Răzvan Doseanu este doctor în drept și avocat în Baroul Bihor, având o vastă experiență în domeniul dreptului penal (http://www.doseanu.ro/). Acesta este inclusiv lector universitar la Universitatea AGORA din Oradea. Mihai Suian este doctor în drept și avocat în Baroul Cluj, activând în domeniului dreptului penal (https://www.suian.ro). A publicat cartea Metode speciale de supraveghere sau cercetare, apărută sub egida editurii Solomon în anul 2021. George Zlati este doctor în drept și avocat în Baroul Cluj, activând în domeniul dreptului penal (https://www.zlati.legal). A publicat primul Tratat de criminalitate informatică (vol. 1) din România, lucrare ce a primit în anul 2020 premiul “Vintilă Dongoroz” în domeniul dreptului penal.
Selecta companie a celor doi avocați din Baroul Cluj a fost cadrul în care celebrul avocat orădean a fost intervievat la <Penalmnete relevant> despre avocatura de drept penal, despre fețele nevăzute ale avocaturii de penal. Au abordat teme precum: Stagiatura – Tranziția înspre succes – Avocatul prescripției – Promovarea online – Avocatura de București – Specializarea avocatului – Dreptul la tăcere al martorului – Respectul între profesiile juridice – Programul unui avocat ocupat – Delegarea activităților – Vulnerabilitatea profesiei de avocat – Cum se pot proteja avocații – Sfaturi pentru tinerii avocați. Rezultatul:răspunsuri oferite cu sinceritate și franchețe la întrebări țintite, un interviu incendiar, dinamic, ce reflectă personalitățile interlocutorilor, un material care te ține conectat cap- coadă pe parcursul a o oră și 12 minute.
De la oficii la 500 de dosare gestionate prin firma DOSEANU & ASOCIAȚII
În cadrul interviului, celebrul avocat orădean a vorbit despre începuturile sale în profesie. Răzvan Doseanu a mărturisit că, în urmă cu 24 de ani, când a intrat în profesie, dacă nu erai cunoscut, trebuia să faci foarte multe oficii, care se plăteau derizoriu, o dată sau de două ori pe an. A folosit această oportunitate pentru a învăța atât de la procurori, cât și de la alți avocați. În acea perioadă oamenii socializau mai mult, un avocat și un procuror nu trebuiau să se ascundă ca să poată discuta la o cafea. În urmă cu 24 de ani era absolut normal să faci un grătar la sfârșit de săptămână unde veneau polițiști, avocați, procurori, judecători. Nu însemna că fac afaceri împreună, că discută dosare. Pur și simplu se simțeau bine împreună.< Astăzi, imaginați-vă un mic tablou cu: 5 procurori, 5 avocați, 5 judecători și o mică filmare într-un ziar….M-au ajutat oficiile, acolo unde am învățat, și este un sfat și pentru tinerii avocați, oficiile, dacă te implici în ele poți să le transformi în dosare angajate, dacă vede omul că te implici, vede omul că pui concluzii scrise, că faci eforturi pentru el, vine și spune: domnule avocat vreau să te angajez ca să te stimulez să te implici și mai mult…>, a explicat Răzvan Doseanu care e debutul unei cariere de succes. Azi, firma de avocatură Doseanu și Asociații gestionează, cu 11 avocați și 6 oameni ca personal auxiliar, peste 500 de dosare. Este din acea categorie de 10% din avocați care gestionează și 90% din onorariile de pe piață. Cifre impresionate, de invidiat, dar la care s-a ajuns prin multă, multă muncă. E și sfatul lui Răzvan Doseanu pentru tinerii avocați : să se dezvolte personal continuu, să se dezvolte în profesie. Chiar dacă trendul e să arzi etape și dacă se poate să te îmbogățești rapid. Aceasta nu e rețeta sa de succes…Întrebat dacă succesul unui tânăr avocat vine și dintr-o foame interioară, Răzvan Doseanu a spus că: <Cred că am avut o mare foame în mine când am început. Cred că e foarte important să-ți placă ceea ce faci, chiar trebuie să simți, să te implici total… realmente să te doară și pe tine când pierzi sau să simți bucuria clientului când îl pui în libertate sau e achiat. Dacă ești serios, perseverzezi și iți place vine și succesul…Reteța succesului în care am crezut ca tânăr avocat și am rămas consecvent și azi: 98% transpirație, adică muncă, 1% inteligență și 1% inspirație de moment>.
