Marți, 6 februarie, ora 11.30: Campanie de promovare a carierei militare în cadrul Forțelor Aeriene Române. La sfârșitul activității, în funcție de condițiile meteorologice, aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor survola localitatea Salonta.
Statul Major al Forțelor Aeriene desfășoară o campanie de promovare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene. La Salonta campania va avea loc pe data de 6 februarie, ora 11.30, la Casa de Cultură Zilahy Lajos, sala mare.
În cadrul acestei întruniri, desfășurate cu sprijinul centrelor militare județene, atât elevii de liceu, cât și alte persoane interesate de o carieră militară, vor afla detalii privind oferta educațională a învățământului militar din cadrul Forțelor Aeriene Române, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal. Totodată, li se vor prezenta aspecte legate de cariera piloților și a militarilor Forțelor Aeriene. acestea vor fi oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene și de la subunitățile de radiolocație ale Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare și Avertizare Timpurie prin Radiolocație.