Stabilirea taxei de timbru în cazul partajului unui imobil, dacă expertiza arată că valoarea acestuia e mai mare decât cea la care s-a calculat taxa

Titlul problemei de drept: Stabilirea taxei judiciare de timbru aferente cererii având ca obiect partajul unui imobil în ipoteza în care, ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, se constată că valoarea bunului a căror partajare se solicită este mai mare decât valoarea în funcţie de care s-a calculat taxa judiciară de timbru.

• Materia: civil
• Subcategoria: drepturi de proprietate și alte drepturi reale
• Obiect ECRIS: partaj judiciar
• Acte normative incidente: art. 5 alin. (1) lit. f), art. 31 alin. (3), art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
• Cuvinte cheie: partaj judiciar, suplimentare taxă judiciară de timbru, valoare a bunului rezultată din expertiză.

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Potrivit art.5 alin. (1) lit. f) din O.U.G.nr.80/2013, cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia, se taxează cu 3% din valoarea masei partajabile.

În conformitate cu art. 31 alin. (3) din același act normativ, în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil; dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare.

În primul rând, prin coroborarea celor două texte legale specificate, taxa judiciară de timbru aferentă cererii de partaj a unui imobil, în accepțiunea O.U.G. nr. 80/2013, este de 3% din valoarea impozabilă a acestuia.

În ipoteza în care valoarea impozabilă este derizorie, procentul ce determină taxa judiciară de timbru în discuție se va raporta la valoarea orientativă din grilele notariale.

În al doilea rând, valoarea imobilului ce se impune a fi stabilită prin expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare dispusă spre administrare în proces este valoarea de circulație a acestuia, valoare ce trebuie avută în vedere de instanță la momentul pronunțării soluției în vederea fixării cuantumului sultei.

Din cele două premise indicate mai sus rezultă concluzia fermă că valoarea imobilului în raport de care se stabilește taxa aferentă cererii de partaj, în accepțiunea noii reglementări edictate în materia taxelor judiciare de timbru, este diferită de cea în funcție de care se fixează obiectivul expertizei tehnice judiciare în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.

Așadar, taxa judiciară de timbru nu se mai determină în raport de valoarea de circulație a imobilului suspus partajării, astfel cum rezulta din art. 3 lit. c) coroborat cu art. 20 alin. (2) din vechea reglementare în materie, respectiv din Legea nr. 146/1997, în cuprinsul căreia nu se regăsea nici vreun articol echivalent art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia, dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanţă, nu este aplicabil ipotezei în discuție, pentru următoarele argumente punctuale:

• cererea de chemare în judecată nu suferă o modificare a obiectului său, modificare ce ar putea rezulta din formularea unei cereri adiționale în condițiile art. 204 C. proc. civ., astfel încât nu se poate pune problema existenței unui „obiect inițial” și a unui „obiect modificat”; obiectul procesului este reprezentat, pe întregul său parcurs, de partajul aceluiași bun; de altfel, nu se poate considera nici că valoarea obiectului cererii de partaj a suferit o modificare în cazul dat, din moment ce legea fixează, la momentul introducerii cererii, valoarea obiectului său ce se impune a fi avută în vedere pentru stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru, și anume valoarea impozabilă a imobilului;
• soluția propusă de alin. (2) al acestui articol, pentru ipoteza în care până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei aferente obiectului modificat, și anume anularea cererii în privința acestuia și soluţionarea sa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal (raportat la obiectul inițial), nu poate fi aplicată în cazul analizat; astfel, în acest caz, nu există o parte a cererii de partaj ce ar putea fi anulată, cum, de asemenea, nu există o altă parte ce ar putea fi soluționată;
• „taxarea corespunzătoare obiectului” în ipoteza partajului judiciar implică stabilirea unei taxe judiciare de timbru de 3% din valoarea impozabilă sau, după caz, din valoarea orientativă din grilele notariale, valori în privința cărora nu pot surveni elemente care să determine o schimbare a acestora, întrucât taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la valorile existente la momentul introducerii cererii.

În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că taxa judiciară de timbru aferentă cererii având ca obiect partajul unui imobil este de 3% din valoarea impozabilă sau, după caz, din valoarea orientativă din grilele notariale existentă la momentul introducerii cererii; pe cale de consecință, nu există obligația legală a suplimentării acestei taxe în ipoteza în care, ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, se constată că valoarea de circulație a bunului a căror partajare se solicită este mai mare decât valoarea în funcţie de care s-a calculat taxa judiciară de timbru.

În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.