Prin Decizia nr.2 din 26 februarie 2024 publicată în Monitorul Oficial Partea I Nr. 284/2.IV.2024 Înalta Curte de Casați și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispozițiile art. 197, art. 470 alin. (2) și (3), respectiv art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor de chemare în judecată și al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Referitor la primul aspect, se constată că obligația de plată a taxelor judiciare de timbru ia naștere la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv a celei pentru declararea unei căi de atac, pe rolul instanței de judecată.
Sunt avute în vedere, în acest sens, dispozițiile legale care impun plata anticipată a taxelor judiciare de timbru și depunerea dovezii corespunzătoare odată cu acțiunea sau cererea formulată, precum și regulile aplicabile în privința modului de calcul al taxelor de timbru.
Astfel, art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 statuează că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”. În același sens, art. 197 din Codul de procedură civilă prevede că, „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”. Totodată, potrivit art. 470 alin. (2) și (3) din același cod, „La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel”.
Art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă cuprinde dispoziții similare, aplicabile în calea de atac a recursului.
Pe de altă parte, caracterul timbrabil al cererii și, subsecvent, valoarea taxei judiciare de timbru datorate, respectiv incidența unui caz de scutire, se determină în raport cu obiectul inițial al acțiunii și valoarea acestuia/titularul cererii, în cazul cererii de chemare în judecată, ori cu criticile formulate și valoarea contestată, în cazul căilor de atac. Art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 menționează explicit că, „În cazul în care se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară”.În considerarea dificultăților pe care le-ar putea întâmpina justițiabilii în demersul de calificare a cererii, din perspectiva caracterului timbrabil al acesteia, și de calculare a valorii taxei judiciare de timbru datorate, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la accesul la justiție, sancțiunea nulității ca urmare a netimbrării cererii sau a căii de atac nu intervine automat, ci doar după determinarea de către instanță a valorii taxei judiciare datorate, urmată de comunicarea valorii respective debitorului obligației și de acordarea unui termen pentru plată, conform art. 31 alin. (1), art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 coroborate cu art. 200 alin. (3), art. 4711 alin. (2) și art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Astfel, art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 statuează că, „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței (…)”.
Similar, conform art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194—197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii (…)”.
Potrivit dispozițiilor art. 4711 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aplicabile și în recurs, conform art. 490 alin. (2) din același act normativ, „În cazul în care cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel și îi va comunica, în scris, apelantului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării”.
Cu referire la operațiunea de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de titularul acțiunii sau al cererii, se constată că aceasta are natura unei simple activități administrative menite să asigure aducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse în sarcina instanțelor judecătorești în procedura de regularizare a acțiunilor și cererilor, care nu afectează nașterea obligației de plată a taxei judiciare de timbru.
Efectul dilatoriu pe care această procedură îl determină vizează exclusiv aplicarea sancțiunii nulității, care nu poate avea loc decât după comunicarea taxei judiciare de timbru datorate și împlinirea termenului acordat pentru plată.
În ceea ce privește comunicarea efectuată de instanță în aplicarea prevederilor legale mai sus menționate se reține că nu reprezintă un act administrativ fiscal, în înțelesul atribuit acestei noțiuni de art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală („actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat”), ci un act de procedură prin care instanțele îndeplinesc o funcție administrativă.
În această situație, adresei de comunicare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 46 din Codul de procedură fiscală, referitoare la conținutul și motivarea actelor administrativ-fiscale.
Ca atare, este greșit argumentul utilizat de unele dintre instanțele care au îmbrățișat opinia contrară, în sensul că, în absența elementelor pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal, comunicarea efectuată de instanță nu determină nașterea obligației de plată a taxei judiciare de timbru.
Referitor la natura termenului acordat pentru plata taxei de timbru și depunerea dovezii la dosar se arată că nu reprezintă un termen suspensiv, până la împlinirea căruia este amânată scadența obligației, instituție specifică dreptului substanțial, și nici un termen de grație, în înțelesul de favoare acordată debitorului de bună-credință și care se află în imposibilitate de a plăti o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci are natura unui termen procedural imperativ, acordat independent de buna sau reaua-credință a debitorului ori de situația financiară a acestuia, în interiorul căruia trebuie dusă la îndeplinire obligația de regularizare a cererii, din perspectiva timbrajului.
Nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru până la împlinirea termenului prevăzut de lege atrage o sancțiune specifică, în limitele permise de art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și anume nulitatea absolută și necondiționată, conform art. 176 pct. 6 din același cod, fiind vorba despre o cerință legală extrinsecă actului de procedură.
În ceea ce privește art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocat ca argument de către unele dintre instanțele care au opinat în sensul incidenței prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în situația în care debitorul intră în insolvență ulterior sesizării instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac, iar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în procedură își însușește cererea formulată, se observă că textul legal prevede că „actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia”.
Or, de vreme ce cauza de nulitate o constituie neplata taxei judiciare de timbru, dispariția acestei cauze nu poate avea loc decât prin îndreptarea neregularităților actului de procedură, respectiv prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal, până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate, și nu ca urmare a intervenirii unei schimbări în situația juridică a debitorului obligației de plată a taxei judiciare de timbru, ulterior momentului nașterii obligației.
Sintetizând, întrucât obligația de plată a taxei judiciare de timbru se naște la momentul înregistrării cererii, respectiv a căii de atac pe rolul instanței și se stinge prin achitarea sumei datorate și depunerea dovezii de plată la dosar, intervenirea unei schimbări în situația juridică a debitorului obligației de plată a taxei, ulterior momentului arătat, nu are efecte asupra obligației înseși și nici nu determină înlăturarea sancțiunii nulității în condițiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Un alt argument care susține această opinie se fundamentează pe sfera de aplicare a normei care stă la baza divergenței de jurisprudență, respectiv a art. 115 din Legea nr. 85/2014, raportat la caracterul de excepție al acestei prevederi legale, la înțelesul termenilor utilizați și la finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea normei, în decelarea căreia nu se poate face abstracție de contextul istoric în care aceasta a avut loc.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. (…)
În cazurile anume prevăzute de lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru”.
Reiese, așadar, că regula generală este cea a timbrării acțiunilor și cererilor adresate instanțelor judecătorești, în considerarea obligației cetățenilor de a contribui la acoperirea cheltuielilor publice, conform art. 56 alin. (1) din Constituția României.
Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru are un caracter excepțional și este posibilă numai în situațiile expres prevăzute de legiuitor. În acest sens, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, există norme care reglementează cazuri speciale de scutire de la plata taxei de timbru, în considerarea obiectului cauzei, a calității titularului acțiunii sau cererii ori a ambelor elemente enumerate.
În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, potrivit căruia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, a fost edictat art. 115 din Legea nr. 85/2014, care are următorul conținut: „Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.”
Rațiunea acordării acestui beneficiu în favoarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar o constituie poziția specială a acestuia, în raport cu ceilalți participanți la procedură, respectiv împrejurarea că acesta nu acționează în interes personal, ci pentru buna desfășurare a întregii proceduri, învederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își valorifice creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ (a se vedea în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 1.298 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, cu prilejul verificării constituționalității art. 77 din Legea nr. 85/2006, aplicabile mutatis mutandis și în privința art. 115 din Legea nr. 85/2014). Pentru a fi incidentă scutirea în temeiul dispoziției legale enunțate este necesar, pe de-o parte, ca acțiunea sau cererea să fie introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, indiferent că acționează în această calitate ori ca reprezentant legal al persoanei aflate în insolvență, iar pe de altă parte, ca acțiunea să fie formulată „în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor”.
Ținând cont de structura actului normativ din care face parte textul în discuție, referirea legiuitorului la „prezentul capitol” trebuie raportată la capitolul I — Dispoziții comune al titlului II — Procedura insolvenței din corpul Legii nr. 85/2014, care cuprinde principalele atribuții ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în cadrul procedurii.
Pe de altă parte, folosirea adverbului „inclusiv” în legătură cu acțiunile exercitate pentru recuperarea creanțelor reflectă intenția legiuitorului de a circumscrie aceste acțiuni celor formulate în aplicarea dispozițiilor legii insolvenței, respectiv pentru asigurarea respectării principiilor care guvernează această procedură, conform art. 4 din Legea nr. 85/2014.
