Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea 327/2020 pentru completarea Legii educației naționale 1/2011. Noul act prevede obligația Ministerului Educației de a asigura elevilor și profesorilor dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale și a unor platforme de e-learning.
Actul pentru completarea Legii educației naționale a fost adoptat de Camera Deputaților pe 20 mai 2020, iar Senatul, în calitate de cameră decizională, a aprobat proiectul pe 23 iunie.
Legea a fost trimisă președintelui Klaus Iohannis, căruia 20 de asociații și federații de elevi, studenți și părinți i-au cerut să o promulge.
Noile reglementări prevăd că ”Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la Internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei școlare de e-learning și altor platforme educaționale agreate”.
În plus, sunt asigurate, la cerere, ”fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv – laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activiățile de e-leaming.”