Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei de la Judecătoria Mangalia (Ioana-Ancuța Popoviciu – foto – sursă Facebook), investită cu soluționarea dosarului privind accidentul mortal de la 2 Mai, când doi tineri au decedat iar alți trei au răniți.
Sesizarea Inspecției Judiciare vine după ce la termenul de ieri judecătoarea în cauză a întrebat părțile prezente dacă este prezent în sala de judecată, Sebastian Andrei Olariu, tânărul decedat în accident ceea ce a stârnit nemulțumire printre rudele și apropiații decedaților.
Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligația de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată, comportamentului judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024, precum și existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul menționat.
Ioana – Ancuța Popoviciu este magistrat al Judecătoriei Mangalia din 15 martie 2022, atunci când Consiliul Superior al Magistraturii a decis transferul magistratului de la Judecătoria Ineu la Judecătoria Mangalia.
Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, din cadrul Judecătoriei Mangalia, a fost sancționată disciplinară la data de 31 mai 2023, de către Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Secția a decis sancționarea disciplinară a magistratului constănțean cu avertisment, după ce a admis în parte acțiunea disciplinară demarată față de magistrat de către Inspecția Judiciară.
Avertismentul a fost aplicat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.271 lit. s) teza a II a raportat la art. 272 alin.(2) din același act normativ.
Prevederea legală face referire la face referire la „exercitarea funcției cu gravă neglijență“, iar articolul 272 vorbește despre faptul că „există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual“.