Prin Decizia nr. 2/2021, publicată în M. Of. nr. 342 din 5 aprilie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea și aplicarea art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
În consecință, ÎCCJ a stabilit că în interpretarea şi aplicarea sintagmei “până la soluţionarea contestaţiei la executare” din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare.
În motivarea deciziei, Înalta Curte cu titlu preliminar expune câteva scurte consideraţii referitoare la instituţia suspendării executării silite.
Definită doctrinar, suspendarea executării silite reprezintă un incident procedural, având caracter excepţional, prin care se temporizează procedura execuţională pentru o anumită perioadă de timp, fie sub forma împiedicării demarării ei, fie sub forma opririi acesteia.
Ca mijloc de protecţie pentru părţile sau terţele persoane interesate, implicate în procedura execuţională, suspendarea executării silite este menită a asigura deplina compatibilitate şi congruenţă între, pe de o parte, principiile executării în mod prompt şi efectiv, cu celeritate şi în integralitate a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, conform art. 626-627 din Codul de procedură civilă, şi, pe de altă parte, principiul legalităţii executării silite, conform art. 625 din acelaşi act normativ.
Statul este ţinut, aşadar, să asigure un just echilibru între interesul creditorului de a-şi valorifica dreptul recunoscut prin titlul executoriu într-un termen optim şi previzibil şi dreptul debitorului de a fi supus unei proceduri de executare cu respectarea dispoziţiilor legale.
Drept urmare, regula în materie o constituie continuitatea şi celeritatea actelor de executare, în scopul realizării cu promptitudine a dreptului recunoscut prin titlul executoriu, în timp ce măsura suspendării nu poate avea decât un caracter excepţional, devenind incidentă în acele situaţii în care temporizarea procedurii execuţionale este necesară pentru prevenirea unor consecinţe negative iremediabile sau dificil de remediat.
Dintre cazurile de suspendare a executării silite – voluntară, de drept (obligatorie) şi facultativă (judecătorească), prin raportare la dispoziţiile art. 701 din Codul de procedură civilă -, suspendarea executării silite formulate în cadrul contestaţiei la executare, în temeiul dispoziţiilor art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este cazul de oprire/sistare temporară a procedurii execuţionale ce interesează prezenta dezlegare supusă atenţiei în cadrul mecanismului de unificare jurisprudenţială, activat prin memoriul de recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului.
Reglementată drept caz de suspendare facultativă (judecătorească), prin norma cu caracter general cuprinsă în art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea executării silite în cadrul contestaţiei la executare rămâne o măsură procesuală excepţională, supusă unor condiţii restrictive.
Caracterul incidental al cererii de suspendare a executării silite, în sensul dat de dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Codul de procedură civilă, constituie una dintre condiţiile de admisibilitate pentru un asemenea demers procesual, întrucât, aşa cum rezultă din norma legală supusă dezbaterii, suspendarea executării silite poate fi dispusă “până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită”. Nu poate fi considerată decât firească opţiunea legiuitorului în acest sens, având în vedere tocmai efectul dilatoriu, întreruptiv, ataşat măsurii de suspendare.
Revenind, în lumina acestor consideraţii preliminare, la soluţionarea problemei de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se apreciază că este necesară examinarea acesteia dintr-o dublă perspectivă.
Astfel, un prim plan de analiză, subsumat interpretării literale a normei juridice cuprinse în art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin utilizarea metodelor de interpretare gramaticală, logică şi sistematică, fundamentează concluzia potrivit căreia sintagma “până la soluţionarea contestaţiei la executare” are în vedere, incontestabil, momentul dezlegării în primă instanţă a contestaţiei la executare.
Este locul aici a aminti că interpretarea literală (declarativă) este impusă de concluzia că între formularea literară (lingvistică) a normei civile şi conţinutul său real există o concordanţă deplină şi perfectă. În consecinţă, norma juridică nu poate fi aplicată nici extensiv, pentru a include alte situaţii practice necuprinse în ipoteza acesteia, şi nici restrictiv, pentru a exclude anumite situaţii practice aparent cuprinse în ipoteza sa, deoarece lex dixit quam voluit.
Aşadar, analiza semantică a terminologiei folosite de legiuitor evidenţiază că dezlegarea prin hotărârea dată în primă instanţă are natura juridică a unei “soluţionări” a contestaţiei la executare şi, în consecinţă, intră în câmpul de aplicabilitate al sintagmei deduse prezentei interpretări unificatoare.
Altfel spus, întrucât prin însăşi formularea normei juridice se stabileşte, ca limită temporală, momentul soluţionării contestaţiei (sau a altei cereri privitoare la executarea silită), iar hotărârea pronunţată în primă instanţă corespunde, fără echivoc, conceptului de “soluţionare”, apare limpede deducţia că efectele suspendării executării silite, dispusă până la soluţionarea contestaţiei la executare, nu s-ar putea prelungi dincolo de faza primei instanţe.
În procesul de decelare a voinţei legiuitorului se impune a se observa că nu există niciun indiciu în conţinutul textului legal precitat, care să susţină o interpretare în sens contrar. Or, în lipsa unei menţiuni exprese a legiuitorului, în sensul necesităţii existenţei unei soluţii definitive, sintagma “până la soluţionarea contestaţiei la executare” nu poate privi decât momentul dezlegării în primă instanţă a contestaţiei la executare.
