“Păpuşa este inima, esenţa teatrului de păpuşi. Ea este cea care produce miracolul însufleţirii, învierii obiectului amorf şi are o independenţă pe care o impune celorlaţi parteneri de joc”, spunea regretata Mimi Mierluț.
Trupa Arcadia a Teatrului „Regina Maria” din Oradea vă invită sâmbătă, 9 martie, de la ora 11:30, la Sala Arcadia, la lansarea cărții „Păpușa eram eu – Omul de teatru Maria Mierluț”, semnată de Toma Hogea.a eveniment vor fi prezenți autorul volumului, profesorul, actorul și regizorul Toma Hogea și filmologul, doctorul în studiul artelor și conferenţiarul universitar Violeta Tipa, venită din Republica Moldova special pentru lansare. Moderatoarea întâlnirii va fi secretara artstică TRM Florina Dometi.
Volumul Păpușa eram eu – Omul de teatru Maria Mierluț reprezintă un ultim și suprem omagiu pe care actorul și regizorul Toma Hogea i-l aduce uriașei personalități a teatrului de animație românesc și prietenei sale, deopotrivă. Atent alese, textele sunt o mărturie vie și demnă a ceea ce a fost Maria Mierluț, atât ca păpușar, cât și ca omul, cel pe care lumea l-a iubit, pe care l-a stimat și al cărui gol lăsat este acum atât de greu de umplut. Pe de-o parte, cartea reprezintă un veritabil document arhivistic, adunând între coperțile sale interviuri ale Mariei Mierluț în diferite reviste, cronici de teatru de la spectacolele montate de ea, precum și afișe, caiete-program sau schițe utilizate de-a lungul carierei. Prin urmare, obligatorie pentru oricine este interesat de teatrul de animație, indiferent că este amator sau profesionist. Pe de altă parte, este o confesiune intimă a modului în care oamenii cu care a lucrat au perceput-o, constituind un tribut emoționant adresat celei supranumită „Doamna teatrului de animație”.
Maria Mierluț a fost o actriță și regizoare de teatru de animație originară din Oradea. A studiat filosofia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dar dragostea pentru teatru o împinge să se înscrie la cursurile Școlii populare din Oradea, unde a luat ore cu marele regizor Radu Penciulescu. În anul 1961 a intrat, prin concurs, la Teatrul de Păpuși din orașul natal, unde a activat până în 1965. Mai apoi, a plecat la Teatrul de păpuși din Târgu Mureș, unde a fost atât actriță-mânuitoare, cât și regizoare artistică, cunoscând un succes fulminant. Gândul ei a rămas mereu la Oradea și la teatrul din oraș, mărturisind că a avut parte de cea mai „liberă și extraordinară” perioadă trăită în teatru, motiv pentru care s-a întors mereu pentru diferite proiecte. În anul 2013 i-a fost acordat Premiul „Michaela Tonitza Iordache” de excelență în animația românească, pentru întreaga sa carieră artistică.Considerându-se păpuşar “până în vârful unghiilor”, Maria Mierluţ a spus în faţa publicului de la Teatrul Ţăndărică: “Cu premii sau fără premii, e o mândrie să stai pe această scenă. Şi atunci când e un premiu care poartă nume ilustru, al unei personalităţi a vieţii teatrale româneşti, atunci greutatea premiului creşte (…). Aş vrea să fac o reverenţă memoriei Michaelei Tonitza-Iordache (n.r. – cea care a fost mai mulţi ani directorul Teatrului Ţăndărică). Se spune că în spatele fiecărui mare bărbat se află o femeie puternică. Michaela Tonitza a fost o femeie puterncă, deşi delicată; o femeie inteligentă, cultă şi devotată, care a stat alături de un mare actor, un actor de geniu, Ştefan Iordache”. Apoi, Maria Mierluţ a susţinut atelierul “Confesiuni cu o păpuşă”.
Toma Hogea este un actor și regizor de teatru de animație din România. A abolvit specializarea „Arta actorului de păpuși și marionete” din cadrul Academiei de Arte „George Enescu” din Iași. Ca actor debutează în 1978 pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, iar ca regizor debutează în anul 2000 la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași. În anul 2006 obține la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași titlul de doctor în artele spectacolului, ulterior devenind lector universitar la catedra de Arta Mânuitorului de Păpuși și Marionete din cadrul aceleiași instituții. Pentru activitatea desfășurată, obține mai multe premii și distincții atât pe plan național, cât și internațional.
Lansarea va fi precedată de la ora 10:00 de reprezentația spectacolului „Scufița Roșie”, montat în 2014 de Maria Mierluț.