Primul succes de răsunet: un caz de coprupție. Achitare la ÎCCJ
Momentul în care pentru Răzvan Doseanu s-au arătat zorii succesului, în care a simțit că e un avocat de succes a fost 2005. Un client important avea angajați primii 3 penaliști din Oradea, A fost recomandat și el, era cazul unui om de afaceri care nu mai este azi printre noi.< Am avut ocazia să rămân singurul avocat, era un caz de corupție între firme private, am obținut achitare la ÎCCJ. Toată lumea discuta, succesul se propagă repede și în rândul clienților și al avocaților>, spune Răzvan Doseanu.
Mihai Suian l-a provocat apoi pe avocatul orădean să-și amintească momentul în care amândoi au apărat într-un dosar celebru cu mulți polițiști de frontieră care au fost achitați după 15 ani pe fapta nu există, aceștia cerând continuarea procesului deși acesta putea înceta pe prescripție.
Răzvan Doseanu a explicat cum s-a branduit ca avocatul prescripției după ce în 2018, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea profesională de avocați DOSEANU & ASOCIAȚII și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională. În motivarea deciziei de admitere pronunţate, Curtea și-a însușit argumentele expuse pe larg de avocații societății noastre și a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. A fost o victorie a casei de avocatură cu impact major în închiderea multor dosare penale din România.
Cum a devenit avocatul prescripției
Cu umor , Răzvan Doseanu a povestit că inițial totul a fost la nivel de glume între colegi. < Era la nivel de glume. Spuneau: iar a venit avocatul prescripției, cred că un respectabil coleg din Cluj are drept de autor pe această sintagmă…>. Apoi, orădeanul a fost atent la ce se întâmplă în jur că bun sau rău, Tik Tok e un trend al societății în care trăim și a observat că acolo impactul unor sfaturi juridice e mult mai mare decât dacă scrii un articol. Și-a gândit contul ca unul informativ, ca pe o manieră amuzantă în care informația să ajungă la oameni, < comunicarea nu a fost gândită ca lumea să plângă acolo>, a explicat cu detașare avocatul. La solicitarea sa, ICCJ a dat apoi decizia prin care s-a declarat neconstitutional art. 155 alin. 1 Cod penal privind intreruperea cursului prescriptiei – „Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza” , una care apreciază specialiștii în Drept a schimbat sistemul judiciar din România. Răzvan Doseanu a explicat că înainte pur și simplu se întâmplau abuzuri în maniera în care se constata încetarea prescripției numai fiindcă se cerea declinarea cauzei, care nici nu se comunica, unilateral, numai fiindcă un procuror ar fi vrut să vadă care a fost cursul valutar la o anumită dată, de exemplu. Și atunci se invoca că s-a interrupt cursul prescripției. Cu zâmbetul pe buze, Răzvan Doseanu a povestit că în momentul în care și-a făcut cont de Tik Tok alți avocați îi întrebau pe colegii săi din firmă dacă :<Răzvan are ceva la cap, Răzvan e OK, e bine?… Spune-le că-s bine… Eram convins și de o reacție negativă,așa e la nou, deși nu eram primul avocat pe Tik Tok… E o manieră mai ușoară ca informatia juridică să ajungă la oameni, nu cred că Tik Tok îți aduce clienți…Subiectul promovării în avocatură e unul delicat. Nu poți stopa fenomenul, depinde ce înțelegi prin promovare, colegii își promovează cazurile importante câștigate la știri, sunt apoi aparițiile în acele cataloage, premii, ești întrebat dacă vrei să apari pentru o mică taxă în top 500. Nu am primit nici un premiu juridic până acum, nu am plătit