca exercitarea dreptului de retragere să poată fi calificată ca fiind abuzivă?
În cazul unui răspuns negativ:
e)Acest lucru este compatibil cu principiile consacrate ale dreptului internațional care sunt obligatorii pentru instanța germană în temeiul Legii fundamentale?
În cazul unui răspuns afirmativ:
f)Cum ar trebui să soluționeze practicienii din domeniul dreptului german un conflict între cerințele imperative ale dreptului internațional și cerințele Curții de Justiție a Uniunii Europene?
5)Contractele de leasing de autovehicule cu decont de kilometri cu o durată aproximativă cuprinsă între doi și trei ani, încheiate cu o clauză standard de excludere a dreptului de reziliere ordinară, în cadrul cărora consumatorul este obligat să încheie o poliță de asigurare a tuturor tipurilor de risc cu privire la autovehicul, fiind, pe de altă parte, autorizat să invoce împotriva terților (în special împotriva concesionarului și a producătorului autovehiculului) drepturi în materie de garanție în caz de defecte, și, în plus, trebuie să suporte riscul pierderii, al deteriorării și al altor tipuri de depreciere, intră în domeniul de aplicare al Directivei [2011/83] și/sau al Directivei 2008/48[…] și/sau al Directivei [2002/65]? Acestea sunt contracte de credit în sensul articolului 3 litera (c) din Directiva 2008/48[…] și/sau contracte de servicii financiare în sensul articolului 2 punctul 12 din Directiva 2011/83[…] și al articolului 2 litera (b) din Directiva 2002/65?
6) În cazul în care contractele de leasing de autovehicule cu decont de kilometri, astfel cum sunt descrise [la întrebarea 5)], sunt contracte de servicii financiare:
a)Trebuie de asemenea considerat spațiu comercial imobil în sensul articolului 2 punctul 9 din Directiva 2011/83[…] spațiul comercial al unei persoane care inițiază, pentru comerciant, tranzacții cu consumatori, dar care nu dispune ea însăși de o putere de reprezentare pentru încheierea contractelor respective?
În cazul unui răspuns afirmativ:
b)Acest lucru este valabil în cazul în care persoana care inițiază contractul își desfășoară activitatea comercială într‑un alt sector de activitate și/sau nu este autorizată, în temeiul dispozițiilor dreptului prudențial și/sau ale dreptului civil, să încheie contracte de servicii financiare?
7)În cazul unui răspuns negativ la una dintre întrebările 6 a) sau 6 b):
Articolul 16 litera (l) din Directiva 2011/83[…] trebuie interpretat în sensul că contractele de leasing de autovehicule cu decont de kilometri (astfel cum sunt descrise [la întrebarea 5)] de mai sus) intră sub incidența acestei excepții?
8)În cazul în care contractele de leasing de autovehicule cu decont de kilometri, astfel cum sunt descrise [la întrebarea 5)], sunt contracte de servicii financiare:
a)Calificarea drept contract la distanță în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2002/65[…] și al articolului 2 punctul 7 din Directiva 2011/83[…] poate fi de asemenea reținută atunci când, la negocierea contractelor, au existat contacte personale doar cu o persoană care inițiază, pentru comerciant, tranzacții cu consumatori, dar care nu dispune ea însăși de o putere de reprezentare pentru încheierea contractelor respective?
În cazul unui răspuns afirmativ:
b)Acest lucru este valabil în cazul în care persoana care inițiază contractul își desfășoară activitatea comercială într‑un alt sector de activitate și/sau nu este autorizată, în temeiul dispozițiilor dreptului prudențial și/sau ale dreptului civil, să încheie contracte de servicii financiare?”
Curtea statuează că un consumator care încheie un contract de leasing referitor la un autovehicul comandat potrivit specificațiilor sale nu dispune, în temeiul dreptului Uniunii de un drept de retragere atunci când contractul prevede că nu este obligat să cumpere autovehiculul la sfârșitul perioadei de leasing. Acest lucru este valabil chiar și în cazul în care contractul a fost încheiat la distanță sau în afara spațiului comercial.
