Președintele României a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Potrivit șefului statului, Camera Deputaților a modificat substanțial fondul reglementării, aducând legii nu mai puțin de 63 de modificări. Printre acestea, și înlocuirea termenului de ”educație sexuală” cu ”educație sanitară” și eliminarea obligativității frecventării acestor cursuri.
Pe 3 iunie, deputații au modificat legea care prevedea cursuri de educație sexuală obligatorie în școli, adoptată tacit de Senat în 2019. În noua variantă, orele de educație sanitară nu mai sunt obligatorii, iar copiii pot participa doar cu acordul părinților.
În sesizarea CCR, președintele Klaus Iohannis arată că, ”în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților a adoptat legea supusă controlului de constituționalitate în ședința din data de 3 iunie 2020, amendând substanțial fondul reglementării. Astfel, față de forma adoptată de Senat, Camera Deputaților a adoptat un număr semnificativ mai mare de modificări, respectiv a intervenit legislativ asupra a 63 de texte”.
Președintele a evidențiat și faptul că Parlamentul nu a definit în forma finală sintagma „educație sanitară”: „Analizând dispozițiile pct. 10 al art. I din legea criticată, considerăm că articolul nu definește noțiunea de „educație sanitară”, nerezultând ce reprezintă aceasta, or, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 24/2000 pentru elaborarea actelor normative, „în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurație explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun.”
Din redactarea legii „nu reiese cu claritate dacă programa școlară este modificată în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului școlar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanție, instituită inițial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educație pentru viață să fie efectiv puse în practică cel puțin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor”, susține Klaus Iohannis.
Întregul text al sesizării depusă de președintele Klaus Iohannis la CCR poate fi consultat aici.