București, 21 februarie 2024 – Sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) anunță cea de-a șasea ediție a Galei “Women In Economy” cu tema “We dream, we can, we lead!”. În cadrul galei vor fi recunoscute și premiate zece personalități care contribuie constant la o societate mai echitabilă, mai deschisă și mai incluzivă. Evenimentul va avea loc marți, 5 martie 2024, începând cu ora 19:00, în clădirea Ateneului Român.
Luna martie debutează la Ateneul Român unde, sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF organizează gala de recunoaștere a femeilor care contribuie în fiecare zi la dezvoltarea economică și la promovarea echității și incluziunii sociale. Prin acest eveniment devenit tradiție, CONAF recunoaște calitățile și valoarea antreprenoarelor din România ca exemple de bune practici în economia și în cultura europeană. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, în prezența Excelenței Sale, doamna Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene. Ediția anterioară a fost marcată de prezența doamnei Helena Dalli, Comisarul European pentru Egalitate. Participarea Comisarului European pentru Egalitate și participarea constantă a șefei Reprezentanței Comisiei Europene subliniază importanța pe care Comisia Europeană o acordă inițiativelor CONAF de promovare a egalității de gen și antreprenoriatului feminin.
“Reprezentarea echitabilă a femeilor în sfera economică și socio-politică a societății dă buna măsură a felului în care reușim să construim societăți incluzive. Egalitatea de șanse nu este un moft și nici un joc de sumă zero, cu învinși și învingători, ci un principiu esențial al democrației europene. Echipa CONAF lucrează cu multă dăruire pentru includerea acestor teme pe agenda publică și decizională din România și o felicit, și cu ocazia acestui eveniment de excepție”, a declarat E.S. Ramona CHIRIAC, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Într-o lume complexă și imprevizibilă, adoptarea unei viziuni care sprijină inovația și promovează parteneriate bazate pe diversitate și gândire strategică pe termen lung reprezintă o urgență. Gala “Women In Economy” subliniază angajamentul CONAF față de această viziune, evidențiind modul în care femeile lideri contribuie la viața economică și la modelarea unei societăți mai incluzive și echitabile. Prin recunoașterea femeilor care își asumă riscuri, inovează și conduc cu viziune, evenimentul se concentrează pe necesitatea de a construi parteneriate solide între diferite sectoare și culturi, îmbogățind astfel textura socială.
”Societatea românească are nevoie de recunoașterea valorilor sale și ceea ce facem în cadrul celui mai longeviv eveniment de recunoaștere a performanței de gen feminin, este să aducem pe cele mai prestigioase scene ale țării, modele care transformă excelența în patternuri de dezvoltare durabilă.
Suntem un popor profund european și recunoașterea pe care o primim anul acesta din partea Comisiei Europene prin demersurile E.S. Ramona CHIRIAC, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, îmi dă credința că eforturile noastre organizaționale sunt o reală valoare adăugată reprezentativității pe care doamnele lumii românești o merită. Am sentimentul că astfel de evenimente scriu istoria unei sincronicități europene, pe care am pierdut-o secolul trecut.
Am fost onorați de prezența oficialităților de prim rang ale scenei politice românești, a ambasadorilor țărilor alături de care România își urmează parcursul istoric, a antreprenorilor cu notorietate prin traseul lor de business și mai ales a lumii antreprenoriale care reprezintă fundația dezvoltării noastre economice.
Aștept cu nerăbdare semnalul de începere, premiile spectaculoase, zâmbetul și emoția unei comunități din care cu mândrie fac parte”, a declarat Cristina CHIRIAC, președinta CONAF.
Gala “Women In Economy” joacă un rol semnificativ în promovarea noilor direcții în sfera de afaceri, în crearea de valoare adăugată care se vede în bunăstarea tuturor. Organizarea constantă a acestui eveniment este importantă pentru promovarea unei culturi de recunoaștere și apreciere a contribuției femeilor la toate nivelurile societății, o platformă pentru schimbul de idei și strategii, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial mai puternic și mai diversificat. Prin marcarea succeselor și prin diseminarea poveștilor de succes, CONAF încurajează un ciclu virtuos de inspirație și motivare, esențial pentru dezvoltare și pentru realizarea unei societăți în care egalitatea de șanse și meritocrația sunt valori de bază.
La eveniment și-au confirmat prezența oficialități de prim rang, antreprenori cu notorietate, oameni de cultură recunoscuți european, precum și alte câteva sute de reprezentanți ai companiilor românești din toate domeniile, la fel ca în anii precedenți, Gala CONAF fiind recunoscută la nivel național ca un etalon și un model de bune practici.
Despre CONAF:
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 19 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, care au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.