În speță vorbim de Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de
consum. Astfel, un contract de leasing fără obligație de cumpărare se aseamănă mai degrabă cu un contract de închiriere și, prin urmare, nu se referă la un serviciu financiar în sensul directivei. Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori. Astfel, această directivă nu se aplică unui contract de leasing fără obligație de cumpărare. Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor. Astfel, un contract de
leasing încheiat pe o perioadă determinată și care se referă la un autovehicul ce răspunde specificațiilor consumatorului intră sub incidența unei exceptări de la dreptul de retragere, care urmărește să protejeze comerciantul împotriva riscului de a nu putea realoca acest autovehicul fără a suferiun prejudiciu economic important.
În ceea ce privește contractele de credit, Curtea constată că termenul de retragere de 14 zile prevăzut pentru astfel de contracte nu începe să curgă dacă informațiile pe care comerciantul trebuie să le furnizeze la încheierea contractului sunt incomplete sau eronate într-o asemenea măsură încât acest lucru a avut un
impact asupra evaluării de către consumator a întinderii drepturilor și obligațiilor sale și asupra deciziei sale de a încheia contractul. Într-un astfel de caz, exercitarea dreptului de retragere după expirarea perioadei de 14 zile nu poate fi în niciun caz considerată abuzivă, chiar dacă intervine la mult timp după încheierea
contractului. Curtea precizează totuși că, odată ce contractul de credit a fost executat integral, consumatorul nu își mai poate exercita dreptul de retragere.
“Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
1) Articolul 2 punctul (6) din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că un contract de leasing referitor la un autovehicul, caracterizat prin faptul că nici în acest contract, nici într‑un contract separat nu se prevede că consumatorul este obligat să cumpere vehiculul la expirarea contractului, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2011/83, în calitate de „contract de prestări de servicii”, în sensul articolului 2 punctul 6 din aceasta. În schimb, un astfel de contract nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE și nici în domeniul de aplicare al Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.
2) Articolul 2 punctul 7 din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că un contract de prestări de servicii, în sensul articolului 2 punctul 6 din această directivă, încheiat între un consumator și un comerciant prin recurgerea la un mijloc de comunicare la distanță nu poate fi calificat drept „contract la distanță”, în sensul primei dispoziții, în cazul în care încheierea contractului a fost precedată de o etapă de negociere care s‑a desfășurat în prezența fizică simultană a consumatorului și a unui intermediar care acționează în numele sau în contul comerciantului și în cursul căreia consumatorul a primit din partea intermediarului, în scopul acestei negocieri, toate informațiile prevăzute la articolul 6 din directiva menționată și a putut adresa întrebări intermediarului respectiv cu privire la contractul avut în vedere sau la oferta propusă, cu scopul de a înlătura orice incertitudine legată de întinderea eventualului său angajament contractual cu comerciantul.
3) Articolul 2 punctul (8) litera (a) din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că un contract de prestări de servicii, în sensul articolului 2 punctul 6 din această directivă, încheiat între un consumator și un comerciant nu poate fi calificat drept „contract negociat în afara spațiilor comerciale”, în sensul primei dispoziții, atunci când, în etapa inițierii contractului prin recurgerea la un mijloc de comunicare la distanță, consumatorul s‑a deplasat în spațiul comercial al unui intermediar care acționează în numele sau în contul comerciantului în scopul negocierii acestui contract, dar care își desfășoară activitatea într‑un alt domeniu de activitate decât comerciantul în cauză, cu condiția ca acest consumator să se fi putut aștepta, în calitate de consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, deplasându‑se în spațiul comercial al intermediarului, să fie abordat de acesta din urmă cu o ofertă comercială în scopul negocierii și al încheierii unui contract de prestări de servicii cu comerciantul și, în plus, să fi putut înțelege cu ușurință că intermediarul acționa în numele sau în contul comerciantului în cauză.
