Prin Decizia nr. 106 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr.310 din 12.04.2023, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.31 alin.(3) fraza a treia din Legea nr.273/2004 privind procedura adopției.
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr.1898/115/2019, Tribunalul Caraș-Severin – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.31 alin.(3) fraza a treia din Legea nr.273/2004 privind procedura adopției. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect deschiderea unei proceduri de adopție.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, în contextul în care creează un cadru procesual diferențiat între cetățenii care beneficiază de condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru numirea unui curator și cetățenii care sunt părți în procedura de adopție și care nu beneficiază de condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru numirea unui curator.
Astfel, dispozițiile de lege criticate lezează egalitatea în fața legii în condițiile în care persoanele fizice pârâte în cadrul procedurii de deschidere a procedurii de adopție sunt numai persoane față de ai căror copii s-a instituit măsura de protecție a plasamentului din pricina condițiilor materiale, a afecțiunilor medicale severe, a situațiilor familiale (agresivitate extremă, alcoolism cronic etc.) improprii pentru dezvoltarea copilului. În astfel de situații se impune numirea unui curator în cauză întrucât reprezentarea proprie a intereselor legitime în cadrul procedurii este extrem de dificilă sau chiar imposibilă. Prin urmare, tocmai în aceste situații, fie curatela, fie asistența juridică din oficiu trebuie să fie obligatorii și cu atât mai puțin să fie interzise.
Dispozițiile art.31 alin.(3) din Legea nr.273/2004 au următorul cuprins: „Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei copilului se face cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului. În cazul cererilor de deschidere a procedurii adopţiei în care sunt incidente prevederile art.8 alin.(4), citarea părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora. Dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile. Procedura de citare se socoteşte îndeplinită în a 5-a zi de la afişarea citaţiei.”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituționale cuprinse în art.1 alin.(5) privind principiul respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art.16 alin.(1) privind egalitatea în fața legii, art.20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art.148 alin.(2)-(4) privind integrarea în Uniunea Europeană.
Examinând excepţia de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat – art.31 alin.(3) fraza a treia din Legea nr.273/2004 – face parte din secțiunea 2 – Deschiderea procedurii adopţiei a capitolului III – Procedura adopţiei interne din Legea nr.273/2004. Acest act normativ reglementează procedura adopției, iar în ceea ce privește adopția internă prevede trei etape ale acestei proceduri: deschiderea procedurii adopției, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției.Curtea observă că, în ceea ce privește deschiderea procedurii adopției, art.31 alin.(1) din Legea nr.273/2004 stabilește că „În termen de 30 de zile de la data stabilirii adopţiei, ca finalitate a planului individualizat de protecţie, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligaţia sesizării instanţei judecătoreşti pentru deschiderea procedurii adopţiei.” Cât privește procedura de soluționare a cererii de deschidere a adopției, ca primă etapă în vederea adopției propriu-zise, Curtea reține că legea prevede următoarele reguli de procedură: cererea se judecă potrivit regulilor aplicabile procedurii necontencioase judiciare [potrivit art.90 alin.(2), „Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile cărţii a III-a «Procedura necontencioasă judiciară» din Codul de procedură civilă”]; cererea se formulează de către direcția de protecție a copilului în a cărei rază teritorială
domiciliază acesta [art.31 alin.(1) din Legea nr.273/2004]; cererea este de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului [art.84 alin.(3) din Legea nr.273/2004]; dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia nu sunt aplicabile [art.87 alin.(1) din Legea nr.273/2004]; primind cererea, preşedintele instanţei ia măsuri pentru fixarea, de îndată, a primului termen de judecată, care nu poate depăşi 15 zile de la data înregistrării cererii, precum şi pentru citarea şi comunicarea cererii [art.87 alin.(3) din Legea nr.273/2004]; judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei copilului se face cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului [art.31 alin.(3) fraza întâi din Legea nr.273/2004]; în cazul cererilor de deschidere
a procedurii adopţiei în care sunt incidente prevederile art.8 alin.(4), citarea părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora [art.31 alin.(3) fraza a doua din Legea nr.273/2004]; dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile [art.31 alin.(3) fraza a treia din Legea nr.273/2004 – text ce face obiectul prezentului dosar]; procedura de citare se socoteşte îndeplinită în a 5-a zi de la afişarea citaţiei [art.31 alin.(3) fraza a patra din Legea nr.273/2004]; întâmpinarea nu este obligatorie; părţile au posibilitatea redactării de note privind susţinerile lor şi depunerii acestora la dosar până la primul termen de judecată [art.87 alin.(4) din Legea nr.273/2004]; cererea se soluţionează de complete specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera
de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului [art.86 din Legea nr.273/2004]; ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie [art.92 din Legea nr.273/2004]; prima instanţă se pronunţă prin sentinţă, pe baza înscrisurilor şi, în măsura în care acest mijloc de probă nu este suficient sau împrejurările cauzei o cer, pot fi administrate şi alte probe [art.87 alin.(6) din Legea nr.273/2004]; pronunţarea hotărârii se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare [art.87 alin.(7) din Legea nr.273/2004]; hotărârea se comunică părţilor în termen de 48 de ore de la redactare [art.87 alin.(8) din Legea nr.273/2004]; hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă numai apelului, în termen de 30 de zile [art.88 alin.(1) din Legea nr.273/2004]; apelul poate fi exercitat de oricare dintre părţi, precum şi de procuror și se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor, în camera de consiliu [art.88 alin.(2) și (3) din Legea nr.273/2004].
