Termenul de plată a unor obligații fiscale, care fusese amânat o dată în timpul situației de urgență, a suferit o nouă prorogare. Prin OUG 99/2020, adoptată joi, se stabilește prelungirea până la data de 25 octombrie 2020 a termenului de scadență pentru impozitele cuprinse în OUG nr.29/2020. Este vorba despre impozitul pe clădiri și teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport.
Potrivit ordonanței de urgență adoptată joi, ”termenul prevăzut la art. VII alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare (…) se prorogă până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv. Termenul prevăzut la art. XIII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale (…) se prorogă până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.”
Astfel, până la această dată nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere, iar obligațiile fiscale neachitate nu se consideră obligații restante. Inițial, plata impozitelor a fost amânată pe 30 iunie.
Prin aceeași OUG 99/2020, contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități (domeniul HoReCa) pentru anul 2020 nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 de zile calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Și în cazul acestora, declararea și plata impozitului specific aferent semestrului I al anului 2020 se efectuează până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.
Redăm mai jos textul întreg al OUG 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene:
Pentru a asigura resurse financiare suplimentare contribuabililor care intră în sfera impozitului specific unor activități prin reducerea sarcinii fiscale privind impozitul specific,
ținând cont de faptul că, în continuare, pe perioada stării de alertă anumite activități din sfera impozitului specific unor activități nu pot fi desfășurate,
având în vedere necesitatea dezvoltării unei rezerve europene de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție, destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate, în contextul epidemiei de COVID-19 și faptul că taxa pe valoarea adăugată nu reprezintă un cost eligibil în cadrul acordului de grant încheiat în acest sens cu Comisia Europeană,
pentru eliminarea neconcordanțelor apărute în procesul de legiferare/implementare, în vederea realizării de corelări tehnice necesare asigurării unei aplicări unitare, neinterpretative, a bonificației acordate pentru achitarea obligațiilor fiscale privind impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor la termenele scadente, precum și pentru continuarea susținerii realizării obiectivelor urmărite prin acordarea bonificației la plată, respectiv de a stimula achitarea obligațiilor fiscale la termenele scadente, specifice fiecărei categorii de contribuabili,
în vederea prelungirii aplicării unor măsuri fiscale benefice mediului de afaceri în contextul în care pandemia SARS-CoV-2 a generat dificultăți de natură financiară pentru majoritatea întreprinderilor, acestea confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate,având în vedere impactul major asupra mediului economic generat deja pe durata stării de urgență, respectiv de alertă, în considerarea faptului că măsurile instituite de autoritățile publice competente, în contextul pandemiei SARS-CoV-2, au restrâns, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgență, respectiv de alertă, unele drepturi și libertăți fundamentale, între care se regăsesc și dreptul la liberă circulație și libertatea economică,
având în atenție necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri și sistemul economic, în contextul în care, prin măsurile impuse de autorități, sectorul turismului este unul dintre cele mai afectate,
văzând și necesitatea asigurării financiare pentru desfășurarea optimă a activităților publice în domeniul gospodăririi apelor, la Marea Neagră, al căror titular este Administrația Națională „Apele Române“ – Administrația Bazinală Dobrogea-Litoral, necesitate care reclamă asigurarea lichidităților și fluxurilor de numerar, inclusiv pentru instituțiile publice,
dat fiind că, în considerarea acestei situații extraordinare, se impune o acțiune decisivă cu un impact ridicat pentru asigurarea lichidității și revenirea sectorului de turism și agrement, fiind vitală continuarea serviciilor de interes public, în condiții de siguranță pentru cetățeni,
ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative, în sensul că:
– ar fi necesar un efort bugetar considerabil pentru finanțarea taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor realizate în cadrul proiectului de constituire a rezervei europene, iar lipsa lichidităților ar putea pune în pericol realizarea acestui proiect
;– în cazul plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ar conduce la aplicarea neunitară a bonificațiilor;
– ar conduce la scăderea numărului operatorilor din sfera impozitului specific din circuitul economic, precum și a locurilor de muncă create de aceștia;
– o lipsă bruscă sau chiar indisponibilitate de lichiditate poate antrena chiar insolvabilitatea operatorilor din piață, cu efecte grave asupra mediului de afaceri și implicit asupra veniturilor statului, dar și faptul că acest lucru, pe termen scurt și mediu, poate afecta grav situația economică a operatorilor de plajă și situația angajaților acestora, cu posibile consecințe chiar și pe termen lung,
având în vedere că elementele sus-menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
(1) Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 de zile calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), contribuabilii recalculează, în mod corespunzător, impozitul specific stabilit potrivit Legii nr. 170/2016, aferent anului 2020, prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea valorii rezultate cu diferența dintre numărul de 365 de zile calendaristice și numărul de 90 de zile calendaristice.
