Președintele României a semnat, vineri, mai multe decrete privind eliberarea din funcţie a mai multor procurori, ca urmare a pensionării.Doi dintre aceștia sunt din Bihor.
- Cosmina-Elena Gligor-Lungan, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba;
- Marius Nicu Vasile – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, în prezent inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru procurori;
- Gheorghe Leuca – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Monica-Loredana Pop – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Lavinia-Camelia Dumitrescu – procuror-şef de Secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Gheorghe Leuca a fost numit ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în 1998. A avansat apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde a fost numit şeful Secţiei Urmărire Penală din Parchetul Bihor. A activat și în cadrul DIICOT Oradea, pentru ca apoi să devină procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.Monica Loredana Pop a fost delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Măsura a fost prelungită pe 1 octombrie 2021, pentru alte șase luni.Magistratul a ocupat, la un moment dat, și funcția de procuror şef al Serviciului pentru coordonarea activităţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Un alt procuror care a cerut pensionarea împreună cu cei doi este procurorul Ovidiu Naghi, un alt nume de viitor pensionar, a fost propus anul trecut la conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.