<Un om care iubește frumosul, care caută delicatul, și, de ce nu, luxul de altă dată . Un timp care se lasă ușor sedus de muzica scoasă de cornul gramofonului său , îmbătat de dulceața ceaiurilor pe care le servește la micul dejun , un om în egală măsură sensibil și fragil care și de la un mic borbârnac poate să cadă adânc pe gânduri>, așa se autocaracterizează în fața camerei celor de la kanald.ro orădeanul. Mircea Pașcovici a fost o figură aparte și printre elevii CN Mihai Eminescu Oradea. Părea coborât din cărțile unei epoci de mult apuse, nu doar datorită vestimentației, ci și eleganței și manierelor. Orădenii întorceau capul după el pe stradă cu mai multă sau mai puțină discreție. Azi o fac și bucureștenii, fiindcă Mircea e student în București. Nu a rămas neobservat nici de presa centrală. Pressone.ro, dar și Asta-i România, emisiunea de pe Kanal D l-au avut ca subiect. Au vrut să afle cine e tânărul de 20 de ani care nu seamănă cu nici un alt trecător. Poartă jobenul lui de colecție, bastonul cu trandafiri în mâna dreaptă, un palton de blană artificială peste un costum de stofă negru, pantofi și mănuși din piele. Unora li s-a părut că seamănă cu Harry Potter, cu un actor dintr-o piesă de teatru sau cu Charlie Chaplin.Joben-ul vechi de 100 de ani, un claque sau chapeau claque, adică o pălărie care se pliază, tipică pentru operă, îl păstrează într-un diplomat cu capse pentru a-i proteja mătasea. A cumpărat-o din Londra, de la o prăvălie de pălării care funcționează de pe vremea regelui George al II-lea, Lock & Co. Hatters. A costat 11 lei, deși este o piesă unicat. Sunt un vânător de ocazii, a spus mândru pentru pressone.ro orădeanul. Face o ușoară reverență,țși duce mâna la joben se aplecă ușor cubcapul înainte. E maniera lui de a se prezenta.
Pe nas poartă o pereche de ochelari de tip pince-nez, din francezul a ciupi nasul. Primii ochelari de acest fel i-a cumpărat de la un târg de antichități din Oradea, cu tot cu etui (husă). Rama ere în condiții decente, o lentilă spartă, dar asta nu conta, pentru că l-au costat 15 lei. a făcut o ușoară reverență, și-a dus mâna la joben și a aplecat ușor capul înainte, apoi s-a prezentat. < Nu mă consider foarte original…Probabil, dacă aș fi trăit în urmă cu 100 de ani aș fi făcut parte dintr-o mare majoritate…Mama îmi spune că dacă vreau să mă port așa să țin eticheta până la capăt>, spune Mircea pentru kanald.ro. Primul joben și l-a aciziționat în clasa a V-a de la Târgul de la Negreni.
„Am devenit miop din clasa a VII-a. Nu mi s-au făcut ochelari decât abia în clasa a IX-a, deși aveam perechea respectivă de ochelari la îndemână și puteam să montez niște lentile pentru ei, ceea ce ne-a fi scutit de o cheltuială în plus pe rame. Mama n-a vrut să cedeze sub nicio formă”, povestește Mircea.
Identitatea pe care și-a construit-o de-a lungul timpului, a unui nobil din anii 1850 – 1900, crede că a fost moștenită de la bunicii și străbunicii lui. Până la pandemie a oscilat vestimentar între două lumi.
foto: pressone.ro
Anul pandemiei 2020 a fost cel în care a renăscut. Cu ajutorul burselor de merit de la liceu, a reușit să-și crească colecția de piese vestimentare de epocă. Și-a strâns leu cu leu, ajutat ocazional și de fratele bunicului lui, și și-a cumpărat prima mașină de cusut, fără banii părinților. A investit într-o mașină de cusut portabilă din 1914, Singer. Mașina cântărea 30 de kg, el – 50. Acest detaliu nu l-a oprit. Nici faptul că a trebuit să învețe de la zero cum se coase, cum gândești o bucată de material, planul de lucru și execuția propriu-zisă. A învățat de pe Youtube, de la mai multe vloggerițe care explicau procesul. Oricum, altă sursă de documentare pentru croiul anilor 1850, nu avea. Trebuia să investească bani în albume, dar chiar și așa nu avea garanția că albumele veneau cu tipare, puteau fi doar simple gravuri. Iar Mircea nu e de acord cu improvizațiile: „Bun, gravuri găsești și pe site-urile bibliotecilor mari, Galica, în Franța, de pildă, dar un amator care n-a avut niciodată tangențe cu croitoria, cum să abordeze o simplă foaie volantă dintr-o revistă de modă de la 1860?”Începând cu finalul clasei a 10-a, de când și-a pus mașina de cusut în funcțiune, „mama n-a mai putut să comenteze nimic”, explică Mircea. „Oricâte observații mi-a fi făcut, oricât și-ar fi bătut gura, tot era degeaba, pentru că eu prin excelență sunt un încăpățânat. Până la urmă, tot așa mă îmbrăcăm”, a povestit tânărul pentru pressone.ro.
