Prin Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2024 Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, dacă în interpretarea şi aplicarea art. 25 alin. 1 şi art. 6 lit. b, ambele din Legea 153/2017, prin invocarea principiului nediscriminării se poate recunoaşte la maxim sporurile prevăzute de art. 4 şi 5 din cap. VIII, anexa 5 la Legea 153/2017, prin raportare la drepturile recunoscute la nivel maxim prin hotărâri judecătoreşti definitive altor magistraţi, chiar dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.
În consecință, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă decizia este obligatorie.
