Prin Decizia nr. 23 din 27 noiembrie 2023 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 90 din 31 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia.
Înalta Curte a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a prevederilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, stabileşte că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
În motivarea deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție arată că potrivit legii nr. 448/2006, persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 35 din aceeaşi lege, persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale, de acelaşi drept beneficiind şi copilul cu handicap grav.
De asemenea, conform art. 45 din aceeaşi lege, adultul cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist, în baza evaluării nevoilor individuale, altul decât soţul, soţia sau rudele în linie dreaptă. Cele două tipuri de asistent de care poate beneficia persoana cu handicap grav sunt definite în cuprinsul art. 5 din Legea nr. 448/2006, pct. 6, respectiv pct. 7:
” În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:
(…) asistent personal al persoanei cu handicap grav – persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap; (…)
asistent personal profesionist – persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege”.
Pentru exercitarea atribuţiilor, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, acesta instituind, potrivit legii, o serie de drepturi şi obligaţii pentru asistentul angajat. Astfel, în baza art. 37 alin. (1) lit. a), în privinţa remunerării, asistentul personal are dreptul la salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. Dispoziţiile referitoare la remunerarea asistentului personal s-au modificat în acest sens în contextul adoptării Legii-cadru nr. 153/2017 (prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative), fiind reglementată cu această ocazie, în mod autonom, salarizarea asistentului personal (anterior drepturile sale fiind stabilite prin raportare la cele ale asistentului social). În noile condiţii, modalitatea de stabilire a salariului de bază al asistentului personal este menţionată la poziţia 45 în tabelul prevăzut la anexa nr. II cap. I pct. 3.2 la Legea-cadru nr. 153/2017.
Spre deosebire de asistentul personal, contractul de muncă al asistentului personal profesionist se încheie cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau de către furnizorii de servicii sociale privaţi, acreditaţi în condiţiile legii, cerinţele pentru atestarea profesională şi statutul său fiind reglementate în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 548/2017 privind aprobarea condiţiilor de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist, cu modificările ulterioare.
În ceea ce priveşte drepturile acestei categorii profesionale, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 448/2006 prevăd în mod expres că, pe lângă salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, asistentul personal profesionist beneficiază şi de sporuri, între acestea fiind indicat la alin. (1) lit. b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea.
Totodată, potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, anexa nr. II Familia ocupaţională „Sănătate şi asistenţă socială”, cap. II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, art. 13 şi 14, personalul din unităţile de asistenţă socială/centre, cu sau fără cazare, se încadrează pe bază de contract individual de muncă, iar, în aceste unităţi, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, o serie de sporuri, între acestea fiind enumerat şi cel pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, spor care la data sesizării era de până la 15% din salariul de bază, în prezent fiind limitat la maximum 1.500 lei brut/lună în baza Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Prin urmare, şi în acest caz, acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare este facultativă şi este condiţionată de stabilirea existenţei unor asemenea condiţii în unitatea în care personalul îşi desfăşoară activitatea.
În aplicarea legii a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”. Anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru are în vedere personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare, conform prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest caz, pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzut un spor de până la 15% din salariul de bază, sub condiţia de a-şi desfăşura activitatea în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice (pct. IV lit. A subpct. 2).
Revenind la cadrul special de reglementare a protecţiei persoanelor cu handicap, se constată că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006 (dispoziţiile relevante, deja expuse pe larg, rămânând nemodificate până în prezent), legiuitorul a reglementat două categorii de asistent personal pentru persoanele cu handicap grav, cu regim şi criterii de accedere diferite, însoţite de o salarizare diferenţiată, în timp ce soluţiile divergente din practica judiciară au pornit, în principal, de la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anterior enunţate.
În sprijinul opiniei potrivit căreia asistentul personal al persoanei cu handicap grav este îndreptăţit la acordarea sporului de 15% prevăzut de anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru, s-a considerat că menţiunea finală referitoare la „serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice”, astfel cum a fost introdusă prin modificarea adusă potrivit Hotărârii Guvernului nr. 589/2018 (formularea anterioară fiind în sensul „servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi”), ar fi de natură a demonstra opţiunea legiuitorului pentru includerea asistenţilor personali în sfera beneficiarilor, întrucât prestează, deopotrivă, servicii de îngrijire la domiciliu. S-a adus drept argument de interpretare şi principiul latin potrivit căruia „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”, care nu ar permite un tratament diferit al asistenţilor personali faţă de asistenţii personali profesionişti, câtă vreme legiuitorul nu a urmărit acest lucru.
