10,5 milioane de români aveau acces, în 2019, la sistemele de canalizare, adică 54,2% din populaţia rezidentă a țării, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS). Cei mai mulți dintre aceștia, adică 9,5 milioane, locuiesc în orașe, în timp ce doar un milion dintre românii din mediul rural au acces la aceste sisteme normale în lumea civilizată.
10.514.924 de români aveau, în 2019, locuinţele conectate la sistemele de canalizare, cu 221.883 mai mulți decât în anul 2018.
”În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 10.264.302 persoane, reprezentând 52,9% din populaţia rezidentă a ţării, cu 229.014 persoane mai mult decât în anul 2018”, se arată în statistica INS.
În opinia specialiștilor, creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (87,2%), urmată de regiunea Centru (66,8%) și Vest (60,7%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (37,4%), Nord-Est (37,6%) și Sud-Vest Oltenia (41,2%).
Anul trecut, 9.502.609 persoane din mediul urban, adică 90,9% din populația rezidentă urbană a României, aveau locuințele legate la rețeaua de canalizare. În schimb, puțin peste un milion de români din mediul rural (11,3% din populația rezidentă rurală a României) au beneficiat de servicii de canalizare.