Titlul problemei de drept: În practica judiciară s-a pus problema posibilității aplicării măsurii de siguranță provizorii a internării medicale concomitent cu măsura arestării preventive.(Tribunalul Olt)
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Acte normative incidente: art. 115 alin. (3) din Legea nr. 254/2013
- Cuvinte cheie: internare medicală; arestare preventivă
Într-o opinie, s-a susținut că din punct de vedere teoretic cele două măsuri ar putea coexista, însă nu există reglementări în ceea ce privește punerea în executare a acestora în mod simultan.
Într-o altă opinie, coexistența celor două măsuri este exclusă, pentru că, pe de o parte, pentru inculpatul privat de libertate se poate dispune internarea sub pază, în condițiile art. 240 C.p., iar pe de altă parte, măsura de siguranță se aplică persoanelor lipsite de discernământ, care nu pot fi arestate preventiv.
Punctul de vedere al INM a fost în sensul că rezolvarea problemei de mai sus presupune lămurirea a două aspecte, primul de drept procesual penal, cel de al doilea de drept penal.
În ceea ce privește eventualele impedimente de ordin procesual penal la luarea concomitentă a celor două măsuri, acestea sunt rezolvate de prevederile art. 115 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, care prevăd posibilitatea transferului persoanei arestate preventiv și care suferă de o afecțiune ce necesită internarea la spitalul penitenciar, încă din cursul urmăririi penale. Ca urmare, persoana arestată preventiv și, simultan, internată provizoriu nu va fi deținută în cadrul unui centru al Ministerului Afacerilor Interne, ci în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În ceea ce privește internarea sub pază într-un spital din rețeaua Ministerului Sănătății, aceasta nu are în vedere situația bolnavului psihic periculos, ci a celui care nu poate fi tratat în spitalul-penitenciar.
Pe de altă parte, afecțiunile psihice care atrag aplicarea unei măsuri de siguranță medicale nu sunt în mod obligatoriu asociate cu lipsa discernământului persoanei, ci pot apărea și la un bolnav cu discernământul păstrat (eventual diminuat) față de fapta pentru care este cercetat, ca urmare nici din acest punct de vedere nu este exclusă coexistența celor două măsuri.
În ceea ce privește aspectul de drept penal la care făceam referire mai sus, acesta se referă la natura măsurii de siguranță medicale, în funcție de care se poate aprecia dacă aceasta poate coexista cu alte forme de privare de libertate.
Or, măsurile de siguranță medicale au ca scop înlăturarea unei stări de pericol generate de împrejurarea că o persoană nu își poate controla comportamentul, devenind periculoasă pentru sine și pentru alții, din cauza afecțiunii de care suferă. Măsura are un rol de protecție, a bolnavului și a societății, față de consecințele pe care boala de care suferă le poate avea asupra comportamentului acestuia, ea putând fi luată și atunci când nu s-a comis o infracțiune, deci când nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii penale a persoanei.
Pe de altă parte, măsura arestării preventive are ca scop înlăturarea pericolului pe care l-ar atrage lăsarea în libertatea unei persoane cu privire la care există presupunerea rezonabilă că a comis, cu vinovăția cerută de lege, o infracțiune.
Ca urmare, dată fiind natura și finalitatea diferite ale celor două tipuri de măsuri, participanții, în unanimitate, au ajuns la concluzia că este posibilă luarea concomitentă a acestora.
Această problemă de drept a fost discutată în cadrul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, care a avut loc la Curtea de Apel București, în perioada 16-17 mai 2019 și a fost dedicată analizei aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal.