Pe bunicii din partea tatălui nu i-a cunoscut niciodată, dar crede că a moștenit preocupările intelectuale ale bunicului patern, care a murit când Mircea avea câteva luni. Nu s-au întâlnit, dar crede că de la el a preluat apetitul pentru muzica clasică și pentru „o viață relativ de boem”.
În camera de cămin are o colecție de 250 de discuri de muzică clasică, iar cu cele de acasă de la părinți ajunge la un total de 300. Chopin. Este cel mai valoros vinil al său, mulțumită vechimii și compozitorului, și e mândru că l-a luat cu doar 10 lei de la Anticariatul 3, din București, scrie pressone.ro, care l-a vizitat la Cămin.
Garderoba lui este cât se poate de modernă, dar aleasă cu atenție în așa fel încât să dea iluzia unor piese specifice sfârșitului de secol XIX. Costumele contemporane le accesorizează fidel, sau atât de fidel cât permite buzunarul unui student la Istoria Artei. Ppoartă o pereche de pantofi din piele, negri, cu puțin toc, pe care îi are din clasa a 8-a. A fost prima lui pereche de pantofi de lac. Paltonul l-a primit cadou de Crăciun de la mama sa când a fost ultima dată la Oradea. Ceasul de epocă și l-a cumpărat din Timișoara când a venit să-și cumpere primele plăci de gramofon și spune că are mai mult o frumusețe interioară deoarece mecanismul e o adevărată dantelărie de piese.
Primele lui iubiri au fost ceainicele din porțelan și locomotivele cu aburi, descoperite în desenele animate ale primilor ani de viață. L-a fascinat colecția de ceainice din Frumoasa și bestia. La trei ani, mama i-a cumpărat primele vase de ceai, din sticlă, pe care le-a păstrat până în ziua de azi. Se gândește cu multă recunoștință și colecția lui cu locomotive din serialul Thomas și prietenii, din tablă, pe care părinții i le-au cumpărat tocmai din Debrețin (Ungaria), direct dintr-un depozit cu jucării.
Apoi a urmat obsesia pentru cultura Egiptului Antic și serii întregi de enciclopedii bogat ilustrate. La fiecare nouă pasiune, părinții lui investeau sute de lei în cărți, enciclopedii, jucării, figurine, Lego, statuete și bibelouri tematice.
Pe la finalul clasei a opta, părinții au început să-și exprime cu adevărat reticența față de vestimentația de epocă afișată de fiul lor. Pe atunci avea o singură garderobă mai apropiată de ceea ce poartă astăzi, un fel de sacou redingotă, o pereche de pantaloni de stofă, o singură vestă și un joben de 100 de ani. Mama lui l-a condiționat să le poarte numai la ocazii foarte speciale, o ieșire la teatru, o zi onomastică „și cam atât”.
Străbunica lui a studiat cu Iorga
În ceea ce privește șinuta sa vestimentară, Mircea ar prefera să poarte ghete, un model specific din perioada interbelică, dar astfel de încălțări trebuie să fie făcute la comandă, de un meșteșugar priceput, din cele mai fine bucăți de material. Cunoaște el pe cineva în Oradea, care ar fi capabil din nimic să-i cârpească o pereche de ghete cu nasturi, exact ca cele de odinioară, asemănătoare cu cele de care amintește Călinescu în Enigma Otiliei. L-ar costa 500 de lei. Un preț corect pentru atâta muncă!, exclamă Mircea.