Analizând cu atenţie dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 invocate şi modificările aduse acestora, se constată, cu prioritate, că modificarea adusă prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018 nu prezintă relevanţă sub aspectul sferei de reglementare incidente în cauză, privind exclusiv extinderea şi la serviciile prestate la domiciliul persoanelor vârstnice. Din modalitatea de formulare a celor două categorii de personal la lit. A pct. IV din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru rezultă, de altfel, că s-a urmărit recompensarea personalului unităţilor de asistenţă socială care îşi desfăşoară în mod efectiv activitatea în afara unor asemenea unităţi, în servicii de intervenţie în stradă şi servicii de îngrijire la domiciliu.
Pe de altă parte, menţiunea referitoare la categoria de servicii pentru prestarea cărora este prevăzut un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare nu trebuie desprinsă de enunţul principal al reglementării cuprinse în anexa nr. 9 pct. IV lit. A, care permite conturarea locurilor de muncă şi a categoriilor de personal beneficiare. În această modalitate, textul complet al reglementării stabileşte că de acest spor beneficiază personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi.
Or, în categoria astfel descrisă nu ar putea fi incluşi decât asistenţii personali profesionişti, în condiţiile în care asistenţii personali, deşi îşi desfăşoară activitatea şi sunt remuneraţi în baza unui contract de muncă, nu lucrează în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare.
Faptul că modalitatea de stabilire a salariului de bază cuvenit asistentului personal este indicată la pct. 45 din tabelul prevăzut la pct. 3.2 din anexa nr. II cap. I la Legea-cadru nr. 153/2017 nu este de natură a conduce la o altă concluzie. Astfel, nu trebuie ignorată necesitatea includerii salarizării asistentului personal în Legea-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, aceasta fiind şi sursa de finanţare a activităţii asistenţilor personali potrivit art. 40 din Legea nr. 448/2006, dar şi faptul că enunţul pct. 3.2 se referă exclusiv la salariul de bază şi are în vedere personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială. Or, includerea asistentului personal în categoriile subsumate pct. 3.2 nu transformă automat angajatorul său într-o unitate de asistenţă socială, avută în vedere cu prilejul reglementării sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, asistentul personal neputând fi considerat personal de specialitate în raport cu reglementarea specială cuprinsă la art. 38 şi 39 din Legea nr. 448/2006.
Interpretarea restrictivă a acestei reglementări, luând în considerare toate cerinţele cumulative ale normei, nu poate fi privită ca generând un tratament diferenţiat în mod nejustificat, câtă vreme însuşi legiuitorul a instituit aceste două categorii de asistenţi personali, fiecare cu statut şi regim propriu. Astfel, nu trebuie omis faptul că legea specială, care reglementează serviciile destinate protecţiei persoanelor cu handicap grav, recunoaşte în mod expres şi autonom categoria asistenţilor personali, conferindu-i o serie de drepturi în cuprinsul art. 37 din Legea nr. 448/2006, care nu se suprapun în totalitate celor prevăzute la art. 47 din Legea nr. 448/2006 pentru categoria asistenţilor personali profesionişti. Această diferenţiere de tratament legal îşi are fundamentul în chiar cerinţele speciale de calificare impuse asistentului personal profesionist pentru derularea activităţii potrivit Hotărârii Guvernului nr. 548/2017, care determină aşteptări diferite referitoare la calitatea şi specializarea muncii efectiv prestate, precum şi nevoia de fidelizare a acestora în profesie.
Prin urmare, regimul diferit de remunerare îşi are izvorul în chiar cuprinsul Legii nr. 448/2006, iar o modificare a acestuia nu se poate realiza indirect prin intermediul unei interpretări extinse a unei norme dintr-un act normativ cu forţă juridică inferioară adoptat de executiv exclusiv pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale generale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Potrivit regimului său constituţional, consacrat în dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora, nefiind admisibilă interpretarea acestora de natură a adăuga la o lege deja adoptată, pentru că astfel s-ar aduce atingere rolului Parlamentului şi raporturilor acestuia cu Guvernul.
Faţă de aceste considerente, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi prevederile anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru nu conferă asistentului personal dreptul la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