4) Articolul 16 litera (l) din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența exceptării de la dreptul de retragere, prevăzută de această dispoziție pentru contractele la distanță sau negociate în afara spațiilor comerciale care intră în domeniul de aplicare al acestei directive și care privesc servicii de închiriere de mașini însoțite de o dată sau de o perioadă de executare specifică, un contract de leasing privind un autovehicul încheiat între un comerciant și un consumator și calificat drept contract de prestări de servicii la distanță sau negociat în afara spațiilor comerciale în sensul directivei menționate, întrucât obiectul principal al acestui contract constă în a permite consumatorului să utilizeze un vehicul pe durata specifică prevăzută de contractul menționat, în schimbul plății regulate a unor sume de bani.
5) Articolul 10 alineatul (2) litera (p) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care stabilește o prezumție legală potrivit căreia comerciantul își respectă obligația de a informa consumatorul cu privire la dreptul său de retragere în cazul în care acest comerciant face trimitere, într‑un contract, la dispoziții naționale care fac ele însele trimitere la un model de informare reglementat în această privință, utilizând în același timp clauze care figurează în acest model și care nu sunt conforme cu prevederile dispoziției menționate din directivă. În lipsa posibilității de a interpreta reglementarea națională în cauză în conformitate cu Directiva 2008/48, o instanță națională, sesizată cu un litigiu care se poartă exclusiv între particulari, nu este obligată, exclusiv în temeiul dreptului Uniunii, să lase neaplicată o astfel de reglementare, fără a aduce atingere posibilității acestei instanțe de a o înlătura în temeiul dreptului său intern și, în caz contrar, dreptului părții lezate de neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii de a solicita repararea prejudiciului care a rezultat pentru aceasta.
6) Articolul 10 alineatul (2) litera (p) din Directiva 2008/48 coroborat cu articolul 14 alineatul (3) litera (b) din această directivă trebuie interpretat în sensul că cuantumul dobânzii plătibile pe zi care trebuie menționat într‑un contract de credit în temeiul acestei dispoziții, aplicabilă în cazul exercitării de către consumator a dreptului de retragere, nu poate în niciun caz să fie superior cuantumului calculat pe baza ratei dobânzii aferente creditului, convenită în contractul respectiv. Informația furnizată în contract în ceea ce privește cuantumul dobânzii plătibile pe zi trebuie să fie indicată în mod clar și concis, astfel încât printre altele, coroborată cu alte informații, aceasta să fie lipsită de orice contradicție în mod obiectiv susceptibilă să inducă în eroare un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat cu privire la cuantumul dobânzilor zilnice pe care va trebui să le plătească în final. În lipsa unor informații care să prezinte aceste caracteristici, nu se datorează dobândă zilnică.
7) Articolul 10 alineatul (2) litera (t) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că un contract de credit trebuie să menționeze informațiile esențiale privind toate procedurile extrajudiciare de contestare sau de introducere a unor căi de atac aflate la dispoziția consumatorului și, dacă este cazul, costul fiecăreia dintre acestea, faptul că contestația sau calea de atac trebuie depusă în scris sau în format electronic, adresa fizică sau electronică la care trebuie trimisă această contestație sau cale de atac și celelalte condiții procedurale impuse pentru această contestație sau cale de atac, cu precizarea că o simplă trimitere, efectuată în contractul de credit, la un regulament de procedură disponibil la cerere sau accesibil pe internet sau la un alt act sau document privind modalitățile de acces la proceduri extrajudiciare de contestare și de introducere a unei căi de atac nu este suficientă.