Peste pantofi, studentul poartă o pereche de ghetre din lână albă, adică un accesoriu conceput să țină cald. În secolele trecute, modelul era croit până la genunchi și considerat nepotrivit pentru o ținută elegantă. Era folosit pe sub uniforma militară. Din secolul XX, atașamentul purtat peste gleznă, mult mai scurt și prins cu nasturi într-o parte, devine o piesă elegantă.
În continuarea lor alege o pereche de pantaloni de stofă, de diferite nuanțe de negru sau gri, perfect călcați. Vesta și sacoul sunt de aceeași culoare, negre, iar dedesubt o cămașă albă cu gulerul ridicat. La gât o cravată mult mai lată decât mărimile convenționale modelelor de azi, cu simboluri florale. O broșă pe rever cumpărată din Bavaria, într-o excursie de familie, și un ceas de buzunar argintat, atașat cu lanț de vestă. Încearcă să păstreze același model vestimentar în fiecare zi, diferența este că schimbă culorile și piesele între ele.
Preocupările lui au început cu moda din timpul lui Ludovic al XIV-lea. I-ar fi plăcut foarte mult să își croiască un costum de marchiz specific secolului XVII, dar s-a temut că privirile și remarcile vor fi pe măsură. Deja este în centrul atenției în orice cameră intră, deși e de părere că vestimentația lui e relativ ordinară, cu excepția accesoriilor și a mustății.
„A mă îmbrăca ca la curtea Regelui Soare, cu perucă mare, cu părul creț, cu pantofi cu toc, cu tocuri înalte și groase, cu haine terminate ca o fustă destul de largă și plină de pliuri, ciorapi lungi, pantaloni scurți, nu vreau să știu ce fel de observații mi-aș atrage, mai ales aici, în colțul acesta din țară, unde cultura occidentală a secolului al XVIII-lea nu a ajuns cu adevărat, pentru că Țara Românească și Moldova au fost mai ales în perioada aceasta sub ocupație otomană și, deci, n-au avut tangențe cu Europa Occidentală”, explică Mircea pentru pressone.ro
Una din dorințele lui Mircea este să recupereze tot ceea ce se poate pe filiera paternă. Îl fascinează originile familiei sale, de exemplu, știe despre străbunica lui, Eugenia Gavrilova, că a fost născută prin 1913-1914. Era fiica unui director de școală din Izmail, familie de origine italiană, dar care a avut o istorie destul de zbuciumată.
Familia ei a fugit la Constantinopol cu naționalitatea de italieni, nu chiar „italieni get-beget”, italieni grecizați, din sudul Italiei, unde a fost posesiunea bizantină. Au fost botezați de un preot grec, Luchianus, Gabriel Luchianus, apoi au ajuns în Rusia, unde au fost rusificați, iar până la străbunica lui, erau deja ruși, din Izmail, pe vremea aceea în regatul României. Ulterior, Eugenia a învățat la București și l-a avut profesor pe Nicolae Iorga. Fiul ei, adică fratele bunicului lui Mircea, are carnetul ei de studentă cu semnătura originală a lui Iorga. Eugenia a predat limba rusă și a fost nevoită să lucreze și după pensionare pentru că soțul ei, fost colonel în Al Doilea Război Mondial, a avut probleme cu regimul comunist. Făcea zilnic naveta într-o haltă uitată de lume pentru a întreține toată casa de una singură. Stră-străbunicul lui în schimb, Constantin Gabrielov, a corespondat cu Clubul de Șah de pe întreg mapamondul, iar Mircea a păstrat o colecție de timbre strânse de pe scrisorile de corespondență pe care le schimba cu aceste societăți de șah. S-a gândit că acesta ar fi fost un motiv pentru care părinții l-au înscris pe Mircea la șah încă de la grădiniță.
Mircea Pascovici a fost remarcat și de cei de la Casa Darvas unde a fost invitat la evenimente, ținuta lui integrându-se perfect în peisaj.În 2022, de Ziua Naţională a Lecturii, Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineri al Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Brașov a organizat un concurs de fotografii, intitulat „Lectura la fereastră”. Mii de concurenţi s-au înscris la concurs, astfel că a fost stabilit un record de participare. Au fost primite fotografii nu doar din România, ci şi din Republica Moldova.Mircea Pascovici, pe atunci elev la Colegiul Naţional Mihai Eminescu Oradea a fost câştigătorul cu o fotografie realizată la Casa Darvas.
