În urma examenului de primire în profesia de avocat, pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar, și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea aprilie 2024, în Baroul Bihor au promovat 9 avocați stagiari și 1 avocat definitiv.
“Doresc să-i felicit pe colegii care au promovat examenul de admitere în avocatură sesiunea aprilie 2024 și să-i încurajez pe ceilalți candidați care au participat la acest examen să nu-și abandoneze visul de a deveni avocați și să se înscrie la a doua sesiune de examen care se va organiza în luna septembrie a acestui an.
Și la acest examen, la nivelul Baroului Bihor, s-a menținut rata de promovabilitate de peste 20% ceea ce înseamnă că examenul a fost de o dificultate medie. Canditatii admiși sunt absolvenți ai Facultăților de Drept din Oradea, Cluj și Timișoara. După validarea rezultatelor acestui examen urmează ca cei 10 avocați admiși în profesie să depună jurământul în fața Consiliului Baroului Bihor iar ulterior, cei nouă stagiari să-și înceapă activitatea sub îndrumarea maeștrilor cu care vor colabora în următorii doi ani de stagiu.” transmite Decanul Baroului Bihor, Av. Adrian Stancu.
Conform procedurii, urmează ca proaspeții avocați să depună jurământul.