Încă din aprilie, Asociația Casă Dragă Casă anunța că se află pe ultima sută de metri cu documentația pentru proiectul de la Finiș <unde le vom ajuta pe Ana și Sorina, cele mai devotate și apropiate surori, să aibă o locuință a lor, așa cum au visat dintotdeauna. Terenul este pregătit pentru lucrări iar fetele abia așteaptă>
Asociația Casă Dragă Casă găzduiește în aceste zile alături 13 voluntari inimoși de la Institutul Le Rosey din Elveția, una dintre cele mai bune ;coli-internat de educație holistică, cu un campus aflat pe un fost domeniu nobiliar și unde școlarizarea poate ajunge la 133.000 dolari/an.Filozofia Le Rosey e inspirată de ceea ce numea Howard Gardner, profesor la Harvard, „inteligență multiplă”, iar scopul e de a dezvolta toate talentele elevilor prin programe academice, sportive și artistice.Printre cei care au studiat la Le Rosey se numără și copiii starurilor David Niven, Elizabeth Taylor, Roger Moore, John Lennon, Diana Ross, Rothschild, Botin, Niarchos, Benetton, Duke, du Pont, Rockefeller.Studenții au ajuns duminică noaptea în Oradea și lucrează neobosiți până joi pentru a construi case pentru cei care au nevoie de un acoperiș trainic și sănătos.Prin ei e și Aurora, româncă la origini, care spune că e pentru prima dată în postura de a ajuta la construcția unei case.
Foto: TVR1
Luni a fost prima lor zi, care a început cu o vizită la Liceul de Arte din Oradea. Acolo, voluntarii noștri au interacționat cu elevii și cadrele didactice, creând legături și prietenii frumoase. Experiența a fost extraordinară și ne bucurăm să vedem cât de repede s-au integrat. Mulțumim cadrelor didactice și direcțiunii școlii pentru deschidere și oportunitate!
După această vizită inspirantă, voluntarii au ajuns pe șantier unde s-au împărțit în două echipe. Unii au început confecționarea elementelor pentru acoperișul unei viitoare case, în timp ce ceilalți au început să zugrăvească o altă casă.
Asociaţia a fost fondată în 1996, purtând inițial numele Habitat pentru Umaniate Beiuş fiind filială a organizației Habitat for Humanity în perioada octombrie 1996 – decembrie 2012, ulterior continuând colaborarea fără un contract de afiliere nou. Din 2016, asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş a renunţat la statutul de afiliere cu asociaţiile Habitat for Humanity Romania şi Habitat for Humanity International, iar din 2019, organizaţia din Beiuş şi-a continuat activitatea sub noul nume, Casă, Dragă Casă, având o nouă identitate de brand. Aceeaşi echipă merge mai departe cu propriile proiecte, rămânând fideli misiunii de a construi locuinţe şi de a dezvolta noi tipuri de programe dedicate familiilor cu venituri reduse.
Abandonate în spital și în fața orfelinatului din Oradea
Ana și Sorina sunt două surori cu o poveste de viață aparte. Este o poveste despre sacrificiu, dăruire și multă dragoste. Fetele, provenind din familii diferite, au fost abandonate după naștere, Ana în Spitalul de copii din Oradea pe când avea un an și jumătate adusă în stare critică de tatăl în grija căruia se afla și părăsită acolo, iar Sorina a fost lăsată în fața fostului orfelinat din Oradea pe când avea doi ani. Ana s-a născut într-o familie dezorganizată părinții fiind despărțiți, iar Sorina provine dintr-o familie cu 12 frați, toți abandonați rând pe rând. Totuși cele două fete au avut norocul să ajungă în plasament încă de la o vârstă fragedă, integrându-se într-o familie iubitoare, fiind crescute de Estera și Iosif Benedek alături de cei doi copii biologici ai lor într-o atmosferă familială, sănătoasă și primitoare.
Ana povestește cu drag despre părinții care le-au crescut și despre anii copilăriei: „Eram foarte mici și neastâmpărate, dar cu răbdare, înțelepciune și multă dragoste părinții adoptivi au reușit să crească domnișoarele care suntem astăzi. Le sunt foarte recunoscătoare pentru faptul ca ne-au primit in familia lor, ca ne-au crescut și ca au avut mare răbdare cu noi. Îi apreciez enorm pentru faptul ca sunt niște părinți deosebiți care mereu au făcut tot posibilul să nu ducem lipsa de nimic și să fim frumos îmbrăcate ca și restul copiilor.”
Grădinița și primii ani de școală i-au făcut în satul în care locuiesc, la Finiș, iar apoi școala generală la Beiuș. Cele două fete au fost împreună în tot acest timp, în aceiași clasă și în aceiași bancă, iar motivul principal a fost faptul că încă după primii ani de viață, noii părinți au aflat că Sorina are probleme grave de înțelegere și percepție corectă a ceea ce se întâmplă în jurul ei. Pentru a beneficia de asistența unui logoped, părinții le-au înscris pe fetițe la Școala Generală „Nicolae Popoviciu” din Beiuș care avea cadre didactice pregătite pentru astfel de cazuri. Totodată 7 ani la rând Estera a mers cu Sorina la Oradea la un specialist ca să o ajute să treacă de bariera vorbirii și înțelegerii.
”Am fost nevoită să fac școala de șoferi și să ne cumpărăm mașină ca să pot merge cu Sorina la Oradea pentru a beneficia de tratament de specialitate deoarece până la vârsta de 4 ani ea n-a putut să spună decât două cuvinte <> și <<adă>>” povestește Estera Benedek.
Ana a fost cea care mereu a stat lângă Sorina la școală, iar după finalizarea celor VIII clase a ales să urmeze alături de Sorina o școală profesională pentru a o ajuta în continuare pe sora ei. Aceasta avea și are mereu nevoie de asistență și supraveghere în tot ce face, chiar și când mănâncă pentru a nu uita un lucru care nouă ni se pare banal, să mestece și să înghită hrana! Prin urmare la școală era mereu sub supravegherea Anei, iar acasă a părinților. Anul trecut fetele au absolvit școala profesională la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, obținând diploma la profilul „Industria Textilă și Pielărie”. Dar Ana este o fire ambițioasă și a vrut să facă și liceul, prin urmare s-a înscris din nou în clasa a X-a la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș. După ce va obține și diploma de bacalaureat are în plan să urmeze cursurile Facultății de Litere din București, secțiunea de limbi străine cu specializare în limba coreeană. Ea își dorește totodată să aibă și o căsuță doar a ei unde să poată avea în continuare grijă de Sorina gândindu-se și la vremea când părinții ei nu vor mai fi.
Chiar dacă au împlinit 18 ani, fetele au ales să rămână alături de cei care le-au crescut și îngrijit. Acum însă au nevoie de mai mult decât camera în care au crescut și sunt destul de mature să se gândească la ce vor face în viață. Iar pentru că cele două surori sunt de nedespărțit își planifică viitorul împreună. Își doresc acum o căsuță a lor, în Finiș, satul copilăriei, în care să se poată stabili pentru că Sorina are nevoie de sora sa în continuare pentru a se simți în siguranță. Iar părinții adoptivi le susțin în acest demers obținând un teren din partea autorităților locale pentru construirea unei case.