pentru premii.. Nu cred că micile firme de avocatură pot concura cu marile firmele, din perspective promovării>. Răzvan Doseanu și-a amintit cum la începuturi a spus:<O să mă specializez pe penal, îmi place…Nu puțini au fost cei care au spus : o să falimentezi.Astăzi nu numai că aș spune că am făcut o alegere înțeleaptă, dar azi discutăm de specializarea pe nișă. Lumea când are un proces mai complex vrea, de exemplu, un avocat specializat pe infracțiuni economice, pe infracțiuni informatice, vrea un avocat care are experiență pe dosare violente, pe omor… Și ăsta ar fi sfatul meu pentru tinerii avocați : încercați să fiți cei mai buni pe un segment cât mai îngust..Noi, azi, în societate suntem cam 50% penal, 50% comercial. Tot viața și realitatea ne-au obligat să facem și comercial și fiscal, și un pic de contencios. Veneau oamenii cu litigii care păreau comerciale și ajungeau pe la Parchet cu tot felul de acuzații: ba că e evaziune fiscală, că se dădea o anumită interpretare, ba că e spălare de bani…>
Dacă lucrezi în penal, ai clienți importanți, au spus-o și alți colegi, fii sigur că sunt cu ochii pe tine…
Răzvan Doseanu a pledat pentru respectul reciproc pe care trebuie să și-l poarte avocatii, pe de o parte, magistrații și polițiștii pe de altă parte.Acesta a povestit că în instanșță se întâmplă ca magistratul să spună: domnule avocat, aveti 5 minute pentru pledoarie, puteți pune concluzii scrise. O astfel de abordare produce nemulțumire atât avocatului, care e privat de dreptul său de a pleda, pledoaria fiind arta avocaturii până la urmă, fiindcă, <da concluziile scrise sunt importante, dar oralitatea, felul în care spui lucrurile e foarte important>. Există o grabă generată de volumul mare de cauze care adesea generează refuzul magistratutului de a administra probe, de a face expertize, ceea ce îl face pe client, a cărui libertate e adesea în joc, să trăiască senzația că nici nu a fost ascultat. Avocatul Mihai Suian a remarcat faptul că avocatul orădean are multe cauze pe rolul instanțelor din Bihor, că nu a existat o dată ca fiind prezent la Oradea să nu fie cel puțin o cauză a firmei de avocatură Doseanu și Asociații, că multe zile din săptămână acesta e prezent la cauze în țară, la instanțele supreme. Răzvan Doseanu a explicat de ce a ales să facă aceste deplasări și a făcut o comparație cu o echipă bună de fotbal care joacă doar în curtea școlii și câștigă toate meciurile. La un moment dat abordează și campionatul și câștigă și acolo, dar vine momentul în care vrea să joace și în Champions League. Răzvan Doseanu a explicat că deși legile sunt aceleași peste tot, instanțele au cutume, abordări diferite. Adesea o instanță din București, Cluj, Constanța dă o altă hotărâre decât cea de la Oradea. <Cred că e important să mergi prin țară să vezi și lucrurile bune și rele. Poți să înveți și din lucrurile rele pe care le vezi>. În săptămâna în care a oferit interviul , Răzvan Doseanu spunea că duminică a plecat din Oradea pentru a ajunge luni la Tribunalul Vaslui. Acolo a terminat pe la ora 15,00, a ajuns noaptea la Oradea. Marți a rămas la Oradea unde a avut cauze.< Miercuri : Satu Mare… E ca și cum te-ai duce acasă, e aproape. Joi la Timișoara, vineri am venit la Cluj și am rămas și sâmbătă și duminică pentru că am avut și alte activități…>. Cum reușește cu un asemenea program să gestioneze numărul mare de cauze de la firma de avocatură? Răzvan Doseanu spune că telefonul e indispensabil..