(3) Contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare, pentru recalcularea impozitului specific anual potrivit alin. (2), scad și perioada în care au întrerupt activitatea, total sau parțial, ca urmare a stării de urgență.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 170/2016, declararea și plata impozitului specific aferent semestrului I al anului 2020 se efectuează până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.
Articolul II
(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere livrările de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, necesare pentru constituirea rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, efectuate către instituțiile publice responsabile cu constituirea acestei rezerve, până la data de 1 octombrie 2020. Furnizorul justifică scutirea de TVA cu declarația pe propria răspundere cu privire la destinația bunurilor, pusă la dispoziția sa de instituția beneficiară, semnată de reprezentantul legal al acesteia, cel târziu la momentul livrării.
(2) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată importurile și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, efectuate de către instituțiile publice responsabile, pentru constituirea rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, până la data de 1 octombrie 2020. Scutirea de TVA pentru importul de bunuri se aplică pe baza declarației pe propria răspundere a instituției beneficiare, semnată de reprezentantul legal al acesteia, care se depune la organul vamal competent la momentul importului.
Articolul III
Alineatele (1^1), (2) și (3) ale articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, aprobată cu completări prin Legea nr. 54/2020, se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1^1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și contribuabilii plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenele scadente, 25 iulie 2020 inclusiv, pentru trimestrul II, respectiv 25 octombrie 2020 inclusiv, pentru trimestrul III, beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat trimestrial/plății anticipate trimestriale.
(2) Prevederile alin. (1) și (1^1) se aplică în mod corespunzător și pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Acești contribuabili beneficiază de bonificația prevăzută în alin. (1) dacă achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie-25 iunie 2020 inclusiv și, respectiv, în alin. (1^1), dacă achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins, după caz, în perioada 26 iunie-25 septembrie 2020 inclusiv și în perioada 26 septembrie-25 decembrie 2020 inclusiv.
(3) Prevederile alin. (1) și (1^1) se aplică în mod corespunzător și de către contribuabilii care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru impozitul pe profit/plata anticipată trimestrială aferente trimestrelor I, respectiv pentru trimestrele II și III ale anului 2020, determinat pentru activitățile desfășurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege.
Articolul IV
Alineatul (3) al articolului VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 21 martie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Se suspendă sau nu începe executarea silită prin înființarea popririi a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, precum și a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau alți terți popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale.
Articolul V
Alineatul (4) al articolului XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 16 aprilie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Se suspendă sau nu începe executarea silită, prin somație și prin valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, precum și a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale.
Articolul VI
Articolul III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2020 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 29 mai 2020, se modifică după cum urmează:
Articolul III
(1) Termenul prevăzut la art. VII alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 21 martie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.
(2) Termenul prevăzut la art. XIII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 16 aprilie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.
Articolul VII
(1) Titularii contractelor de închiriere a plajelor, încheiate în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările și completările ulterioare, vor beneficia, doar pentru sezonul estival 2020, de scutirea de la plata tranșei a doua, pentru contractele de închiriere care prevăd trei tranșe de plată, respectiv diminuarea tranșei a doua de plată, în echivalent reprezentând 30% din valoarea totală a contractului, pentru contractele care prevăd plata în două tranșe.
(2) Diferența rămasă de achitat din contravaloarea contractului de închiriere aferent anului 2020, după aplicarea alin. (1), se reține în integralitate de către Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral.(3) La stabilirea garanției de bună execuție din contractele de închiriere, în vederea reîntregirii anuale, nu se ia în calcul scutirea sau diminuarea prevăzută la alin. (1).