Potrivit CJUE nimic nu se opune ca statele membre să prevadă ca deținătorii de arme de foc semiautomate transformate în arme cu muniție oarbă să poată beneficia de un regim tranzitoriu, ca urmare a interzicerii lor, atunci când un asemenea regim este introdus pentru deținătorii de arme de foc semiautomate care funcționează cu gloanțe reale. Obiectivul de a asigura securitatea publică a cetățenilor Uniunii nu este compromis de faptul că deținătorii de arme transformate în acest mod pot beneficia și ei de menținerea autorizațiilor deja acordate, conform Hotărârii Curții în cauza C-234/21 | Défense Active des Amateurs d’Armes și alții.
Între Défense Active des Amateurs d’Armes ASBL (DAAA), precum și doi cetățeni belgieni, pe de o parte, și Consiliul de Miniștri, Belgia, pe de altă parte, se poartă un litigiu în legătură cu reforma Legii privind armele intrate în vigoare în anul 20191. În temeiul acestui act normativ, anumite tipuri de arme semiautomate transformate în arme cu muniție oarbă, care erau în vânzare liberă în Belgia până la începutul lunii iunie 2019, au fost interzise. De atunci, deținătorii acestui tip de arme nu mai pot alege să le păstreze, întrucât au devenit proprietarii unor arme interzise. În schimb, proprietarii de arme de foc semiautomate autentice (netransformate și, prin urmare, capabile să expulzeze gloanțe reale), care le-au achiziționat legal și le-au înregistrat înainte de 13 iunie 2017, beneficiază de un regim tranzitoriu care le permite să le păstreze.
Potrivit DAAA, această situație determină o diferență de tratament între persoanele care posedă o armă care se încadrează în aceste două categorii, iar directiva Uniunii pe care reforma belgiană urmărește să o transpună ar încălca în special dreptul de proprietate, precum și principiile egalității de tratament, nediscriminării și protecției încrederii legitime. Sesizată cu soluționarea cauzei, Curtea Constituțională belgiană solicită Curții să stabilească dacă, prin faptul că nu a autorizat statele membre să prevadă un regim tranzitoriu în favoarea persoanelor care au achiziționat legal și au înregistrat înainte de 13 iunie 2017 o armă de foc semiautomată care a fost transformată în armă cu muniție oarbă, dispoziția relevantă din directivă este lipsită de validitate.
Întrunită în Marea Cameră, Curtea confirmă validitatea dispoziției în discuție, care nu încalcă nici dreptul de proprietate, nici principiile egalității de tratament, nediscriminării și protecției încrederii legitime. Astfel, această dispoziție, contrar premisei reținute de DAAA, autorizează în realitate statele membre să mențină vechile autorizații pentru toate armele de foc semiautomate vizate, inclusiv pentru cele transformate în arme cu muniție oarbă. Este de competența Curții Constituționale belgiene să deducă consecințele din această constatare în ceea ce privește examinarea validității excluderii unor astfel de arme din regimul tranzitoriu instituit de legiuitorul belgian cu care este sesizată.