Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus, luni 29 aprilie trimiterea în judecată a inculpaților: Dănăilă Sorin, la data faptelor șef serviciu/director al Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, C. I., administrator de fapt al SC HIDRACONSTRUCT GEOVIG SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, și SC HIDRACONSTRUCT GEOVIG, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 19.05 – 30.09.2021, inculpatul Dănăilă Sorin, în calitățile menționate mai sus, ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite și ar fi primit de la inculpatul C.I. suma totală de 134.821 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu. Concret, în schimbul foloaselor respective, inculpatul Dănăilă Sorin s-ar fi asigurat că Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Teritorială Galați a încheiat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cu societatea HIDRACONSTRUCT GEOVIG SRL mai multe contracte de execuție lucrări de întreținere și reparații în amenajările de îmbunătățiri funciare și ar fi aprobat la plată facturile aferente lucrărilor executate de societatea HIDRACONSTRUCT GEOVIG SRL.
De asemenea, inculpatul Dănăilă Sorin i-ar fi transmis omului de afaceri informații care nu erau destinate publicității, cuprinse în documente întocmite în cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare în etapa de planificare/pregătire a achiziției publice. Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, inculpatul Dănăilă Sorin ar fi primit suma totală de 134.821 lei, ce ar fi fost disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, încheiate între două societăți comerciale controlate de cei doi inculpați.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui imobil ce aparține inculpatului Dănăilă Sorin.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.