Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a răbufnit, într-o conferință de presă, pentru situația Subsecțiunii Chiribiș- Biharia a Autostrăzii Transilvania.
Sorin Grindeanu, a exprimat vineri frustrarea legată de impasul în proiectul tronsonului Chiribiș – Biharia (28,55 km) din cadrul Autostrăzii Transilvania. În acest caz, firma bihoreană Precon, condusă din umbră de patronul Selina, Beniamin Rus, a fost desemnată câștigătoare anul trecut, însă contractul nu a fost încă semnat.
„Situația de pe A3, Chiribiș – Biharia, trebuie să se deblocheze. Suntem într-o situație de Kafka. Am cerut documentele celui care a câștigat, iar el contestă faptul că le-am solicitat. Ei au câștigat prin instanță că trebuie să ni le ofere, dar acum contestă această cerință. Dacă nu vor semna, o să le cerem daune pentru întârziere”, a declarat vineri ministrul Transporturilor.
Grindeanu a subliniat că acest contract a fost câștigat după o luptă în instanță, la Curtea de Apel București. „Ei spun că, semnând acest contract, ar pierde anumite procese pe care le au deja deschise cu noi în trecut. Dar eu vreau să fac autostrada, pe mine nu mă interesează jocurile lor. Pe mine mă interesează să fac această autostradă de la Chiribiș la Biharia. De ce blochează un proiect atât de important?”, a întrebat ministrul Grindeanu, subliniind frustrarea provocată de blocajul persistenței.
În noiembrie 2023, Curtea de Apel București a respins contestația Strabag la licitația pentru lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania (A3). Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigători oferta bihorenilor de la Precon.
„Am desemnat câștigătorul licitației pentru construcția subsecțiunii Chiribiș – Biharia a Autostrăzii Transilvania! După semnarea contractului, asocierea de constructori români va avea la dispoziție 785,21 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări) pentru construcția celor 28,55 km ai acestui proiect”, a transmis Grindeanu în iunie 2023.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a confirmat că asocierea de constructori și proiectanți români Precon Transilvania S.R.L. – Citadina 98 S.A. a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș – Biharia, parte din Autostrada Transilvania.
,,Am avut o discuție cu domnul director, patron nici nu știu ce, de la compania care a câștigat (n.r Precon), domnul Rus, împreună cu domnul Pistol, și acolo e o întreagă istorie, semnări patriotice înainte de campania electorală (mandatul Lucian Bode). Eu cred că vom ajunge la un numitor comun astfel încât să fie semnat contractul. Sunt diverse litigii care vin din urmă. CNAIR a transmis companiei care a câștigat care sunt limitele (n.r condițiile) compania urmând să-și facă o analiză internă. Noi nu puteam să ieșim din cadrul legal al licitației. Am transmis aceste lucruri companiei urmând ca ei să ia deciziile potrivite. Cât de repede cu atât mai bine ” , spunea Sorin Grindeanu.