Protestul va avea loc în parcarea de la Oradea Arena. Protesul vrea să transmită mesaj de solidaritate cu ceilalți taximetriști din țară , unii dintre ei aflați în greva foamei. Motivul protestului e activitatea celor de la Uber sau Bolt, altfel reglementată. ,Mașinile lor (Bolt – n.red.) nu sunt înmatriculate pe niște societăți care să fie impozitate, monitorizate. Ei lucrează numai cu contract de colaborare, cu mașină civilă”, spun taximetriștii după ce au solicitat emiterea de către Guvernul României a unui act normativ care să reglementeze activitățile de transport alternativ.
Ce cer taximetriștii?
- limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calității vieții și aerului, aglomerării traficului și poluarea din marile orașe, cât și asigurarea unei predictibilități economice pe acest segment de piață;
- eliminarea posibilității de emitere a copiei conforme pentru auto deținute de operatori cu contract de comodat sau închiriere și ridicarea pragului de autorizare la vechimea mașinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani;
- interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale și aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conțină datele de identificare ale operatorului;
- eliminarea “tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenței cu privire la practicile înșelătoare;
- respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor și comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.