O tânără de 18 ani afost rănită într-un accident de ATV produs la Arieșeni. Vehiculul era condus de un tânăr de aceeași vârstă, transmit reprezentanții IPJ Alba.
Polițiștii au anunțat că la data de 24 februarie 2024, în jurul orei 13.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe raza comunei Arieșeni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 18 ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un ATV pe Drumul Comunal 226, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și ar fi intrat în coliziune cu un taluz de pământ după care ATV-ul s-a răsturnat.
În urma accidentului, o tânără, în vârstă de 18 ani, pasageră pe ATV, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, scrie alba.ro