Marți, 16 aprilie 2024, la Senat a fost înregistrată pentru dezbatere propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
În expunerea de motive se artă că dezvoltarea arendării terenurilor agricole în țara noastră, în ultima perioadă a fost posibilă datorită, în principal, următoarelor avantaje:
- facilitează formarea de exploatații agricole de dimensiuni mari, cu costuri investiționale minime în acțiunile de tranzacționare a terenurilor agricole,
- reprezintă o alternativă pentru exploatarea terenurilor de acei proprietare care din motive obiecte nu pot lucra terenurile de care dispun,
- nu afectează regimul proprietății funciare, atât în timpul derulării contractului și nici după încetarea acestuia.
Prin prezenta inițiativă legislativă se propune modificarea următoarelor articole:
Art. 1837 – prin care se instituie ca durata arendării să fie de minimum 7 ani pentru a asigura o previzibilitate şi stabilitate în această materie.
Durata minimă obligatorie se impune ca urmare a dreptului, cât şi a obligației arendaşului de a investi în teren, ori orice investiție se face într-un context de stabilitate, fiind imperios necesară o perioadă de amortizare a investițiilor.
Astfel, se urmăreşte dezvoltarea în domeniul agriculturii, ori dezvoltarea este condiționată de accesarea de fonduri europene, de contractarea creditelor bancare, de investiții pe termen mediu și lung, toate acestea impunând o stabilitate, care se poate asigura doar prin impunerea unei durate minime a contractelor de arendare.
Art. 1847 – propunerea este justificată de rațiunea avută în vedere la încheierea contactelor de schimb a terenurilor agricole şi anume comasarea terenurilor ce implică o eficiență economică ridicată și o producție crescută, spre deosebire de fragmentarea terenurilor exploatate. Cu cât suprafața exploatată este mai comasată, mai întinsă și cu o formă geometrică mai regulată, cu atât mai mult se poate configura un plan al culturilor ştiinţific fundamentat. De asemenea, crește controlul asupra lucrărilor agricole, culturilor şi recoltelor.
Propunerea vine în scop de clarificare, urmare a calificărilor date în practică operațiunilor de schimb a terenurilor agricole ca fiind subarendare, de natură să intre sub incidenţa legii.
Art. 1848 – se propune abrogarea alin. (2) în sensul corelării cu modificările propuse la art. 1837, stabilirea duratei contractului de arendare la minimum 7 ani.
Art. 1850 – completarea asigură arendaşul pe termen lung (minimum 7 ani) pentru protejarea investițiilor făcute.
Dreptul de preempțiune a arendașului, recunoscut prin lege, nu este de natură să asigure în toate cazurile protecția acestuia, întrucât condițiile unui contract de vânzare- cumpărare sunt mai oneroase decât condițiile unui contract de arendă.