Curtea Constituţională a amânat pentru 19 martie, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, scrie Agerpres.
Concret, este vorba de Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. “Este o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu ‘Mitralieră’ din anii trecuţi (…), care propunea anumite amnistii”, declara deputatul USR Stelian Ion.
La rândul său, deputatul Ionel Dancă de la Forţa Dreptei a calificat această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.
“Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD – PNL prin acest proiect de lege. Să ne fie clar tuturor, este, pur şi simplu, în firea PSD să încurajeze hoţia în România, de la corupţia în administraţia publică centrală şi locală până la corupţia din zona afacerilor, contractelor cu statul pe care le patronează PSD-ul. (…) Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu “Mitralieră” n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. (…) Este un abuz care trebuie oprit. (…) Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi”, afirma Dancă.