Un şofer de TIR a murit, marți dimineaţă, după ce autotrenul la volanul căruia se afla a intrat în coliziune cu un altul. Bărbatul avea 40 de ani și era din Maramureș,Accidentul s-a produs pe Drumul Național 1, în localitatea Tinăud.
„La ora 2, ISU Crișana a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier între două TIR-uri pe DN 1, în localitatea Tinăud, ambii șoferi rămânând încarcerați în urma evenimentului. Echipajul de descarcerare a aprocedat la descarcerarea victimelor, predându-le echipajelor medicale. Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, unul dintre șoferi a decedat. Cea de-a doua victimă a fost asistată medical și transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Clinic Județean Bihor”, informează ISU Bihor.
Din primele investigații efectuate de polițiștii rutieri din Aleșd, la fața locului, a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă înspre Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi lovit o insulă de calmare a traficului rutier, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotren cu semiremorcă, condus, înspre Cluj – Napoca, de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Borșa, județul Maramureș.