În Monitorul Oficial, Partea I nr. 367 din 18 aprilie 2024 a fost publicată Legea nr. 108/2024 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2023 privind unele măsuri în domeniul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Localizarea apelurilor la 112 va crește cu 2500%, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea care permite folosirea unui nou sistem de localizare ce este furnizat doar pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă şi poate fi realizat independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele cu tehnologii mai vechi, iar ariile de determinare a poziţiei vor fi restrânse de până la 25 de ori în unele cazuri.
Noua configuraţie va permite arii mult mai restrânse, cu precizii de localizare de ordinul zecilor sau sutelor de metri, în funcţie de tehnologia de comunicaţii mobile utilizată de apelant. Practic, localizarea cu precizie a apelului la 112 se va realiza atât din telefonul mobil, cât şi din reţea.
Actul normativ permite implementarea unei soluţii tehnice care reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene, fiind rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu.
Conform site-ului STS, când se va apela 112, acesta va fi însoțit de informația de localizare Cell ID/Sector ID, obținută pe baza datelor de identificare (semnalului de la telefon) și a caracteristicilor antenei GSM care asigură comunicația cu telefonul. Aceste date permit generarea unei arii geografice de forma unui cerc sau sector de cerc și reprezintă acoperirea antenei GSM care a preluat și a transmis apelul în Sistemul 112. Precizia acestei informații de localizare este de la o rază de ordinul unei sute de metri până la zeci de kilometri, aceasta fiind estimată și transmisă către SNUAU de către operatorul de telefonie mobilă.
„Pentru localizarea apelurilor de pe telefonul mobil, am implementat mai multe soluții de localizare avansată. Acestea se bazează pe informațiile furnizate de serviciile de localizare existente pe telefoanele inteligente. Tehnologia AML permite, în cazul efectuării unui apel de urgență, transmiterea coordonatelor geografice disponibile pe telefoanele mobile inteligente, cu ajutorul funcțiilor și elementelor încorporate în aceste tipuri de telefoane pentru generarea informațiilor de localizare, fără a mai fi necesară instalarea de componente sau aplicații suplimentare. Este o metodă de localizare mai precisă, dar depinde de accesul telefonului la servicii de SMS sau Internet. Aplicația Apel 112 vă este utilă dacă sunați la numărul de urgență 112 prin intermediul acesteia: vorbiți cu operatorul STS din cadrul Serviciului de urgență 112, iar poziția geografică este transmisă automat către Sistemul 112. Dacă nu aveți internet când sunați la 112, îi puteți spune operatorului coordonatele geografice afișate de aplicație, iar el va transmite poziția comunicată agențiilor specializate de intervenție. O altă soluție de localizare este Geolocation 112. Operatorul STS vă trimite un link prin SMS, iar, după ce îl accesați, telefonul transmite către Sistemul 112 coordonatele locului în care vă aflați”, conform STS/