Miercuri, 24 ianuarie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române.
Evenimentul se va desfășura la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii – Oradea, după următorul program:
12:00-12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă
12:02-12:05 – Intonarea Imnului Național al României
12:05-12:20 – TE DEUM oficiat de preotul capelan al Penitenciarului Oradea
12:20-12:35 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului
12:35-12:45 – Scurt moment artistic
12:45-12:57 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la
Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii
12:57-13:00 – Defilarea detașamentului de onoare
<Pe data de 24 ianuarie sărbătorim Unirea Principatelor Române, un episod semnificativ în istoria noastră națională. Astfel, în anul 1859 Moldova s-a unit cu Țara Românească, formând un stat unitar, realizând astfel idealul generației pașoptiste. Sub conducerea noului domnitor, Alexandru Ioan Cuza, și cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu, au fost implementate reforme liberale majore, inclusiv un nou cod civil și penal, înființarea Armatei Naționale Române, modernizarea educației, reforma
agrară, trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, reforma fiscală și secularizarea averilor mănăstirești.
Evenimentele dedicate Zilei de 24 Ianuarie reprezintă un omagiu adus sacrificiilor trecutului și ne amintesc că prin unitate putem depăși orice obstacol, contribuind la construirea unui viitor mai bun și la afirmarea adevăratei noastre identități naționale.
La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români!
Doamne ajută!>, a transmis prefectul Dumitru Țiplea.