Problema de practică neunitară, soluționată în cadrul Întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel din 26 – 27 iunie 2023, a apărut cu privire la modalitatea de soluționare a unei contestații în anulare pentru motivul nelegalei citări, contestație îndreptată împotriva deciziei instanței de apel, în ipoteza în care contestatorul, ce a avut calitatea de intimat în apel, a fost citat în fața instanței de apel la domiciliul său, deși în cursul procedurii desfășurate în primă instanță efectuase o alegere a locului citării și al comunicării altor acte de procedură la sediul profesional al avocatului său.
Dacă potrivit unei prime opinii, se impune respingerea contestației în anulare, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să prevadă obligația instanței de apel de a comunica citațiile la domiciliul procesual ales în fața primei instanțe, potrivit unui alt punct de vedere, contestația în anulare ar urma sa fie admisă, întrucât, chiar în lipsa unei dispoziții
exprese, se impunea citarea intimatului la domiciliul ales din considerente de previzibilitate a locului de comunicare a actelor de procedură.
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. Cererea de apel va cuprinde, printre alte mențiuni, potrivit art. 470 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice,
denumirea şi sediul lor, iar dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.
Potrivit art. 482 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol. Nu sunt potrivnice dispozițiilor cuprinse în capitolul vizând calea de atac a apelului și, prin urmare, vor primi aplicare în apel, dispozițiile art. 158 C. proc. civ., cu
denumirea marginală “Alegerea locului citării şi al comunicării altor acte de procedură”, care prevăd la alin. (1) că în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.
Din analiza dispoziției legale evidențiate anterior, rezultă că, în cazul alegerii valabile de domiciliu sau sediu, comunicarea actelor de procedură se va face la locul ales persoanei însărcinate cu primirea actelor, textul neoperând vreo limitare în ceea ce privește producerea efectelor alegerii locului de citare și de comunicare exclusiv în fața instanței în care aceasta a operat. Prin urmare, o atare alegere va fi pe deplin eficientă în fața instanței de apel, urmând ca intimatului să îi fie comunicate atât cererea de apel, cât și citațiile la locul ales în fața primei instanțe. De altfel, soluția apare ca fiind firească, înscriindu-se pe linia continuității de comunicare a actelor de procedură, cu atât mai mult cu cât intimatul, prin ipoteză, nu are cunoștință de exercitarea unei căi de atac, astfel încât să aibă posibilitatea și, cu atât mai puțin, obligația de a reitera alegerea de domiciliu.
Prin urmare, nu este necesară o dispoziție expresă care să prevadă că în faza de judecată a apelului, citarea se realizează la domiciliul procesual ales în fața primei instanțe. O rezervă de la regula continuității efectuării procedurii de comunicare a actelor de procedură la locul de citare din fața primei instanțe ar putea fi formulată, în mod excepțional, pentru ipoteza în care, urmare a comunicării nelegale a hotărârii primei instanțe, apelul ar fi exercitat la un interval de timp considerabil, nefiresc față de momentul pronunțării sentinței apelate, caz în care s-ar impune, oricum, citarea intimatului atât la domiciliul său, cât și la locul de citare ales, putându-se susține, în mod rezonabil, că, prin raportare la trecerea unui interval mare de timp, ar fi posibil ca alegerea locului citării să nu mai subziste. Nu s-ar putea invoca în defavoarea soluției anterior expuse argumentul de text întemeiat pe art. 470 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., text care prevede obligația apelantului de indica în cererea de apel domiciliul părților. Pe de o parte, această obligație subzistă independent de efectuarea unei alegeri de domiciliu de către vreuna dintre părți, întrucât domiciliul are nu numai valențe relevante pentru comunicarea actelor de procedură, ci constituie, totodată, un atribut de identificare a persoanei. Pe de altă parte, existența acestei obligații nu constituie în sine un argument pentru a înlătura efectele în plan procedural ale alegerii locului de citare și comunicare a actelor de procedură efectuate în fața primei instanțe. Independent de indicarea în cuprinsul cererii de apel a domiciliului procesual ales de către intimat în fața primei instanțe, în temeiul art. 153 coroborat cu art. 158 C. proc. civ., instanța este obligată să dispună comunicarea cererii de apel și citarea acestuia la locul ales.
Pe de altă parte, având în vedere că alegerea de domiciliu are, în regulă generală, caracter facultativ, în mod firesc, legiuitorul nu s-a referit la obligația de a indica în cererea de apel domiciliul procesual ales al părților. În situția în care însă, în mod excepțional, alegerea de domiciliu ar fi obligatorie, s-a prevăzut în mod expres obligația menționării domiciliului procesual ales în cuprinsul cererii de apel. În acest sens, este elocventă teza a II-a a art. 470 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., care prevede obligația apelantului care locuieşte în străinătate de a arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.
Nici dispozițiile art. 172 C. proc. civ., referitoare la schimbarea locului citării, nu pot fundamenta opinia contrară. Aceste dispoziții prevăd că dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării, iar în cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.
Prin opoziție cu reglementarea cuprinsă în C. proc. civ. din 1865, legiuitorulCodului de procedură civilă din 2010 a înțeles să limiteze efectul neîndeplinirii obligațiilor legate de schimbarea locului citării, constând în aprecierea procedurii de citare ca fiind valabil îndeplinită la vechiul loc de citare, exclusiv la aceeași instanță, în sensul de instanță sesizată cu procedura judiciară pe parcursul căreia a operat schimbarea locului citării. În ipoteza de practică neunitară semnalată, nu este în discuție schimbarea locului citării, astfel încât să devină incidente aceste dispoziții legale. Mai mult decât atât, apreciem că, dimpotrivă, textul menționat poate constitui fundament pentru a consolida soluția propusă, întrucât demonstrează că, acolo unde legiuitorul a înțeles ca, în mod excepțional, să se abată de la regula continuității locului de citare și de comunicare a altor acte de procedură, a prevăzut-o în termeni neechivoci. În această situație, cu caracter de excepție, în care legiuitorul a limitat efectul sancționator al neîndeplinirii obligațiilor legate de schimbarea locului citării, citarea în fața instanței de apel se va realiza la noul loc al citării. Desigur că, independent de locul citării, sunt incidente dispozițiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că înmânarea se poate face oriunde se află cel citat.
În consecință, soluția preconizată ar fi de admitere a contestației în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (1) C. proc. civ., întrucât contestatorul, care nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, nu a fost legal citat la domiciliul său, alegerea locului citării și al comunicării altor acte de procedură efectuată în fața primei instanțe producând pe deplin efecte și în apel.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că alegerea locului citării şi al comunicării altor acte de procedură efectuată în fața primei instanțe produce efecte și în calea de atac a apelului.