<Ești ca un dispecer la o firmă de taxi la care toată lumea sună, vrea comandă, nu merge taxiul că-i prea aproape. Spui că trebuie să-l luăm și pe clientul acesta că așa este..Am zis că o să pun un contor să văd câte mesaje dau/primesc pe o lună de zile, câte apeluri telefonice. Uneori nu pot să răspund în timp real, ești la arest, la penitenciar unde ți se ia telefonul, alteori în mijlocul pledoariei…> În plus, Răzvan Doseanu a explicat că adesea, pe penal, omul vine la firma de avocatură și spune că : domnule avocat eu la dumneata am venit, pe tine te-am plătit, nu vreau să meargă cineva din firmă în instanță. <Ei, dacă dosarul iese bine, nu mai interesează pe nimeni de firma ta de avocatură, avocatul ăla e cel mai bun. Dar dacă dosarul acela, din diferite motive, nu a ieșit bine, sau, Domne ferește, s-a pierdut, deși și poate dacă mergeam eu, personal, soluția era tot aia, atunci tot efectul negativ și critica vin pe tine. Ca titular al firmei de avocatură îți asumi chestia asta.Din păcate, ăsta e un mare defect, îmi place să controlez cam totul și stresul acesta care vine din spate… Dacă e un dosar de mare complexitate, cu siguranță ne uităm în echipă peste el și încercăm să găsim soluția …Este important să comunici cu clientul, să-l informezi, chiar dacă nu se întâmplă nimic în cauză. E important în timp real pentru că peste 3-4 ore s-ar putea ca problema lui să nu mai fie de actualitate. Era o vreme când nu ne mai puneam ceasurile să sune la 6 pentru că la 6 erau percheziții..>, a povestit avocatul. Răzvan Doseanu a admis că profesia de avocat este vulnerabilă față de abuzurile din sistemul judiciar, iar statisticile arată câți procuroi, judecători, notari au avut probleme de această manieră penală comparative cu avocații…Ca avocat dacă semnezi un contract cu un client riști să fii complice cu omul care a făcut o infracțiune deși nu ai nici o înțelegere infracțională cu el.. <Omul vine și spune: fă-mi o societate. Și merge după aceea și face evaziune fiscală, vine face un anumit contract și după aceea folosește contractual acela nu știu cum…La avocați e mult mai ușor să fie complice cu inculpații decât la un notar sau la un executor>, consideră Răzvan Doseanu.
Avocatul Suian și-a amintit o situație derulată la Tribunalul Bihor într-o cauză în care împreună cu Răzvan Doseanu apărau același client și erau evidente presiunile Parchetului încât cei doi se întrebau pe la unu noaptea: noi plecăm acasă de aici în noaptea asta?. < Și tu ai zis: stai să văd dacă e duba mare afară>. <Sper să nu mai revenim la anumite practici, poate izolate, care au fost, ar fi de râs acum, dacă nu ar fi de plâns ce se întâmpla, sper să nu ne întoarcem acolo unde avocatul să devină o țintă numai pentru că are un anumit client important..pentru că avocații au devenit o țintă numai pentu că intrau în acele dosare, încercau să-și facă profesia și puneau anumite probleme ca lucrurile să nu meargă liniar, ci să asculți și cealaltă parte…Dacă lucrezi în penal, ai clienți importanți, au spus-o și alți colegi, fii sigur că sunt cu ochii pe tine…Clienții poate nu știu, vin și spun am plătit un onorariu pentru avocat, dar dincolo de muncă, pregătire e și riscul, mizeria asta în care riști să intri și acest risc nu îl poate compensa nimeni… Și stresul… Încerci să-ți faci treaba ca avocat și devii o țintă. Incredibil, dar s-a întâmplat, sper să nu se mai întâmple, nu știu care e trendul avocaturii penale, sper să nu se mai întâmple asta din perspectiva respectării drepturilor părții cercetate, dar și a apărării, până la urmă…>.
