Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, a afirmat, luni, la prezentarea bilanţului instituţiei pentru anul 2023, că este conştient că urmează un an electoral şi există riscul ca orice vor face procurorii anticorupţie să fie interpretat şi să stârnească controverse sau discuţii.
“În privinţa activităţii din acest an, trebuie să precizez că suntem perfect conştienţi că avem un context electoral şi că există riscul ca orice facem să fie interpretat şi să stârnească controverse sau discuţii. Dar vă asigur că Direcţia Naţională Anticorupţie va continua să aibă aceeaşi determinare pentru combaterea fenomenului corupţiei”, a declarat Marius Voineag, la şedinţa de bilanţ a DNA. El a adăugat că în acest an şi în 2024 vor putea fi evaluate mai bine rezultatele noilor politici manageriale. “În acest an, şi mai ales în anul următor, vom putea evalua mai bine rezultatele noilor politici manageriale. Vom continua să ţintim creşterea capacităţii instituţionale şi cu accent pe politicile de resurse umane, în special în ceea ce priveşte motivarea, eficientizarea, formarea şi perfecţionarea. În activitatea operativă vom continua să ţintim cazurile de mare corupţie în domeniile prioritare, cu impact direct asupra vieţii cetăţenilor”, a mai afirmat procurorul şef al DNA. Marius Voineag a amintit în discursul său că acele cazuri mari de impact sporesc curajul şi motivaţia procurorilor. “Cazuri mari de impact sporesc curajul şi motivaţia procurorilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară, consolidează încrederea cetăţenilor care vin către noi cu sesizări şi sporesc prestigiul instituţiei”, a mai declarat Marius Voineag.
iată ce spune despre rezultatele instituției Marius Voineag și ce previziuni face:
Pentru ca tot a venit vorba de rezultate, voi prezenta pe scurt cateva repere din activitatea noastra din ultimul an:
– Ne-am dorit consolidarea institutionala prin cresterea resursei umane si am reusit sa incadram 29 noi procurori, fara a lua in considerare ultima procedura prin care au fost validati 23 de noi procurori, la inceputul acestui an.
– In cursul anului 2023 au fost trimisi in judecata 651 de inculpati. Este important de mentionat faptul ca a crescut semnificativ numarul inculpatilor trimisi in judecata fata de care au fost luate masuri preventive privative de libertate (43 inculpati in anul 2023, fata de 22 inculpati in anul 2022), cresterea fiind de 95,45%.
– Din punct de vedere al asigurarii efectului descurajant prin recuperarea produsului infractional, in anul 2023 am inregistrat o crestere semnificativa, de peste 450% cu privire la efectivitatea sechestrelor pe bunuri individualizate, aspect care confirma utilitatea dezvoltarii unei structuri dedicate investigatiilor financiare.
– In ceea ce priveste parametrii cantitativi, un element cheie care reflecta cresterea eficientei institutiei este dat de numarul de dosare solutionate: 2.259 anul trecut, fata de 2.087 in anul 2022.
– Totodata, politistii din cadrul DNA au avut delegari in aprox. 5.800 dosare penale, fata de aprox. 5.000 dosare in anul 2022, iar specialistii au intocmit cu 30% mai multe rapoarte de constatare. Si numarul perchezitiilor domiciliare a inregistrat o crestere de la 847 la 1.257, ceea ce indica un volum de activitate operativa in crestere, activitati ale caror rezultate se vor vedea in viitorul apropiat.
Cand vorbim de accentul pe cresterea calitatii, avem de fapt doua dimensiuni: (1) cazurile declansate si (2) cazurile finalizate. Pentru cazurile declansate se poate observa o revigorare a accentului pe cazuri de mare coruptie, iar in privinta celor finalizate am inregistrat o crestere la indicatorii de calitate, atat din scaderea semnificativa a numarului de restituiri, in ceea ce priveste persoanele fata de care s-a dispus restituirea, cat si din reducerea numarului de achitari definitive prin raportare la numarul inculpatilor judecati in anul de referinta.
– Rezumand: DNA a lucrat mai bine si mai intens in anul care tocmai s-a incheiat.
– Un element care merita mentionat din perspectiva reorganizarii este dat de integrarea functiilor suport pentru investigatiile noastre, prin crearea noului Serviciu de tehnologii si metode emergente. De asemenea, prin noul regulament de ordine interioara am desfiintat toate functiile de sef-birou din cadrul Structurii centrale, pentru a reveni la o forma agila de organizare.
– Pe partea de cooperare ne mandrim cu faptul ca am fost si suntem implicati in mod activ in procesul de aderare al Romaniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). De asemenea, ne-am stabilit un obiectiv de a deveni un Hub Regional in materie de expertiza anticoruptie, iar in acest sens, un prim pas a fost facut in luna decembrie, prin vizita noastra in Republica Moldova, urmand ca in luna martie a acestui an, un grup de procurori anticoruptie din Republica Moldova sa participe la un schimb de bune practici cu procurori din cadrul DNA.
Cresterea increderii de care vorbeam in sectiunea introductiva se reflecta si in calitatea sesizarilor. Rezultatele noastre reflecta conturul acelui tip de cerc virtuos despre care vorbeam: cazurile mari, de impact, sporesc curajul si motivatia procurorilor si ofiterilor de politie judiciara, consolideaza increderea cetatenilor care vin catre noi cu sesizari si sporesc prestigiul institutiei.
ASTEPTARI – PREVIZIUNI
In privinta activitatii de anul acesta, trebuie sa precizez ca suntem perfect constienti ca avem un context electoral si ca exista riscul ca orice facem sa fie interpretat si sa starneasca controverse sau discutii, dar va asigur ca Directia Nationala Anticoruptie va continua sa aiba aceeasi determinare pentru combaterea fenomenului coruptiei.
In acest an si mai ales in anul urmator, vom putea evalua mai bine rezultatele noilor politici manageriale. Vom continua sa tintim cresterea capacitatii institutionale si cu accent pe politicile de resurse umane, in special in ceea ce priveste motivarea, eficientizarea, formarea si perfectionarea.
In activitatea operativa, vom continua sa tintim cazurile de mare coruptie si domeniile prioritare, cu impact direct asupra vietii cetatenilor.
In final, vreau sa multumesc intregii echipe DNA. Stiu ca a fost o perioada dificila, cu schimbari care pot avea uneori un caracter disruptiv, dar care au fost necesare pentru a creste eficienta institutiei si pentru a ne aduce la nivelul la care sa putem creste capabilitatile acesteia si sa putem mobiliza resursele disponibile pentru a ne indeplini misiunea.
Fara acest efort colectiv, aceasta perioada de tranzitie ar fi fost mult mai dificila si nu ar fi condus la cresterea parametrilor calitativi pe care am reusit sa ii atingem in anul 2023.
Nu pot sa inchei fara a multumi gazdelor noastre. Tin sa multumesc si conducerii Bancii Nationale pentru deschiderea de a ne primi pentru acest eveniment de bilant. Vreau sa va marturisesc faptul ca nu intamplator am ales aceasta locatie. Banca Nationala a Romaniei are o istorie de aproape un secol si jumatate (144 de ani) si reprezinta un reper de stabilitate si profesionalism institutional.
Nu stiu daca peste un secol vom fi reusit sa eradicam definitiv coruptia, iar DNA va avea poate doar un rol educativ, dar, din pacate, momentan, cred ca mai avem inca destul de mult de munca.