Cu privire la citarea părinților firești în procedura de deschidere a adopției, Curtea constată că aceasta se face, de principiu, potrivit regulilor generale prevăzute în Codul de procedură
civilă. Prin excepție, însă, de la regulile prevăzute de Codul de procedură civilă, în ipoteza prevăzută la art.8 alin.(4) din Legea nr.273/2004 [potrivit căruia „În mod excepţional, în situaţia în care unul dintre părinţii fireşti, deşi au fost realizate demersuri suficiente, nu a putut fi găsit pentru exprimarea consimţământului, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinţi se află în această situaţie, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor”], citarea părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora, iar, în această ipoteză, dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul
în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile. Totodată, în această ipoteză, procedura de citare se socoteşte îndeplinită în a 5-a zi de la afişarea citaţiei.
Curtea reține că norma generală procesual civilă privind citarea prin publicitate o constituie art.167 alin.(1)-(4) din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală Citarea prin
publicitate, care prevede următoarele: „(1) Când reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate.
(2) Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei, pe portalul instanţei de
judecată competente şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. În cazurile în care apreciază că este necesar, instanţa va dispune şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă răspândire.
(3) Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art.58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
(4) Procedura se socoteşte îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citaţiei, potrivit dispoziţiilor alin.(2).”
Prin excepție de la aceste norme procedurale generale, în cadrul procedurii de deschidere a adopției, în ipoteza în care părinții firești nu au fost găsiți, citarea acestora se face prin
publicitate (prin afișarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora), însă fără a se numi un curator pentru reprezentarea intereselor lor.
Analizând criticile de neconstituționalitate aduse de autorul excepției – reprezentantul Ministerului Public –, Curtea reține că principala critică vizează existența unor discriminări între persoanele fizice pârâte în procedura deschiderii adopției și celelalte persoane fizice pârâte în alte cauze, sub aspectul asigurării unui curator dintre avocații baroului sau a asistenței juridice din oficiu. Cu privire la această susținere, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în
esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.207 din 31 martie 2003, Decizia nr.476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.599 din 11 iulie 2006, Decizia nr.573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.363 din 25 mai 2011, Decizia nr.366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are
drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia nr.62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.470 din 11 iulie 2012, Decizia nr.164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr.681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.889 din 8 decembrie 2014, paragraful 24). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, Curtea a reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art.16 alin.(1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative
distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus.
Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea reţine în cauza de faţă incidenţa art.16 alin.(1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Citarea este actul prin care partea este încunoștințată de existența unui litigiu, despre data și locul înfățișării în vederea judecății. Scopul citării constă în asigurarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin.(3) din Constituție, și a dreptului la apărare, garantat de art.24 din Constituție. Aceasta a fost și rațiunea pentru care Codul de procedură civilă a introdus, în cazul procedurii de citare prin publicitate, norma referitoare la obligativitatea numirii unui curator dintre avocații baroului, care să reprezinte interesele pârâtului al cărui domiciliu nu a putut fi aflat.
Referitor la instituţia curatorului special, prin Decizia nr.455 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.821 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 31-35, Curtea a reţinut că aceasta a fost reglementată în art.44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni şi de a înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. Astfel, în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea
reprezentant legal. Aceste dispoziţii se aplicau, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată. Ulterior, prin Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, a fost extinsă instituţia curatelei speciale. Potrivit art.58 alin.(1), în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art.56 alin.(2) din același cod, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant. În virtutea art.58 alin.(3) din Codul de procedură civilă, „Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.” Totodată, potrivit art.167 alin.(3) din Codul de procedură civilă, în cazul în care instanţa încuviinţează citarea părţii pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art.58 din acelaşi cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului. Astfel, legiuitorul a extins protecţia prevăzută la art.58 alin.(1) din Codul de procedură civilă şi asupra celor chemaţi în judecată şi al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat. Curtea a reţinut că această instituţie este menită să dea eficienţă art.24 din Constituţie, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.542 din 22 iulie 2014, paragraful 19, sau Decizia nr.5 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.155 din 1 martie 2016, paragraful 15).
