În 2018, Comisia Europeană a respins cererea a două organizații fără scop lucrativ de a le acorda accesul la standarde tehnice armonizate privind siguranța jucăriilor. În 2021, Tribunalul a validat această respingere, însă, în recurs, Curtea constată existența unui interes public superior care justifică divulgarea standardelor armonizate privind siguranța jucăriilor, acestea din urmă făcând parte din dreptul Uniunii ca urmare a efectelor lor juridice. În consecință, Curtea anulează hotărârea Tribunalului, precum și decizia Comisiei.
Public.Resource.Org și Right to Know sunt două organizații fără scop lucrativ a căror misiune este de a face dreptul liber accesibil tuturor cetățenilor. În 2018, acestea au solicitat Comisiei să le acorde accesul la standarde tehnice armonizate la nivelul Uniunii în materia siguranței jucăriilor. Aceste standarde priveau în special jocurile și trusele pentru experiențe chimice. Comisia le-a respins cererea, iar Tribunalul Uniunii, sesizat de asociații, a confirmat această respingere.
În recurs, Curtea de Justiție anulează hotărârea Tribunalului, precum și decizia Comisiei.
Curtea amintește că dreptul Uniunii garantează oricărui cetățean al Uniunii și oricărei persoane fizice sau juridice care are reședința într-un stat membru accesul la documente, în special la cele deținute de Comisia Europeană. Cu toate acestea, accesul la un document poate fi refuzat în cazul în care divulgarea conținutului ar aduce atingere protecției intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului acestui document.
În speță, documentele privind standardele armonizate referitoare la siguranța jucăriilor fac parte din dreptul Uniunii. Astfel, o legislație a Uniunii poate conferi efecte juridice unor asemenea standarde, în special faptul că produsele care îndeplinesc aceste standarde sunt considerate conforme standardelor stabilite de această legislație și care condiționează comercializarea în Uniune. În acest sens, un standard armonizat poate specifica drepturi conferite justițiabililor, precum și obligații care le revin. Întemeindu-se în special pe principiul statului de drept și pe cel al liberului acces la lege, Curtea consideră că posibilitatea cetățenilor de a lua cunoștință de aceste standarde le poate fi necesară pentru a verifica dacă un anumit produs sau serviciu se conformează efectiv cerințelor unei asemenea legislații. Astfel, Curtea constată că un interes public superior justifică divulgarea standardelor
armonizate în cauză.