Începând din data de 21 februarie 2024, una din sălile etajului dedicat secției de etnografie a Muzeului Țării Crișurilor poartă numele profesorului Barbu Ștefănescu. Colaboratori, prieteni, rude, împreună cu reprezentanți ai Universității din Oradea și ai muzeului, au ținut să ia parte la evenimentul comemorativ dedicat celui despre care prorectorul prof. univ. dr. habil Sorin Șipoș spunea că a fost „un om de o generozitate intelectuală deosebită”. |
Lansarea volumului omagial Studia Interdisciplinaria – In Memoriam Magistri Barbu Ștefănescu, dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Țării Crișurilor, decan al Facultății de Istorie – Geografie, prorector și director al Centrului de Studii Doctorale al Universității din Oradea a fost deschisă de actualul director al muzeului și decan al IRISPSC, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa. „Ați remarcat cred, din filmul prezentat în deschidere, că întotdeauna domnul profesor Barbu Ștefănescu vorbea despre noi, despre instituții. Nu era vorba niciodată despre el. Cred că e bine să spunem și să repetăm mereu lucrul acesta, nimeni nu poate face, de unul singur, nimic”, a subliniat prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa.
Volumul, lansat la împlinirea a 11 ani de la fulgerătoarea dispariție a profesorului Barbu Ștefănescu, cuprinde 67 de lucrări științifice, prezentate anul trecut în cadrul sesiunii omagiale dedicate cercetătorului și dascălului orădean. „E un moment de împlinire”, a spus prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, directorul Muzeului Țării Crișurilor, „prin omagierea profesorului și a omului lângă care noi am crescut”.
„Am venit cu un gând bun pentru memoria domnului profesor Barbu Ștefănescu”, a afirmat, la rândul său, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. „Profesorul Barbu Ștefănescu este o persoană de care ne vom aduce aminte: dascăl, muzeograf, coleg. A fost profesorul unei generații. A fost acela de la care colegii au avut ce să învețe și, mai mult decât atât, a fost omul care știa să aducă oamenii împreună, nu să-i dezbine”, a mai spus rectorul Universității din Oradea, fără a uita să-i felicite pe toți cei care păstrează vie memoria colegului și mentorului lor.
Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, și-a amintit că, în primii săi ani de activitate academică, a împărțit același birou cu profesorul Barbu Ștefănescu. Prorectorul Universității din Oradea a argumentat actul omagial la care el însuși este părtaș, spunând: „Noi, istoricii, avem datoria de a fi gardieni ai amintirilor sacre legate de ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru comunitatea universitară, academică și pentru cea a Muzeului Țării Crișurilor”. Vorbind despre activitatea profesorului Barbu Ștefănescu, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a spus că acesta „a fost creator de școală, un om exigent, în primul rând, cu el însuși, care nu a făcut compromisuri intelectuale și morale”. După ce a evocat relațiile academice internaționale pe care Barbu Ștefănescu le-a legat cu universități din Moldova, Spania sau Italia, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a mărturisit cât de mult le lipsește cel omagiat prin acest volum tuturor colegilor săi istorici, antropologi ori muzeografi. „Domnul profesor Ștefănescu a avut generozitatea intelectuală de a ne împinge, pe toți cei din generația următoare, să facem măcar cât au făcut predecesorii noștri”, a mai arătat prorectorul Universității din Oradea.
Prof. univ. dr. Florica Ștefănescu, a remarcat că evenimentul editorial dedicat memoriei soțului ei este o sărbătoare, fiindcă volumul colectiv reprezintă efortul unor intelectuali „cu gânduri și preocupări comune cu cele ale lui Barbu Ștefănescu”. „Mi-aș dori să simțiți ce simt eu în aceste momente. O infinită mulțumire sufletească și, paradoxal, pentru că participăm la un moment de comemorare, multă bucurie. Bucuria de a vedea că nu l-ați uitat pe Barbu…” a încheiat, cu ochii în lacrimi și vocea gâtuită de emoție, Florica Ștefănescu.
La finalul evenimentului, asistența a participat la scurta ceremonie în cadrul căreia a fost dezvelită plăcuța care consfințește atribuirea numelui „Barbu Ștefănescu” sălii de conferințe și expoziții de la Muzeul Țării Crișurilor. Aceasta este a doua sală ce poartă numele profesorului orădean. Prima fiind unul din birourile în care doctoranzii în istorie ai Universității din Oradea desfășoară activități de cercetare. Cu ocazia manifestării editoriale și memoriale, sala „Barbu Ștefănescu” a găzduit și o cuprinzătoare expoziție de fotografii ce ilustrează viața și activitatea celui despre care prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa spune că a fost și este „un nume mare, un om de primă linie al istoriografiei și antropologiei românești”.