Angajații din Agenția pentru Protecția Mediului Bihor au protestat spontan azi, 16.05.2024, alături de angajații din celelalte Agenții pentru Protecția Mediului din alte județe, fiind profund indignați de discriminarea salarială la care sunt supuși în comparație cu colegii lor din alte agenții și instituții județene,Angajații agențiilor pentru protecția mediului din mai multe județe au ieșit în fața instituțiilor și au afișat pancarte mesaje legate de solicitări salariale, potrivit comunicatelor și anunțurilor pe rețele sociale. Pe scurt, aceștia cer alinierea salariilor de la nivel local, la nivelul celor de la nivel central.
Protestul are menirea de a atrage atenția asupra discriminării la care ar fi supuși bugetarii din provincie, față de cei are lucrează în structurile centrale.
În ultimele zile s-au înregistrat mai multe proteste în rândul bugetarilor: miting al Blocului Național Sindical, grevă japoneză a angajaților de la Secretariatul General al Guvernului și proteste ale angajaților din muzee.
Potrivit unui comunicat afișat la proteste, este vorba despre o acțiune la care participă 1.400 de angajați din toată țara, care se consideră discriminați din punct de vedere salarial.
Potrivit grilelor salariale, angajații din aceste APM-uri locale au salarii brute cuprinse între 5.000 de lei (o casieră, de exemplu) și 11.000 de lei un șef de birou.
”Aproximativ 1400 de salariați din întreaga țară, sunt profund indignați de discriminarea salarială la care sunt supuși în comparație cu colegii lor din alte agenții și instituții județene, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023.
Agențiile pentru Protecția Mediului își desfășoară activitatea sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și au aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și a legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean. Este esențial ca această egalitate să se reflecte și în nivelul salariilor.
Nu cerem decât alinierea salariilor, așa cum s-a procedat și în cazul altor instituții.
Nu solicităm privilegii suplimentare față de alte instituții județene, ci doar încetarea discriminării și respectarea drepturilor noastre legitime” se precizează în mesajul afișat de oameni.
Ei precizează că ar putea boicota proiectele europene de finanțare, inclusiv cele prin PNRR, dacă nu sunt ascultați:
”Importanța activității noastre devine evidentă atunci când angajații întrerup activitatea și protestează. Proiecte finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, așteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Radioactivității Mediului și a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, obiective de interes național, vor avea consecințe grave. Încetarea altor activități esențiale și nevăzute ale angajaților din protecția mediului va afecta societatea în ansamblul său”.
Angajații spun că va urma o grevă generală, dacă nu vor fi ascultați.