8) Articolul 10 alineatul (2) litera (r) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că un contract de credit trebuie în principiu să indice, pentru calcularea compensației datorate în caz de rambursare anticipată a împrumutului, modalitatea de calcul al acestei compensații într‑un mod concret și ușor de înțeles pentru un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, astfel încât acesta să poată determina cuantumul compensației datorate în caz de rambursare anticipată pe baza informațiilor furnizate în contractul în cauză. În aceste condiții, chiar în lipsa unei indicații concrete și ușor de înțeles a modului de calcul, un astfel de contract poate îndeplini obligația prevăzută la această dispoziție în măsura în care conține alte elemente care îi permit consumatorului să determine cu ușurință cuantumul compensației în cauză, în special cuantumul maxim al acesteia, pe care va trebui să îl plătească în caz de rambursare anticipată a împrumutului.
9) Articolul 14 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că atunci când o informație furnizată de creditor consumatorului în temeiul articolului 10 alineatul (2) din această directivă se dovedește incompletă sau eronată, termenul de retragere începe să curgă numai în cazul în care caracterul incomplet sau eronat al acestei informații nu este susceptibil să afecteze capacitatea consumatorului de a aprecia întinderea drepturilor și a obligațiilor sale în temeiul directivei menționate și nici decizia sa de a încheia contractul și să îl priveze, dacă este cazul, de posibilitatea de a‑și exercita drepturile, în esență în condiții identice cu cele care ar fi fost aplicabile dacă această informație ar fi fost furnizată în mod complet și exact.
10) Articolul 10 alineatul (2) litera (l) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că un contract de credit trebuie să menționeze, sub forma unui procent concret, rata dobânzii de întârziere aplicabilă la momentul încheierii contractului și trebuie să descrie în mod concret mecanismul de ajustare a acestei rate. În cazul în care rata respectivă este determinată în funcție de o rată a dobânzii de referință variabilă în timp, contractul de credit trebuie să menționeze rata dobânzii de referință aplicabilă la data încheierii contractului, cu precizarea că modul de calcul al ratei dobânzii de întârziere în funcție de rata dobânzii de referință trebuie să fie prezentat în contract într‑un mod ușor de înțeles pentru un consumator mediu care nu dispune de cunoștințe de specialitate în domeniul financiar, astfel încât acesta să poată calcula rata dobânzii de întârziere pe baza informațiilor furnizate în același contract. Pe de altă parte, contractul de credit trebuie să prezinte frecvența modificării acestei rate a dobânzii de referință, chiar dacă aceasta este determinată de dispozițiile naționale.
11) Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că executarea integrală a contractului de credit determină stingerea dreptului de retragere. În plus, creditorul nu poate invoca în mod valabil faptul că consumatorul, având în vedere comportamentul acestuia din urmă intervenit între încheierea contractului și exercitarea dreptului de retragere sau chiar ulterior acestei exercitări, a exercitat acest drept în mod abuziv atunci când, din cauza unei informații incomplete sau eronate în contractul de credit, cu încălcarea articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, termenul de retragere nu a început să curgă din cauză că s‑a stabilit că acest caracter incomplet sau eronat a afectat capacitatea consumatorului de a aprecia întinderea drepturilor și a obligațiilor sale în temeiul Directivei 2008/48, precum și decizia sa de a încheia contractul.
12) Directiva 2008/48 trebuie interpretată în sensul că se opune ca creditorul să poată, atunci când consumatorul își exercită dreptul de retragere în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din această directivă, să invoce decăderea din acest drept în temeiul normelor de drept național, din moment ce cel puțin una dintre mențiunile obligatorii prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din această directivă nu figura în contractul de credit sau figura în acesta în mod incomplet sau eronat, fără să fi fost comunicată ulterior în mod corespunzător, și din moment ce, pentru acest motiv, termenul de retragere prevăzut la același articol 14 alineatul (1) nu a început să curgă.
13) Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2008/48 coroborat cu principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede că, atunci când consumatorul se retrage dintr‑un contract de credit legat, în sensul articolului 3 litera (n) din această directivă, el trebuie să restituie creditorului bunul finanțat prin credit sau să îl fi pus în întârziere pe creditor pentru recuperarea acestui bun fără ca creditorul să fie obligat să ramburseze concomitent ratele lunare ale creditului deja plătite de consumator.