O acțiune însușită de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură nu este echivalentă cu o acțiune introdusă de aceeași persoană și, ca atare, nu intră în sfera de aplicare a art. 115 din Legea nr. 85/2014.
Relevante în acest sens sunt considerentele redate în paragraful 90 al Deciziei nr. 55 din 3 iulie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 943 din 29 noiembrie 2017, în cuprinsul cărora se arată că, „În cazul scutirilor personale (subiective), dispoziția de favoare este aplicabilă exclusiv ipotezelor în care căile de atac sunt formulate de chiar persoana în favoarea căreia operează scutirea”.
Se va avea în vedere că însușirea cererii de către administratorul judiciar nu are semnificația ratificării unui mandat, în sensul art. 1.309 din Codul civil, și nu produce efecte retroactive, întrucât, prin ipoteză, acțiunea sau calea de atac a fost formulată, respectiv declarată de reprezentantul legal al societății de la momentul înregistrării acesteia pe rolul instanței.
Actul de însușire exprimă exclusiv voința practicianului în insolvență de a continua demersul judiciar declanșat de societate, cu consecința preluării cauzei în starea în care se găsește, inclusiv din perspectiva obligației de timbrare valabil născute în sarcina societății.
Pe de altă parte, o acțiune sau o cale de atac formulată, respectiv declarată de o societate neaflată în insolvență, prin administratorul său statutar, nu este, de plano, exercitată în aplicarea dispozițiilor legii insolvenței și nu este menită să asigure respectarea principiilor pe care se bazează această procedură.
Împrejurarea că, odată cu declanșarea insolvenței, cauza poate prezenta interes pentru procedură, prin prisma obiectului său, și, din acest motiv, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat poate decide să o susțină în continuare nu atrage încadrarea în ipoteza normativă avută în vedere de art. 115 din Legea nr. 85/2014, pentru că verificarea condițiilor impuse de acest text se efectuează prin raportare la momentul înregistrării cererii, atunci când se naște obligația de plată a taxei judiciare de timbru.
Fiind în prezența unei norme de excepție, aceasta este supusă unei interpretări literale, prin aplicarea regulii de interpretare logică exprimate prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, neputând fi extinsă aplicarea sa la alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor, chiar dacă sunt aparent similare.
În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 10 din Codul civil, cu denumirea marginală „Interzicerea analogiei”, potrivit cărora „Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege”.
Această interpretare nu contrazice dezlegarea oferită prin Decizia nr. III din 31 martie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție — Secțiile Unite, prin care s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 201 alin. (3) din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, care au un conținut similar celor cuprinse în art. 115 din Legea nr. 85/2014, că acțiunile și cererile adresate instanțelor de lichidator sau de persoanele împuternicite de acesta în exercitarea atribuțiilor conferite prin art. 10 din Legea nr. 83/1998, inclusiv cererile ulterioare formulate în conformitate cu prevederile art. 3731 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cadrul activității de executare silită și în aplicarea art. 22, 24 și 25 din aceeași lege, sunt scutite de taxă de timbru.
În considerentele deciziei menționate s-a reținut că, din însăși formularea textului legal, „dispoziția de scutire de taxe de timbru privește toate acțiunile susceptibile a fi introduse de lichidator, deci și cele care, eventual, s-ar exercita în numele său de către persoanele împuternicite de acesta, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, evident în măsura în care prin ele se urmărește realizarea finalității acelei legi”.
Prin urmare, prevederea legală în discuție nu a fost supusă unei interpretări extensive, rațiunea pentru care s-a apreciat că se impune să beneficieze de același tratament favorabil, de scutire de taxe de timbru, și cererile introduse de persoanele împuternicite de lichidator, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, fiind aceea că persoanele respective acționează la cererea și în numele lichidatorului, ca reprezentanți ai săi, pentru realizarea scopului de a încasa creanțele din averea băncii debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani.
Aceeași interpretare literală a prevederii legale aflate la originea divergenței de jurisprudență este impusă și de metoda de interpretare gramaticală, față de sensul adjectivului participial folosit de legiuitor pentru a delimita sfera de aplicare a textului, din perspectiva obiectului acțiunii.
Astfel, acțiuni introduse de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar înseamnă inițiate, pornite, declanșate, nicidecum continuate.
