Familia domnului președinte Simo Iosif Ștefan trece prin clipe grele. Ieri, beiușeanul de o noblețe aparte a plecat într-o lume mai bună.
Henriette Rita Burz Simo, fiica regretatului domn Simo a făcut tristul anunț: Cu inimile cernite de durere, îi anunţăm pe cei care l-au cunoscut şi l-au stimat că a plecat de lângă noi, sub privirile noastre neputincioase, scumpul nostru soţ,tată iubitor, socru si bunic SIMO IOSIF STEFAN .Priveghiul va avea loc la Capela municipiului Beius in zilele de marti si miercuri , respectiv 07.05.2024-08.05.2024, iar înmormântarea are loc joi 09.05.2024 .Golul şi durerea din sufletele noastre nu vor dispărea niciodată. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi, să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa, unde lacrimile şi durerea sunt necunoscute:. Despre personalitatea domnului Simo Iosif a vorbit într-o postare unul dintre cronicarii Beiușului, Adrian Ciorna. Iată ce își amintește acesta despre domnul Simo.
Un beiușean de modă veche – Iosif Simo, 1937 – 2024
De câteva ceasuri s-a stins din viață domnul Iosif Simo, un beiușean pe care am avut privilegiul să îl cunosc de copil. Eu îl apelam când îl salutam la vârsta adultă cu “domnul președinte” de când condusese destinele Cooperației de Consum Beiuș iar în copilărie cu “nea Ioska”, după prenumele folosit de hoveri și familie ori de tata cu care a fost aproape ca vârstă și cu care a fost și coleg, tata fiindu-i subaltern în ultimii ani de viață.
Nea Ioska cu soția ne-a primit odată acasă, pe strada Română, la invitația fiicei Rita, colegă de generație la liceu. Era în anii ‘80. Mi-amintesc încă de atunci de o anumită noblețe și eleganță a familiei lor ca și de o aromă mai exotică, recte ungurească; era interesant că priveam familia lor și ungurii din oraș cu o admirație legată de o demnitate anume, seriozitate și bună creștere ce o aveau. Iar azi îmi dau seama că se trage de la apartenența la o cultură europeană importantă, cea maghiară.
La moartea tatei, în august 1992, am apreciat oferta unui loc de muncă la Cooperație, preluând postul tatălui meu decedat. A fost un gest frumos pe care nu l-am uitat.
Cu fiul, Ioțo, jucam fotbal la stadion în copilărie iar cu Rita și toți colegii de clase paralele ne bucuram colegial în niște vremuri acum dispărute. Durerea lor este mare acum, a Ritei, la anunțul de mai devreme la telefon era sfâșietoare…
Cu domnul președinte, cu nea Ioska, se stinge unul dintre puținii beiușeni rămași, concitadini născuți înainte de Al Doilea Război Mondial. Oameni purtători de amintiri dureroase ale războiului, instalării stalinismului, ale naționalizării, comunismului și apoi a tranziției spre democrație.
Primul priveghi are loc marți, 7 mai, la Capela Municipală. Apoi a doua zi de priveghi miercuri.
Condoleanțe familiei îndoliate!