Garantat, dacă ești serios, dacă îți respecți profesia, dacă nu îți furi căciula singur, imposibil să nu ai succes, imposibil să nu faci bani, până la urmă
Era o practică, și-a amintit avocatul Mihai Suian, să fii chemat ca martor în dosarul clientului tău și să spui dacă ai încheiat un contract de asistență juridică prin telefon și să confirmi o convorbire interceptată… <Nu mai puțin în urmă cu de o lună mi-am citit la dosar interceptarea convorbirii cu propriul client…Nu mi-a venit să cred. Suntem în 2024 și voi faceți asta? Un parchet local. Mă sunase clientul: domnul Doseanu? Da. Vrea să vă angajez, am și eu o problemă… Am purtat o discuție… Veniți, vă aștept la birou, pot să vă iau cauza… Se punea problema că : da, dar dumneata nu ai avut contract de asistență juridică în momentul acela. Dar în momentul în care omul te sună pe tine, îți cere un sfat, își face o programare la tine și îți povestește problema lui și nu ești protejat de acea confidențialitate client-avocat, dincolo de faptul că Legea avocaturii nu prevede contractul scris ca și acord de voință și ca și mandat ca să poți să-l reprezinți… După o mică pledoarie au scos înregistrarea…Scria că a sunat omul pe unul Doseanu, posibil avocat, cică…În urmă cu câțiva ani era și o șmecherie, până la urmă, te chemau ca avocat ca să te audieze să nu mai poți fi apărător în cauză. Era o maniera de ați da la gleznă, de a te scoate pe marginea terenului….Pe penal vin oameni disperași: spun nu contează cât costă, e fiul, soția sa în joc, numai să câștigăm.Le spunem că putem să vă garantăm că tot ceea ce se face în limita cadrului legal se face 100% pentru dumneavoastră. Unii rămân, alții pleacă… Nu știu dacă e o rețetă sau un medicament până la urmă să te protejezi… În penal vin oameni disperați, întreabă. Acum ești avocat nu mergi să-l denunți la poliție că a venit să cumpere influență… Vine cu o întrebare generică… Oamenii înțeleg, dar sunt și oameni care dacă nu le spui că le garantezi 100% succesul spun: no, plec la altul… No, drum bun, să fii sănătos! Sunt multe zile și nopți nedormite… Da, se întâmplă să te trezești noaptea să îți vină o idea, te întrebi să merg pe strategia asta, ce să fac pentru clientul meu, îți mai notezi o idée. Asta înseamnă să își placă ceea ce faci, să simți ceea ce faci… Există riscul acela de a te plafona: e momentul de relaxare în care îți merge bine, ai clienți…Dacă nu te pregătești, vine un avocat tânăr, cu foame în el, cum spuneai și dă cu tine de pământ… Nu e foarte confortabil. Sau vine un judecător sau un procuror tânăr care știe atât de bine dosarul… încerci tu să-i spui chestiuni generale….Nu, mie să îmi spuneți aici, concret, pe excepția aceasta pe care v-am ridicat-o … De aceea trebuie să mergi pregătit să depășești acest moment al comodității care e foarte călduț, dar care te face să cazi de acolo de sus atât de jos încât să nu te mai ridici Garantat, dacă ești serios, dacă îți respecți profesia, dacă nu îți furi căciula singur, imposibil să nu ai succes, imposibil să nu faci bani, până la urmă..Nu știu secretul succesului, fiecare are propria structură și fiecare trebuie să-și adapteze modelul de muncă, modelul de organizare.. Încearcă să vezi cum fac alții dar e bine să fii tu, să imprimi stilul tău propriu.. Eu sunt avocatul prescripției, am stilul meu, mai conformist su neconformist, până la un punct încerc să fiu original în ceea ce fac și să merg înainte>