În sfârșit, la același rezultat se ajunge și prin utilizarea metodei de interpretare istorico-teleologică a textului în discuție, relevanță în acest sens prezentând formele anterioare ale prevederilor care reglementau scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în privința acțiunilor formulate în cadrul procedurii insolvenței și contextul economic și normativ în care a fost adoptată Legea nr. 85/2014, din care face parte norma supusă interpretării.
Astfel, art. 58 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statua că „Acțiunile introduse de administrator în aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni (secțiunea a 3-a — Situația unor acte juridice ale debitorului din capitolul III — Procedura) sunt scutite de taxele de timbru. Toate acțiunile și cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru”.
Ulterior, prin art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins aplicarea beneficiului scutirii de la plata taxei asupra tuturor acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.
În anul 2013 a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2023, act normativ care a abrogat Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, printre rațiunile care au stat la baza noului act normativ, reflectate în nota de fundamentare care l-a însoțit, regăsindu-se cea referitoare la necesitatea reevaluării acțiunilor și cererilor scutite de la plata taxei judiciare de timbru, în scopul asigurării unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de furnizare a unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu de a contribui la susținerea costurilor.
Analiza comparativă a prevederilor care reglementează cazurile de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în cuprinsul celor două acte normative, respectiv a art. 15 din Legea nr. 146/1997 și a art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, relevă restrângerea situațiilor în care se aplică scutirea de la plata taxei de timbru, în acord cu schimbările preconizate, expuse în nota de fundamentare.
În acest context, limitarea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, prin trimiterea expresă la acțiuni formulate în baza prevederilor „prezentului capitol”, reflectă intenția legiuitorului de a restrânge sfera sa de aplicare, prin comparație cu forma textului cuprins în legea anterioară, ceea ce împiedică o interpretare extensivă.
Astfel, chiar dacă situația dificilă a unei societăți asupra căreia s-a deschis procedura insolvenței ulterior înregistrării acțiunii sau căii de atac pe rolul instanțelor judecătorești poate reclama un tratament similar celui recunoscut în privința acțiunilor exercitate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în aplicarea dispozițiilor capitolului I al titlului II din corpul Legii nr. 85/2014, o astfel de împrejurare nu justifică extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 115 din aceeași lege la situații care nu se încadrează în litera lui.
Legiuitorul este singurul care, în cadrul politicii sale fiscale, decide atât cu privire la sfera acțiunilor și cererilor supuse timbrării și la valoarea taxelor judiciare de timbru, cât și cu privire la cazurile care justifică scutirea de la plata acestor taxe.
În plus, se va avea în vedere că, pentru o astfel de ipoteză, în vederea asigurării dreptului de acces la justiție al societății recent intrate în insolvență, legea reglementează un remediu adecvat, respectiv cel prevăzut de art. 42 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, care permite instanței să aprecieze asupra formei și întinderii facilităților ce se impun a fi acordate persoanei juridice aflate în dificultate financiară.
Este adevărat că persoanele juridice nu pot beneficia de scutire de la plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, ci de alte facilități legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eșalonarea sau amânarea plății acesteia. Această măsură legislativă reprezintă însă opțiunea legiuitorului și este conformă cu Constituția și nu constituie o limitare a dreptului de acces la o instanță sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 29 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 1 aprilie 2019.
Un ultim argument este acela că interpretarea propusă de o parte a jurisprudenței, în sensul aplicării prevederilor art.115 din Legea nr. 85/2014 și în privința acțiunilor formulate de o societate anterior intrării în insolvență și însușite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, este de natură să creeze o situație de discriminare între societățile care plătesc anticipat taxa judiciară de timbru, anexând dovada plății cererii de chemare în judecată, și ulterior intră în insolvență și cele care nu adoptă o astfel de conduită și intră în insolvență până la momentul verificării timbrajului de către instanță.
Într-o astfel de situație, care nu se regăsește printre cazurile de restituire a taxei de timbru prevăzute de dispozițiile art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, societatea care a plătit taxa anticipat nu beneficiază de restituirea sumei achitate, ceea ce determină o diferență de tratament între cele două categorii de subiecte de drept, care nu se întemeiază pe o împrejurare obiectivă și rezonabilă, ci pe una subiectivă, respectiv pe conduita diferită a unor persoane aflate în situații juridice identice.
