Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial suspenda protestul national, la numai o luna de la debut. Proteste vor fi doar locale, la nivelul instantelor si parchetelor unde s-a votat continuarea manifestatiilor. Grefierii isi exprima sustinerea fata de protestele magistratilor, scrie luju.ro.
La Tribunalul Bihor și la Curtea de Apel Oradea s-a decis suspendarea protestului până pe 9 februarie. În județ, grefierii de la toate cele cinci judecătorii dar și din cadrul tuturor parchetelor bihorene au votat pentru continuarea protestului.
„Adunarea generala a SNGJ Dicasterial intrunita in data de 10 ianuarie 2024 a luat act de rezultatul consultarii membrilor SNGJ Dicasterial in cadrul adunarilor locale organizate la nivelul instantelor si parchetelor in data de 8 ianuarie 2024, prin care s-a votat si hotarat cu privire la continuarea, incetarea sau suspendarea formelor de protest adoptate prin Hotararea AGE a SNGJ Dicasterial din data de 9 decembrie 2023 si, in consecinta, pentru aducerea la indeplinire a atributiei prezazute la art. 17 lit. b) si c) in conformitate cu disp. art. 16 (2) din Statutul SNGJ Dicasterial, a hotarat:
– Suspendarea formelor de protest adoptate la nivel national prin Hotararea AGE a SNGJ Dicasterial din data de 9 decembrie 2023 pana la data de 14 februarie 2024, inclusiv.
– Continuarea formelor de protest adoptate prin Hotararea AGE a SNGJ Dicasterial din data de 9 decembrie 2023, pana la data de 14 februarie 2024, de catre instantele si parchetele care au votat in acest sens, prevazute in Anexa nr. 1 la hotararea AG.
– Sustinerea si ralierea la formele de protest adoptate prin Adunarile generale ale magistratilor.
– Informarea tuturor instantelor judecatoresti si a parchetelor din cadrul Autoritatii judecatoresti si a Uniunii Barourilor din Romania despre masurile adoptate, prin emiterea unei adrese in acest sens si comunicarea Hotararii AG.
Instantele si parchetele prevazute in Anexa nr. 1 la Hotararea AG, care decid ulterior suspendarea protestelor, vor instiinta conducerea SNGJ Dicasterial, care va proceda in consecinta.
In raport de plata sau neplata integrala a salariilor, dar si de concluziile ce se vor desprinde dupa centralizarea raspunsurilor primite la demersul administrativ initiat de sindicat pentru obtinerea de informatii cu privire la modalitatea de alocare si folosire a fondurilor primite de ordonatorii de credite din cadrul Autoritatii judecatoresti, in data de 13 februarie 2024 se va intruni o noua Adunare generala a SNGJ Dicasterial pentru a se evalua reluarea sau incetarea formei de protest la nivel national, inclusiv continuarea acestora la nivelul angajatorilor din sistemul judiciar, in cazul in care se constata ca acestia sunt responsabili de neindeplinirea unora dintre revendicari, fie ca urmare a neachitarii drepturilor salariale curente si restante pentru care au fost alocate fonduri prin actele normative emise in luna decembrie 2023, fie prin schimbarea destinatiei fondurilor bugetare alocate sau plata drepturilor restante numai catre anumite categorii de personal”.Integral: