Cătălina Stanislav una dintre cele mai apreciate poete române contemporane și RuxandraGâdei (4fără15) unul dintre cei mai urmăriți booktuberi sunt protagoniștii ediția a 8-a, prima din 2024, a clubului de lectură Pragul Vaida, care va avea loc în 5 ianuarie .Evenimentul va avea loc la Moszkva Cafe (subsol), vineri, 5 ianuarie, de la ora 19:00, fiind organizat de Revista de cultură „Familia” în colaborare cu Revista „Golan” și ancazaharia.ro. Participarea este gratuită.
.„<<Nu mă întrerupe>> s-a născut după o perioadă de ani buni în care nu am scris deloc ficțiune, dar nici nu m-am forțat să o fac”, mărturisește autoarea care a absolvit Facultatea de Litere din Sibiu, iar în timpul facultății și după facultate a pendulat între Sibiu și alte locuri (Porto, Edinburgh) și apoi a făcut un master în studii de gen la Utrecht University. Momentan este freelancer, < în timp ce încerc să iau o bursă de doctorat. Traduc și scriu din liceu, iar în facultate am început să mă ocup de revista Z9Magazine, cât și de Z9Festival, un festival de poezie tânără pe care îl organizăm la Sibiu încă din 2015. Practic, toată viața mea s-a învârtit mereu în jurul literaturii>, explica Cătălina Stanislav pentru jurnaluldesambata.ro. Cele două protagoniste ale întâlnirii de la Moszkva Cafe vor vorbi pe tema „Heartbroken: trucuri şi clişee”, pornind de la volumele „Nu mă întrerupe” al Cătălinei Stanislav și „Fantome” scris de Dolly Alderton. Deoarece vor avea ocazia să se implice în dialog, participanții la club sunt încurajați să citească în prealabil cele două cărți.
<La 4 dimineața, când citeam cartea Cătălinei Stanislav, singura mea frustrare era că nu am cu cine împărtăși entuziasmul. I-am scris repede prietenei mele Raluca, singura cu care pot vorbi la ora aia (pentru că stă în Saigon): Doamne, a scris fata asta o carte superbă. De mult nu am mai citit o poezie care să-mi placă atât de mult: atât de matură, de profundă, de fucking sexy. Perfectă. >, consideră Elena Vlădăreanudupă ce a citit „Nu mă întrerupe”.
<Superbă colecție de instantanee post-despărțire, trase în pub-uri prost luminate, la întâlniri aranjate prin “aplicații de ales oameni”, ori înapoi în confortul unui dormitor de-acum prea strâmt pentru sexul de rutină. Foarte rar am întâlnit în poezia românească un discurs atât de sincer, până la debutul Cătălinei Stanislav – hiperconștientă, vocea fetei etern îngrijorate din Nu mă întrerupe te bântuie ca nicio alta, preciza>, Ruxandra Gîdei (4fără15)