Aceasta întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, iar introducerea de către interpret a unei condiţii suplimentare, de genul rămânerii definitive a soluţiei primei instanţe, ar însemna o adăugare la textul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, condiţionare neîngăduită, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens.
De altfel, atunci când legiuitorul a dorit să stabilească drept moment-limită al unei măsuri data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti, a folosit o exprimare explicită în acest sens.
Este cazul, bunăoară, al situaţiilor expres reglementate de dispoziţiile Codului de procedură civilă în cuprinsul art. 721 alin. (4) (poziţionat în proximitatea instituţiei suspendării aflate în dezbatere), referitoare la suspendarea eliberării către creditor a sumei consemnate, în cazul depunerii cu afectaţiune specială, până la momentul soluţionării contestaţiei prin hotărâre definitivă, al art. 818 alin. (2), referitoare la suspendarea urmăririi imobilului proprietate comună până la soluţionarea partajului, prin hotărâre rămasă definitivă, sau al art. 861 alin. (1), referitoare la suspendarea împărţelii preţului de adjudecare până la judecarea definitivă a cererii de evicţiune.
Se impune a se observa că, în schimb, similar textului legal în discuţie, legiuitorul nu a reglementat în mod expres vreo condiţionare de genul rămânerii definitive a soluţiei instanţei în alte cazuri legale în materie de suspendare a procedurii execuţionale, fiind de amintit, exempli gratia, dispoziţiile art. 653 alin. (2) din Codul de procedură civilă, referitoare la suspendarea executării până la soluţionarea cererii de recuzare a executorului judecătoresc, ori cele ale art. 692 alin. (3) din acelaşi cod, referitoare la suspendarea eliberării sau distribuirii sumelor până la soluţionarea cererii de intervenţie.
Concluziv, textul legal al art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu poate fi extins peste înţelesul său literal şi, în consecinţă, efectele suspendării executării silite nu pot fi extinse după momentul soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare.
În cel de-al doilea plan de analiză, subsumat efectelor juridice ale hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă cu privire la contestaţia la executare, se impune a fi evidenţiat caracterul executoriu al hotărârii, recunoscut prin dispoziţiile art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora “Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare”.
Întrucât, în materia contestaţiei la executare, nu este reglementată o asemenea excepţie de la regula caracterului executoriu al hotărârii date în primă instanţă, regula edictată la art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu are a fi îndepărtată.
Drept urmare, din întreaga economie a dispoziţiilor art. 719 din Codul de procedură civilă rezultă că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluţionarea de prima instanţă a contestaţiei la executare.
Aceasta întrucât, prin ipoteză, în cazul admiterii contestaţiei la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, încheierea instanţei de executare are caracter executoriu şi, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunţate în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, şi anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunţării soluţiei de primă instanţă.
76. Pe de altă parte, un raţionament asemănător poate fi făcut şi în ipoteza respingerii contestaţiei la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestaţiei debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând şi suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menţinerea suspendării executării silite dispuse de prima instanţă.
Se cuvine a fi subliniat caracterul sumar al analizei pe care o realizează instanţa în cadrul soluţionării cererii de suspendare a executării, în sensul că nu se cercetează fondul raportului juridic execuţional, ci numai aparenţele motivelor de contestaţie la executare, care reies cât mai clar cu putinţă din actele dosarului.
Or, soluţia de respingere a contestaţiei la executare, după administrarea probatoriului adecvat şi cercetarea fondului cauzei, nu mai justifică menţinerea efectului suspensiv de executare al încheierii pronunţate în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Raţionamentul se impune, deoarece, în cazul în care s-ar considera că suspendarea executării silite dispuse de prima instanţă subzistă şi ulterior dezînvestirii sale, ar însemna ca, în afară de negarea executorialităţii hotărârii date de instanţa de executare cu privire la contestaţie, să se acorde şi prevalenţă unei încheieri de suspendare a executării silite, care este rezultatul unei examinări sumare a temeiniciei contestaţiei (neprejudecare/”pipăire” a fondului), în faţa unei veritabile hotărâri judecătoreşti de fond, rezultat al unui examen, prin excelenţă, mult mai aprofundat.
În alţi termeni, a admite contrariul şi a accepta că suspendarea executării silite poate depăşi, ca întindere, momentul soluţionării în fond a contestaţiei la executare ar echivala cu o pronunţare a primei instanţe dincolo de competenţele sale, peste instanţa de control judiciar, a cărei hotărâre este suverană asupra tuturor chestiunilor deduse judecăţii. În virtutea caracterului exclusiv incidental al cererii de suspendare a executării silite, o atare măsură procesuală excepţională poate fi dispusă de prima instanţă doar în limitele cadrului procesual al soluţionării contestaţiei la executare.
Concluziv, din perspectiva şi a secundului palier argumentativ, circumscris efectelor produse de hotărârea pronunţată, în primă instanţă, cu privire la contestaţia la executare, rezultă cu forţa evidenţei că este corectă prima orientare jurisprudenţială.
În consecinţă, sintagma “până la soluţionarea contestaţiei la executare” din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată în sensul că suspendarea executării silite este limitată în timp până la momentul soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare.
