Spitalul „Witting” din București este absorbit gratuit de Spitalul Militar. E primul din cele 15 spitale CFR din țară care urmează să aibă alt proprietr. Această tranzacție imobiliară gratuită are loc în condițiile în care, la ora actuală, Ordonanța 41/2023, privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către alte ministere și instituții cu rețele sanitare proprii, este atacată în instanța de contencios administrativ, fiind patru procese pe rol.
Printr-o hotărâre de guvern se va aproba transferul gratuit al Spitalului Clinic nr.1 Căi Ferate „Witting”, „ca urmare a absorbției de către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila, cu preluarea întregii activități”.
Astfel, cele 318 paturi de spitalizare continuă, precum și cele 12 paturi de spitalizare de zi ale Spitalului Clinic nr.1 Căi Ferate „Witting” se vor adăuga numărului de paturi existent la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. În plus, tot la Spitalul Militar va ajunge și Policlinica CFR de lângă Gara de Nord, scrie puterea .ro
Spitalul Witting, modernizat recent la standarde internaționale, e dat gratuit MAp.N. În Oradea, Spitalul CFR e dorit atât de Spitalul Clinic Județean, cât și de Universitatea din Oradea.