Sunt două lucrări cu un intens mesaj metafizic al unuia dintre artistii de vârf ai Romaniei. După ”Premiantul” și „Îngerul”, operele sculptorului Mircea Roman, luni, 25 martie, a avut loc vernisajul lucrărilor „Îngerul” și „Îngerul căzut”,semnate de sculptorul Adrian Ilfoveanu, cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea.
Vernisajul celor două lucrări a avut loc în prezenţa episcopului Virgil Bercea, a artistului Adrian Ilfoveanu şi a criticului de artă Ramona Novicov, și a consilierului cultural Rodica Indig, care l-a prezentat pe artist “E a treia întâlnire de sărbătoare în umbra luminoasă a altarului Catedralei Sfântul Nicolae. Eu aş citi acest duplex ca o arhitectură unitară în felul ei… Să nu uităm că acolo sus arde intensitatea trăirii. Poate, pentru condiţia omenească, cea mai la îndemână ar fi condiţia de jos, deşi toţi suntem fiinţele lui Dumnezeu, toţi avem în noi făptură îngerească. Scânteia lui Dumnezeu e în noi. Ce facem cu ea, cum o ţinem sau nu sub obroc depinde de noi, de fiecare. Suntem mângâiaţi de speranţa că putem să ne ridicăm capul, ochii, spre cer.Sus avem îngerul luminos şi ştim că îngerii sunt fiinţe stranii. Poartă în el şi radiază, captează lumina, o poartă în el. E situat undea într-un regn la are omenirea poate doar privi în sus şi visa. Ne putem dori condiţia îngerească. Poate, uneori, în clipe de graţie, o şi atingem” a spus criticul de artă Ramona Novicov.
“Dincolo de tot ceea ce este material, trebuie să ne gândim la spiritual”
“Trecând prin curtea catedralei şi chiar dacă nu veţi intra înăuntru, văzând în exterior aceşti îngeri, ei vă vor determina să vă gândiţi că dincolo de tot ceea ce este material, trebuie să ne gândim la spiritual,” a spus episcopul Virgil Bercea. Preasfințitul, cunoscător și iubitor al fenomenului cultural, a spus o rugăciune pentru sufletul artistului optzecist Ioan Aurel Mureşan, pictor marcant al artei contemporane româneşti, care s-a stins recent din viaţă.Adrian Ilfoveanu este recunoscut pentru sculpturile sale distinctive, lucrate în lemn, marmură, bronz sau rășini sintetice, situate în zona antropomorfului sau zoomorfului esențializat. Adrian Ilfoveanu este şi autorul lucrării pentru Premiul Gopo, cel mai important premiu anual pentru cinematografie din România.
Cristian Bădiliță, teolog, eseist, traducător și poet român a făcut prezentarea expoziției: „Cele două sculpturi alcătuiesc un diptic biblic, modelat de inspirația și îndemânarea sculptorului (…) Ca marker artistic foarte subtil, „Înger căzut” e „ruginit”, patinat cu nuanță ce exprimă degradarea, pervertirea, în timp ce „Îngerul”, așezat pe un soclu înalt, are o strălucire de bronz lucios, simbolizând puritatea și integritatea. Cele două lucrări marchează un traseu metafizic, universal-inițiatic: damnare și răscumpărare, orbire și veghe/trezie, revoltă egoistă și împăcare, trădare și fidelitate etc. Înger căzut trimite la imaginea șarpelui edenic, târându-se prin țărână, împovărat cu un trup animalic, greoi, strivit de materie. Dimpotrivă, Îngerul e aripă, lumină și cântec. Disimetria calculată îl face și mai îngeresc, și mai desăvârșit, și mai frumos, întreaga operă a lui Adrian Ilfoveanu ilustrând celebra apoftegmă a lui Baudelaire: «Frumosul e întotdeauna bizar»”.