În 2023, Poliția Animalelor descoperea la Adăpostul Grivei câini subnutriți și bolnavi, murdari de propriile fecale şi înghesuiţi ca într-un lagăr de exterminare. Gabriela Jurjea. economistă pentru o multinaţională din Oradea, de peste 20 de ani strânge câini fără stăpân de pe străzi, încercând să le găsească tuturor o casă. A fost unul dintre oamenii care a reacționat și atunci și una dintre inimile care au bătut pentru prima inițiativă cetățenească din Oradea, Misiunea Grivei. Nu era prima dată când Adăpostul grivei din portofoliul ADP Oradea era considerat lagăr de exterminare pentru căței. S-a întâmplat și în 2013, iar în 2015, în premieră, justiția din Oradea a condamnat două persoane pentru cruzimi împotriva unor animale, în urma denunţului unei fundaţii înfiinţate pentru protecţia acestora. Era vorba de medicul veterinar și de administratorul Adăpostului Grivei. Legea spune că eutanasierea câinilor trebuia făcută cu injecţii intravenoase, la Grivei maidanezii erau injectaţi intracardiac cu sulfat de magneziu, un medicament pentru tulburări renale, care în doze mari provoacă paralizia şi decesul, fiind interzis din cauza agoniei prelungite la care supune animalul. Pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple s-a născut Misiunea Grivei. Ieri au fost înregistrate cele peste 15000 de semnături de susținere în din cadrul acestei iniţiative cetăţeneşti fără precedent. Angajații de la ghișeele Primăriei Oradea au fost luați prin surprindere de amploarea listelor cu semnături și a cerut să fie redactată o adresă care să fie asumată de către o persoană, care o depune, pentru a putea primi număr de înregistrare. Adresa a fost redactată de preşedintele USR Oradea, Daniel Palaghianu. Supraveghere video permanentă pentru tot adăpostul, diminuarea costurilor cu adopțiile de la distanță, accesul liber al ONG-urilor în cadrul unui program bine stabilit, campanie de conșientizare și sterilizare gratuita pentru toată zona metropolitană sunt cererile celor 15.094 semnatari, spune Dan Palaghianu.
Răspuns pe măsură al semnatarilor pentru susținerea primei acțiuni cetățenești din Oradea -Misiunea Grivei, pe cale să devină lege. Zeci de orădeni s-au prezentat ieri la Primăria Oradea cu patrupedele pentru a susține depunerea proiectului. Cele peste 15.000 de semnături adunate de voluntari și asociații cu sprijinul USR Oradea sunt menite să susțină o iniţiativă cetăţenească care are ca scop asigurarea unor condiţii mai bune în adăpostul de câini din oraș. Totul a pornit după scandalul din 2023, când USR a constatat că sunt mai multe asociaţii de protecţie a animalelor care au un interes comun, dar nu s-au coalizat niciodată printr-un demers coerent. USR Oradea le-a oferit cadrul unde aceste organizații și voluntari să poată porni această iniţiativă cetăţenească.
La depunerea listelor cu semnături au fost prezenți și liderul USR Bihor, Silviu Dehelean, liderul USR Oradea, Dan Palaghianu, candidat la Primăria Oradea și Mihai Șvab, unul dintre inițiatori, vicepreședinte USR Oradea și candidat al formațiunii la Parlamentul European. Următorul pas, după depunerea semnăturilor e ca această iniţiativă cetăţenească să fie materializată printr-o Hotărâre de Consiliu Local. Raportat la populația din Oradea erau necesare doar 9.070 de semnături, dar voluntarii au adunat peste 15.000 de semnături pentru Misiunea Grivei. Dan Palaghianu și Silviu Deheleanu au mai depus anul trecut o petiție cu 3200 de semnături la Primăria Oradea, fără ca aceasta să fie luată în seamă. Imediar după depunerea semnăturilor organizatorii au mulțumit susținătorilor:
<Astăzi, când stăteam împreună la primărie, înconjurați de un grup divers de persoane pline de compasiune precum voi, am fost profund mișcati. Prezența, dedicarea și sprijinul vostru neclintit nu au fost doar simțite, ci și profund apreciate.Împreună, am realizat ceva cu adevărat remarcabil. Odată cu depunerea a 15.000 de semnături care pledează pentru condiții mai bune în adăpostul public Grivei, am făcut un pas semnificativ înainte în asigurarea bunăstării prietenilor noștri patrupezi. Angajamentul vostru față de această cauză spune multe despre empatia și compasiunea de care dati dovada.A fost copleșitor să asistăm la unitatea dintre noi – oameni de toate vârstele și categoriile care se adună într-un scop comun. De la tineri la varstnici, fiecare semnătură a reprezentat o voce care pledează pentru cei care nu pot vorbi de la sine.Ne exprimam sincera mulțumire tuturor și fiecăruia dintre voi care și-au făcut timp pentru a semna petiția, celor care au adunat neobosit semnături, voluntarilor care și-au dedicat cu abnegație timpul și efortul și celor care au contribuit la răspândirea conștientizării prin împărtășirea informațiilor. Eforturile voastre colective au făcut o diferență tangibilă în viața prietenilor noștri imblăniți.Mai mult, vederea câinilor prezenți la adunare ne-a umplut inimile de bucurie. A fost o demonstrație frumoasă de armonie și companie între oameni și animalele lor iubite – o amintire a legăturii pe care o împărtășim și a responsabilității pe care o avem de a-i proteja pe cei care se bazează pe noi.Pe măsură ce avansăm, să continuăm să fim uniți în angajamentul nostru de a pleda pentru cei fără voce și de a lupta pentru o lume în care fiecare animal primește îngrijirea, dragostea și respectul pe care il merită.Încă o dată, vă mulțumim din suflet pentru sprijinul și dedicarea voastră neclintită. Împreună, facem diferența!Cu cea mai profundă recunoștință,Misiunea Grivei>.
Singurul adăpost public pentru câinii fără stăpân din Bihor, Grivei, este pentru multe patrupede ultima casă. Pentru că legea permite eutanasierea animalelor din adăpost după doar 14 zile, mulţi căţei abandonaţi de stăpâni pier fără a avea ocazia de a-şi găsi o familie iubitoare. Deşi este obligată să promoveze adopţia câinilor abandonaţi, Administraţia Domeniului Public Oradea se achită formal de această sarcină. E doar una dintre situa’iile care a scandalizat mulți orădeni.