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, art.24 alin.(1) din Constituţie stabileşte că „Dreptul la apărare este garantat” în absenţa oricărei circumstanţieri. Dreptul la apărare conţine numeroase prerogative, iar una dintre acestea este, incontestabil, posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenţă juridică, în condiţiile legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.653 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1002 din 18 decembrie 2017, paragraful 29).
Curtea reține că, în procedura de deschidere a adopției – procedură care se completează cu regulile privind procedura necontencioasă – se citează obligatoriu direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului și părinții fireşti ai copilului. Referitor la citarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta se justifică prin faptul că, în temeiul art.28 şi 29 din Legea nr.273/2004, ca urmare a derulării planului individualizat de protecţie, direcția menționată a ajuns la concluzia că reintegrarea copilului în familie
sau în familia extinsă ori substitutivă nu se poate realiza şi că se impune, faţă de copilul în cauză, deschiderea procedurii adopţiei.
Referitor la citarea părinților firești ai copilului, Curtea reține că aceasta este o măsură justificată și necesară, deoarece consimţământul acestora la adopţie este o exigenţă legală pentru încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei. Potrivit art.14 alin.(1) din Legea nr.273/2004, „Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei”, iar, potrivit art.8 alin.(3) din aceeași lege, „Consimţământul la adopţie nu poate fi exprimat în locul părinţilor fireşti/tutorelui copilului de către curator, mandatar sau o altă persoană împuternicită în acest sens”. Prin urmare, potrivit acestei norme imperative, curatorul nu poate exprima, sub nicio formă și în nicio situație, consimțământul la adopție în locul părinţilor fireşti/tutorelui copilului.
În cadrul procedurii de deschidere a adopției, părinţii firești ai copilului sunt direct interesaţi de soluția instanței de judecată – încuviințarea deschiderii adopției sau respingerea cererii
direcției generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de deschidere a adopției – deoarece prin adopţia copilului se pune în discuţie însăși legătura de filiaţie firească dintre ei şi copil. În cadrul acestei proceduri, părinții firești ai copilului trebuie să beneficieze, ca orice parte a unei proceduri judiciare, de dreptul la apărare, drept fundamental garantat de art.24 din Constituție.
Or, în situaţia în care părinţii fireşti nu au putut fi găsiţi, citarea acestora se face prin publicitate (prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora), fără ca instanța să dispună numirea unui curator dintre avocații baroului, care să fie citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor lor, așa cum prevede norma generală instituită la art.167 alin.(3) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, diferenţa de tratament juridic – sub aspectul dreptului la apărare – între părinții firești ai copilului, părți în procedura de deschidere a adopției, și părțile oricărei alte proceduri judiciare, diferență cuprinsă de textul de lege criticat, nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, instituind o discriminare sub aspectul dreptului la apărare, ceea ce contravine atât prevederilor art.16 alin.(1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, cât şi prevederilor art.24 din Constituţie privind dreptul la apărare. În concluzie, dispozițiile art.31 alin.(3) fraza a treia din Legea nr.273/2004 sunt neconstituționale.
Întrucât în cauză este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art.16 alin.(1) din Constituţie, remediul constituţional specific, în ipoteza constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă – în cazul părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi și a căror citare se realizează prin publicitate – acordarea beneficiului constând în dispunerea de către instanță a numirii unui curator dintre avocații baroului.
În final, referitor la remunerația curatorului, Curtea observă că, prin Decizia nr.5 din 14 ianuarie 2016, precitată, paragraful 20, Curtea a reținut că, potrivit art.48 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art.58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanţa poate stabili, însă, prin încheierea prevăzută de art.58 alin.(4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art.49 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.80/2013]. Curtea a mai reținut că partea care avansează sumele cu titlu de remuneraţie a curatorului special are protecţia drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiţie, întrucât la finalul judecăţii aceste sume ce reprezintă remuneraţia curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art.48 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.80/2013].
Or, în procedura de deschidere a adopției, Curtea constată că, pentru asigurarea dreptului efectiv la apărare al părinților firești care nu au putut fi găsiți și care au fost citați prin publicitate, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă că remuneraţia cuvenită curatorului special se suportă din bugetul statului, această sumă neputând fi pusă în sarcina părinților firești – părți în procedura de deschidere a adopției.
