Pașaportul de carbon este numit planul pe care îl are în vedere Uniunea Europeană pentru a reduce emisiile de carbon. Pentru a obține acest lucru, oficialii europeni iau în considerare limitarea numărului de călătării cu avionul pentru cetățenii din statele membre.
Concret, fiecare cetățean va avea alocată o cotă anuală de carbon, consemnată pe o cartelă. La fiecare călătorie cu avionul, o parte din această cotă va fi consumată. Astfel, călătoriile cu avionul vor fi limitate în funcție consumul acestor cote. Cu alte cuvinte, pe lângă documentele de călătorie normale, fiecare cetățean va dispune și de pașaportul de carbon.
La nivel global, amprenta medie anuală de carbon a unei persoane se apropie de patru tone. Pentru a salva planeta, este nevoie ca fiecare dintre noi să consume cel mult două tone de carbon anual, până în 2050. Este echivalentul a două curse aeriene dus-întors între Londra și New York.
Amprenta medie anuală de carbon a unei persoane din SUA este de 16 tone, printre cele mai ridicate din lume. În Marea Britanie, se situează la 11,7 tone, de peste cinci ori pest nivelul recomandat de Acordul de la Paris.